Astazi vreau sa scriu. Insa nu stiu despre ce. Sa scriu despre cuvinte sau sa fac o trecere in revista a anului 2010? Cred ca aleg a doua varianta.
Pai anul 2010 pentru mine a inceput cu unii dintre cei mai dragi oameni din lume, la Splash. Perfect. Apoi in 1 ianuarie am facut pana in drum spre alba. Si atunci am vazut un curcubeu pe cer si un rasarit superb [pentru cei care nu stiu, chiar a fost asta pe cer.]. Da' pe vremea aia credeam ca e semn bun. Anul 2010 a decurs normal, poate mai bine decat normal, cu cabane si chefuri si alte cele. Din martie, am iubit. Da, si Rucsy poate. Putea. Si a fost totul perfect. Bacu' a trecut foarte usor si foarte ok. Apoi in 14 iulie, viata mea a luat o intorsatura ciudata. Intotdeauna pierzi cand iubesti, stiu, insa nu intotdeauna cel iubit moare. Am avut o perioada uratica, am plecat apoi la facultate. Aici viata noua. Prieteni dragi, chefuri multe, un fel de fericire. E frumos la facultate, apropo. E frumos si la BroNews, e ceva asa de suflet. Acum a venit Craciunul pe care nu l-am prea simtit, cu cele doua zile minunate de dupa Craciun petrecute din nou cu Splash :D. E fericire cu ei, mereu. Din pacate, Revelionul nu-l mai petrec cu ei. Da' o sa fie primii pe care-i sun ca sa intru si in 2011 cu ei :X. Cam asta a fost viata mea in 2010. Pentru cate schimbari s-au petrecut, cam putine randuri.
Va strang in brate cu drag si va urez cel mai fericit an de pana acum! Si succes in sesiune studentilor :))!
miercuri, 29 decembrie 2010
marți, 21 decembrie 2010
O sa fie bine totul pe parcurs?
E din nou 21. Ziua asta are un efect cam devastator asupra mea. Gen, trebuie sa fii nebun sau sinucigas sa ma calci pe nervi intr-o zi de 21...
Aveam impresia ca astazi e bine. Pana am dat de o piesa, pe care nu o mai ascultasem de mult timp. Si mi-am dat seama ca e atat de "EL". Am sters din posturi ca sa nu par depresiva si exagerata ca si la 5 luni dupa ce a murit inca imi lipseste enorm. Dar m-am saturat. Da, asa e, imi lipseste si dupa 5 luni la fel cum imi lipsea a doua zi. Inca o parte din mine e blocata in zilele alea din martie cand un om mare se chinuia sa fie copil si un copil incerca din rasputeri sa fie destul de matur. Era un joc care aducea fericire. Inca stau si numar momentele pe care le-am ratat din cauza incapatanarii, nervilor, deciziilor proaste si mai ales faptului ca nu mi-am ascultat inima. Ca tot va zic tuturor sa faceti asta si eu n-am fost capabila. Inca nu am gasit numaru', tot numar, pentru ca vad greseli ale mele in fiecare zi cand ma suparam. Puteam face sa fie mai bine. Puteam face totul mai frumos. Era si datoria mea. Era. Si stiu ca regretele nu ajuta la nimic, nu spala fapta si nici nu il aduc inapoi, dar le simt. Le simt si asta e.
"In fiecare zi sa construim cate un vis..."
Daca nimic nu a fost bine pe parcurs, daca visele s-au spulberat intr-un singur moment, de ce sa mai construim vise? Eu nu mai construiesc nimic. Ma las in voia sortii, nu mai depun eforturi pentru viitorul meu, o sa continui sa ma detasez de oamenii din viata mea pentru ca atunci cand pleaca, sa nu simt ca ma lasa in urma. People always leave, cum zicea si Peyton.
Am incercat sa construim lacrimi de soare, sa facem oamenii fericiti, insa nu am putut, pentru ca oamenii sunt intr-atat de rai incat nu stiu sa zambeasca sincer si nu pot pretui ceva care nu e material. Oamenii stiu zambi doar cand numara banii si inca nu au gasit pe "acel cineva" care sa-i invete iubirea si fericirea. Si e doar un singur suflet care poate face toate astea pentru alt suflet. De-aia noi nu mai putem face pentru nimeni, pentru ca am facut unul pentru celalalt. Pentru ca tu m-ai ridicat de jos si m-ai adus undeva pe o culme a sigurantei de unde, daca te aveam alaturi, nu aveam cum sa cad. Tu mi-ai redat increderea in mine, mi-ai deschis noi viziuni si mi-ai aratat ca ceea ce imi doream din copilarie exista. Eu te-am invatat pas cu pas ca exista si altceva inafara de lucrurile materiale, te-am invatat sa-ti pese, am incercat sa fiu alaturi de tine chiar si atunci cand greseai, sa fiu acolo cand simteam ca ai nevoie de mine. E ciudat ca am continuat sa fim NOI, desi eram destul de diferiti fata de persoanele care obisnuiam sa fim pana sa ne cunoastem.
Dar amandoi am gresit teribil in acelasi punct. Nu am pretuit atat de mult prezentul, pentru ca ne-am increzut in viitor. Si viitorul si-a batut joc de noi cum a stiut el mai bine.
E ciudat, stii filmul cu Melinda, tipa ce elibereaza spiritele sa treaca dincolo? Sa presupunem ca asa sta treaba si-n realitate. Atunci... Am senzatia ca eu, cu dorul meu cretin care nu mai trece nu te las sa fii linistit si impacat acolo sus. Nu te acuz ca m-ai lasat singura. Bine, poate te acuz un pic, insa sunt suta la suta sigura ca oriunde ai fi acum regreti chestia asta. Nu am crezut in chestia asta cu simtitu' prezentei unor persoane care au murit, dar, puii mei, de multe, foarte multe ori chiar am senzatia ca tu ma scoti din situatii dubioase, nu stiu, te simt asa langa mine aproape mereu. Si e enervant ca nu stiu cum sa reactionez. Sa continui sa ma complac in situatia asta de dor si durere? Sa incerc sa te uit? Incerc sa iau clipele frumoase, da' stii cum e? Amintirile mereu aduc lacrimi, fie ele frumoase sau urate. Nu e ok nicium. Ma simt si asa destul de vinovata ca nu am fost acolo, nu vreau sa ma mai simt vinovata si de faptul ca nu te poti odihni in pace din cauza mea. Nu m-ar mira sa apara vreo melinda la usa mea sa-mi zica ca vede spirite si ca trebuie sa zic/fac te miri ce. Ce sa zic.. o sa fie bine totul pe parcurs.. See u in heaven, luv.
P.S. 9 luni.
Aveam impresia ca astazi e bine. Pana am dat de o piesa, pe care nu o mai ascultasem de mult timp. Si mi-am dat seama ca e atat de "EL". Am sters din posturi ca sa nu par depresiva si exagerata ca si la 5 luni dupa ce a murit inca imi lipseste enorm. Dar m-am saturat. Da, asa e, imi lipseste si dupa 5 luni la fel cum imi lipsea a doua zi. Inca o parte din mine e blocata in zilele alea din martie cand un om mare se chinuia sa fie copil si un copil incerca din rasputeri sa fie destul de matur. Era un joc care aducea fericire. Inca stau si numar momentele pe care le-am ratat din cauza incapatanarii, nervilor, deciziilor proaste si mai ales faptului ca nu mi-am ascultat inima. Ca tot va zic tuturor sa faceti asta si eu n-am fost capabila. Inca nu am gasit numaru', tot numar, pentru ca vad greseli ale mele in fiecare zi cand ma suparam. Puteam face sa fie mai bine. Puteam face totul mai frumos. Era si datoria mea. Era. Si stiu ca regretele nu ajuta la nimic, nu spala fapta si nici nu il aduc inapoi, dar le simt. Le simt si asta e.
"In fiecare zi sa construim cate un vis..."
Daca nimic nu a fost bine pe parcurs, daca visele s-au spulberat intr-un singur moment, de ce sa mai construim vise? Eu nu mai construiesc nimic. Ma las in voia sortii, nu mai depun eforturi pentru viitorul meu, o sa continui sa ma detasez de oamenii din viata mea pentru ca atunci cand pleaca, sa nu simt ca ma lasa in urma. People always leave, cum zicea si Peyton.
Am incercat sa construim lacrimi de soare, sa facem oamenii fericiti, insa nu am putut, pentru ca oamenii sunt intr-atat de rai incat nu stiu sa zambeasca sincer si nu pot pretui ceva care nu e material. Oamenii stiu zambi doar cand numara banii si inca nu au gasit pe "acel cineva" care sa-i invete iubirea si fericirea. Si e doar un singur suflet care poate face toate astea pentru alt suflet. De-aia noi nu mai putem face pentru nimeni, pentru ca am facut unul pentru celalalt. Pentru ca tu m-ai ridicat de jos si m-ai adus undeva pe o culme a sigurantei de unde, daca te aveam alaturi, nu aveam cum sa cad. Tu mi-ai redat increderea in mine, mi-ai deschis noi viziuni si mi-ai aratat ca ceea ce imi doream din copilarie exista. Eu te-am invatat pas cu pas ca exista si altceva inafara de lucrurile materiale, te-am invatat sa-ti pese, am incercat sa fiu alaturi de tine chiar si atunci cand greseai, sa fiu acolo cand simteam ca ai nevoie de mine. E ciudat ca am continuat sa fim NOI, desi eram destul de diferiti fata de persoanele care obisnuiam sa fim pana sa ne cunoastem.
Dar amandoi am gresit teribil in acelasi punct. Nu am pretuit atat de mult prezentul, pentru ca ne-am increzut in viitor. Si viitorul si-a batut joc de noi cum a stiut el mai bine.
E ciudat, stii filmul cu Melinda, tipa ce elibereaza spiritele sa treaca dincolo? Sa presupunem ca asa sta treaba si-n realitate. Atunci... Am senzatia ca eu, cu dorul meu cretin care nu mai trece nu te las sa fii linistit si impacat acolo sus. Nu te acuz ca m-ai lasat singura. Bine, poate te acuz un pic, insa sunt suta la suta sigura ca oriunde ai fi acum regreti chestia asta. Nu am crezut in chestia asta cu simtitu' prezentei unor persoane care au murit, dar, puii mei, de multe, foarte multe ori chiar am senzatia ca tu ma scoti din situatii dubioase, nu stiu, te simt asa langa mine aproape mereu. Si e enervant ca nu stiu cum sa reactionez. Sa continui sa ma complac in situatia asta de dor si durere? Sa incerc sa te uit? Incerc sa iau clipele frumoase, da' stii cum e? Amintirile mereu aduc lacrimi, fie ele frumoase sau urate. Nu e ok nicium. Ma simt si asa destul de vinovata ca nu am fost acolo, nu vreau sa ma mai simt vinovata si de faptul ca nu te poti odihni in pace din cauza mea. Nu m-ar mira sa apara vreo melinda la usa mea sa-mi zica ca vede spirite si ca trebuie sa zic/fac te miri ce. Ce sa zic.. o sa fie bine totul pe parcurs.. See u in heaven, luv.
P.S. 9 luni.
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Recenzia zilelor recente :D
Hello, dragii mei cititori [daca mai existati sau daca nu v-am pierdut pe parcurs]! Imi cer iertare pentru lipsa mea indelungata din ale "bloggaritului", dar cum le spun si cunoscutilor care se iau de mine ca uit sa dau semne.. la Cluj ori nu ies si fac proiecte si dorm, ori ies si a doua zi doar dorm ca altceva nu-s in stare sa fac.
Poate tocmai de-aia mi se spune atat de des in ultima vreme ca m-am schimbat. Dar nu.. sunt aceeasi eu, numai ca absenta mai mare din lumea astea virtuala cu emoticoni galbeni pare-se ca ma schimba.
Nu stiu de ce, dar ma simt datoare sa va pun la curent cu ce am mai facut. Pai... lucrurile merg mai bine, cred. Pe de o parte e facultatea asta care mi-e tot mai draga datorita colegilor mei care sunt caaaaaam la fel de nebuni ca mine :X Mentionez: Oana, Silvia, Teo, Teo Mica, Spit, Andrei, Luci, Ale, Cosmin, Cristina, Gigi, Mihai si toti ceilalti nou-veniti care maresc gasca in fiecare...marti :D. Va pup si deja mi-e uite atat de dor de voi >:D< [imaginati-va ca acum intind mainile in lateral si va arat cat de dor, adica maxiiiiim :D]. Totusi, permiteti-mi sa urasc facultatea pana in februarie. Pana scap de sesiune, atat, promit :D.
Pe de alta parte e faptul ca in sfarsit ii am pe oamenii mei dragi din Aiud aproape mai dees :X [pentru cei care inca nu sunt in Cluj, sunteti aproape oricum :X], apoi vin bia, deea si ade care sunt niste cele mai 3 dragi speciale si care fac seri magice in Stuf :x. A, am zis de Stuf. Inca nu v-am spus de el. Pai Stuf e acasa, e un loc asa minunat, in care e Revelion in fiecare zi. Adica muzica buna, bautura relativ ieftina, mai si mananci asa traditional din cand in cand o "pita cu unsoare sau zacusca" si in primul rand iti faci prieteni noi si cunosti oameni foarte ok. E un loc.. MAGIC.
Pe urma e faza cu BroNews-ul care face asa "multe dreams sa come true" si e foarte ok sa poti merge la un concert si in alta ipostaza decat cea de fan, sa poti merge acolo, sa vorbesti cu oamenii, sa le zici ce ai de zis, sa .. nu stiu.. sa poti sa vezi si alta fata a oamenilor pe care ii admiri.
Mi-e mai bine ca nu mai stau asa mult in camin si o am mereu pe Mia aproape si e asa, ca o sora mai mare pe care nu am avut-o niciodata si.. it feels good. Sa mergem la cumparaturi impreuna, sa barfim, sa facem de mancare, sa iesim la tigara,sa ne plimbam prin Cluj cu muzica tare, sa comentam reclamele si toate chestiile alea dragute care de fapt sunt foarte marunte..da' vorba aia..fericirea e in lucrurile mici.
Nu mai stiu de ce e bine, pur si simplu simt eu ca e mai bine, ca pe undeva e o oarecare stabilitate, una haotica totusi, de care aveam nevoie. Stiu, suna ciudat, eu inteleg ce am vrut sa zic, sper ca si voi.
Bineinteles, sunt si partile proaste. Sunt momentele in care mi-e dor de casa, de prietenii mei de acasa, in care ii vreau pe toti cei dragi langa mine, in care sunt bolnava, in care constat ca n-am cursuri si imediat e sesiunea [cel mai de actualitate], in care injur spiritul sarbatorilor ca ma face sa ma simt asa izolata, cum am avut perioada asta din iulie incepand, in care din frica de a nu mai suferi dupa o pierdere, m-am detasat de oamenii din viata mea. Sunt momentele alea in care pune in Stuf The lost song, Love the way you lie, Airplanes, 8 Mile si alte piese care continua sa-mi aminteasca la nesfarsit de Marius. Momentele alea care nu trec fara minute de lacrimi: momentele de dor..
Acum poate vedeti ca sunt aceeasi eu, putin instabila psihic, optimista si depresiva in acelasi timp, care vorbeste, gandeste si simte in contradictii.
Blogule, sa-ti spun si tie ceva? Pai.. MI-AI LIPSIT!
O seara placuta tuturor :D
Poate tocmai de-aia mi se spune atat de des in ultima vreme ca m-am schimbat. Dar nu.. sunt aceeasi eu, numai ca absenta mai mare din lumea astea virtuala cu emoticoni galbeni pare-se ca ma schimba.
Nu stiu de ce, dar ma simt datoare sa va pun la curent cu ce am mai facut. Pai... lucrurile merg mai bine, cred. Pe de o parte e facultatea asta care mi-e tot mai draga datorita colegilor mei care sunt caaaaaam la fel de nebuni ca mine :X Mentionez: Oana, Silvia, Teo, Teo Mica, Spit, Andrei, Luci, Ale, Cosmin, Cristina, Gigi, Mihai si toti ceilalti nou-veniti care maresc gasca in fiecare...marti :D. Va pup si deja mi-e uite atat de dor de voi >:D< [imaginati-va ca acum intind mainile in lateral si va arat cat de dor, adica maxiiiiim :D]. Totusi, permiteti-mi sa urasc facultatea pana in februarie. Pana scap de sesiune, atat, promit :D.
Pe de alta parte e faptul ca in sfarsit ii am pe oamenii mei dragi din Aiud aproape mai dees :X [pentru cei care inca nu sunt in Cluj, sunteti aproape oricum :X], apoi vin bia, deea si ade care sunt niste cele mai 3 dragi speciale si care fac seri magice in Stuf :x. A, am zis de Stuf. Inca nu v-am spus de el. Pai Stuf e acasa, e un loc asa minunat, in care e Revelion in fiecare zi. Adica muzica buna, bautura relativ ieftina, mai si mananci asa traditional din cand in cand o "pita cu unsoare sau zacusca" si in primul rand iti faci prieteni noi si cunosti oameni foarte ok. E un loc.. MAGIC.
Pe urma e faza cu BroNews-ul care face asa "multe dreams sa come true" si e foarte ok sa poti merge la un concert si in alta ipostaza decat cea de fan, sa poti merge acolo, sa vorbesti cu oamenii, sa le zici ce ai de zis, sa .. nu stiu.. sa poti sa vezi si alta fata a oamenilor pe care ii admiri.
Mi-e mai bine ca nu mai stau asa mult in camin si o am mereu pe Mia aproape si e asa, ca o sora mai mare pe care nu am avut-o niciodata si.. it feels good. Sa mergem la cumparaturi impreuna, sa barfim, sa facem de mancare, sa iesim la tigara,sa ne plimbam prin Cluj cu muzica tare, sa comentam reclamele si toate chestiile alea dragute care de fapt sunt foarte marunte..da' vorba aia..fericirea e in lucrurile mici.
Nu mai stiu de ce e bine, pur si simplu simt eu ca e mai bine, ca pe undeva e o oarecare stabilitate, una haotica totusi, de care aveam nevoie. Stiu, suna ciudat, eu inteleg ce am vrut sa zic, sper ca si voi.
Bineinteles, sunt si partile proaste. Sunt momentele in care mi-e dor de casa, de prietenii mei de acasa, in care ii vreau pe toti cei dragi langa mine, in care sunt bolnava, in care constat ca n-am cursuri si imediat e sesiunea [cel mai de actualitate], in care injur spiritul sarbatorilor ca ma face sa ma simt asa izolata, cum am avut perioada asta din iulie incepand, in care din frica de a nu mai suferi dupa o pierdere, m-am detasat de oamenii din viata mea. Sunt momentele alea in care pune in Stuf The lost song, Love the way you lie, Airplanes, 8 Mile si alte piese care continua sa-mi aminteasca la nesfarsit de Marius. Momentele alea care nu trec fara minute de lacrimi: momentele de dor..
Acum poate vedeti ca sunt aceeasi eu, putin instabila psihic, optimista si depresiva in acelasi timp, care vorbeste, gandeste si simte in contradictii.
Blogule, sa-ti spun si tie ceva? Pai.. MI-AI LIPSIT!
O seara placuta tuturor :D
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Interviu si poze GW si Spike
Ok, deci, joi am luat primul meu interviu face2face. Si cum deja v-am obisnuit sa-mi pun si munca pe-aici, dau un link si de data asta. Ca informatii suplimentare, inainte de concert deliram cu de-alea ca cine ma rapeste? pentru ca aveam o tona de emotii. Mi-era rusine sa ma duc sa vorbesc cu baietii, ma gandeam ca sigur ma incurc, ca o sa rada de mine, ca poate nu o sa mai vrea sa dea interviu si tot felul. Dar, in final, pot spune ca a fost o mega experienta, m-am si distrat de numa', baietii au fost foarte ok si mi-a placut foarte tare tot. A iesit si bine, se putea si mai bine dar sunt multumita. Mai jos aveti doua linkuri. Unul cu interviul si celalalt cu poze de la concert. Astept voturi si opinii.
Interviu: http://bronews.com/hip-hop/piesa-urmatorului-videoclip-guess-who-este-intitulata-manifest-interviu/
Poze: http://bronews.com/hip-hop/guess-who-si-spike-au-ajuns-si-in-cluj-napoca-poze/
P.S. Tin sa precizez ca pozele sunt facute de draga de Roxy si desi si ea a avut emotii aproape la fel de multe ca mine, au iesit extraordinare. Multumesc pentru tot, Rox.:*
Interviu: http://bronews.com/hip-hop/piesa-urmatorului-videoclip-guess-who-este-intitulata-manifest-interviu/
Poze: http://bronews.com/hip-hop/guess-who-si-spike-au-ajuns-si-in-cluj-napoca-poze/
P.S. Tin sa precizez ca pozele sunt facute de draga de Roxy si desi si ea a avut emotii aproape la fel de multe ca mine, au iesit extraordinare. Multumesc pentru tot, Rox.:*
sâmbătă, 9 octombrie 2010
Scriu asta doar pentru ca am inceput sa simt blogul asta ca un fel de posta directa catre tine. Stiu ca tu vezi,citesti si simti ceea ce scriu eu aici.
Asa ca vreau doar sa-ti spun: Te iubesc, imi e dor de tine si imi lipsesti enorm. A, si inca ceva: As avea atata nevoie de tine acum... Un nou inceput suna mult mai bine cu tine langa mine, fie el la cluj sau bucuresti. Capata un sens, culoare. Acum e totul alb si negru, iar sensul l-am pierdut candva in momentele din 14 iulie. Doar de asta nu-mi place caminul, fiindca stiam ca nu trebuia sa fiu acolo. Doar de asta nu-mi place Clujul, fiindca nu trebuia sa fiu acolo. Sau daca eram, eram cu tine. Doar de asta imi doresc sa fiu acasa, pentru ca e primul, ultimul si singurul loc unde te-am avut si te-am simtit aproape. Si fiind acolo, ma simt mai departe de tine. Desi cerul e doar unul si tu esti pretutindeni acolo unde sunt si eu si ai grija de mine. Altfel nu imi explic cum scap din tot felul de situatii. Iti multumesc, dar preferam sincer sa fii fizic aici, sa-ti simt atingerile , nu doar actiunile. Nu sunt nerecunoscatoare oricum, prin tine mi-a fost dat sa simt tot ce n-am mai simtit, inainte si chiar dupa moartea ta. Asa ca te rog cu sufletul sa ramai langa mine mereu. Si sa-mi apari in vise. Si sa imi calauzesti pasii. Pentru ca daca nu vei mai fii macar spiritual langa mine, voi simti si voi fii cu totul pierduta. Te iubesc.
Asa ca vreau doar sa-ti spun: Te iubesc, imi e dor de tine si imi lipsesti enorm. A, si inca ceva: As avea atata nevoie de tine acum... Un nou inceput suna mult mai bine cu tine langa mine, fie el la cluj sau bucuresti. Capata un sens, culoare. Acum e totul alb si negru, iar sensul l-am pierdut candva in momentele din 14 iulie. Doar de asta nu-mi place caminul, fiindca stiam ca nu trebuia sa fiu acolo. Doar de asta nu-mi place Clujul, fiindca nu trebuia sa fiu acolo. Sau daca eram, eram cu tine. Doar de asta imi doresc sa fiu acasa, pentru ca e primul, ultimul si singurul loc unde te-am avut si te-am simtit aproape. Si fiind acolo, ma simt mai departe de tine. Desi cerul e doar unul si tu esti pretutindeni acolo unde sunt si eu si ai grija de mine. Altfel nu imi explic cum scap din tot felul de situatii. Iti multumesc, dar preferam sincer sa fii fizic aici, sa-ti simt atingerile , nu doar actiunile. Nu sunt nerecunoscatoare oricum, prin tine mi-a fost dat sa simt tot ce n-am mai simtit, inainte si chiar dupa moartea ta. Asa ca te rog cu sufletul sa ramai langa mine mereu. Si sa-mi apari in vise. Si sa imi calauzesti pasii. Pentru ca daca nu vei mai fii macar spiritual langa mine, voi simti si voi fii cu totul pierduta. Te iubesc.
miercuri, 6 octombrie 2010
In pasi de dans
Sangre - In Pasi de Dans
Asculta mai multe audio diverse
E ora doua, intr-o noapte rece de toamna. Parca iti e frica sa respiri, de teama ca aerul rece sa nu te inghete. Drumul e pustiu. Pe alea din parcul odata verde si plin de viata doar frunzele care plutesc incet spre pamant, parca in pasii unui dans lent, romantic, dau viata peisajului. Ele valseaza cu vantul, care totodata canta o muzica sublima, fermecand intreaga natura.
Ea e acolo, pe banca din mijlocul parcului, priveste spectacolul si evita sa se miste pentru a nu strica magia. Se teme ca poate vantul se va rusina si va pleca. Atunci, frunzele vor ramane cu inima franta, vor muri triste fara a cunoaste iubirea vindecatoare a celui care le poarta in bratele sale pana pe pamant. Sau poate frunzele, timide din fire, nu vor mai accepta invitatia la vals, iar el, impulsiv cum e de obicei va deveni violent si peisajul de vis se va transforma intr-un cosmar.
Desi ochii ii sunt deschisi, lumea asta parca toata e a ei. Cu privirea zambind printre lacrimi, viseaza si ea o viata ca a frunzelor… Sa isi petreaca intreaga existenta simbolizand viata, iar spre moarte sa fie purtata in brate de puterea iubirii.
E intrerupta din visare cand aude langa ea: “Te-am vazut aici si m-am gandit ca poate vrei o ciocolata calda. Ma tem sa nu racesti, pentru ca e foarte frig afara.”. Nu il cunoaste, insa strainul acesta pare sa fie iubit atat de vant, cat si de frunze, care nu se rusineaza sa-si continue dansul in prezenta lui…
Cine stie, poate e inceputul unei povesti frumoase..
duminică, 3 octombrie 2010
Regasire?
... zambea tacuta intre asternuturile colorate ale micutului pat..copilul fantastic privea in gol , cu un licar pueril in privirea-i inghetata. Prinsa in fantezia ei, nu simtea daca e treaza sau viseaza. Fata ii era luminata chiar si atunci cand era trista. Incera sa numere in minte oamenii care au iubit-o, care inca o iubesc, pe care ii iubeste..incerca sa faca bilant, raport, sisteme..insa mereu ajungea doar la ecuatii, cu una..cu doua necunoscute... Si plus de asta, un visator stie ca nu e loc de matematica in lumea sa.
I se spusese candva ca parca are stele prinse in par.. de aceea fata ei era luminata mereu... insa stelele mai si cad, iar lumina era tot mai slaba. In plus, de cate ori cei din sufletul ei isi doreau ceva ea isi arunca stele din par, sperand ca zicala este adevarata si dorinta se va implini.
Astazi cateva stele luminau slab spectacolul nebunesc din micul copil fortat sa coboare de pe norisori. In spatele cortinei de zambete se desfasura o cautare disperata a Templului Viselor, al Gradinilor Copilariei. Stia ca a stiut candva sa iubeasca, sa viseze, sa rada, sa zboare. Copil zburand spre Soare, plutind in spuma de nori albi si veseli , imbratisand cu foc venirea noptilor de magie. Nisip fierbinte sarutandu-i trupul ud. Da, aici era. Undeva in noptile la mare s-a regasit. Trebuia sa ajunga din nou acolo, sa caute in nisip urme de ea, sa intrebe valurile tot ce sufletul ei confuz vrea sa stie si apoi sa lase rasaritul sa o tina in brate pana adoarme...
I se spusese candva ca parca are stele prinse in par.. de aceea fata ei era luminata mereu... insa stelele mai si cad, iar lumina era tot mai slaba. In plus, de cate ori cei din sufletul ei isi doreau ceva ea isi arunca stele din par, sperand ca zicala este adevarata si dorinta se va implini.
Astazi cateva stele luminau slab spectacolul nebunesc din micul copil fortat sa coboare de pe norisori. In spatele cortinei de zambete se desfasura o cautare disperata a Templului Viselor, al Gradinilor Copilariei. Stia ca a stiut candva sa iubeasca, sa viseze, sa rada, sa zboare. Copil zburand spre Soare, plutind in spuma de nori albi si veseli , imbratisand cu foc venirea noptilor de magie. Nisip fierbinte sarutandu-i trupul ud. Da, aici era. Undeva in noptile la mare s-a regasit. Trebuia sa ajunga din nou acolo, sa caute in nisip urme de ea, sa intrebe valurile tot ce sufletul ei confuz vrea sa stie si apoi sa lase rasaritul sa o tina in brate pana adoarme...
sâmbătă, 2 octombrie 2010
No,cluj
In ultima vreme, intrebarea "cea mai la moda" care mi-e adresata "Cum e la Cluj?". O sa raspund aici in cateva cuvinte. S-o luam pe rand.
1. Facultatea. Cu subpuncte.
a) Profii - majoritatea okei,mi-au lasat o impresie buna si sper sa ramana asa.
B) Cursurile - unele mi se par inutile si alaturi de colegi, ma fac sa am impresia ca nu am ales facultatea care trebuie. Adica .. nu inutile..ci asa.. neatractive. Dar trebuie sa invatam si sa vorbim si de unde sa luam interviuri si sa facem articole inainte sa trecem la treaba propriu zisa. Desi cred ca ne-am descurca sa facem asta si fara o facultate :)) . Am calculat acum. In saptamana plina am 14 cursuri/sem/atelier dintre care 8 obligatorii. Si in sapt goala am 8 dintre care 3 obligatorii :)). deci lejer.
c) Colegii - Deci, sunt cativa MAXIMI, da MAXIMI. Asa, nebuni cum sunt eu. Ca-n orice "clasa" e prezenta setea de afirmare. Da' eu nu ma prea omor cu asta ca nici sa fii prea-n centru atentiei nu e bine.
2. Caminu'. Camera de 4 in care dormim 5. adica 2 paturi suprapuse si inca trei simple. Si 4 dulapuri. Eu dorm sus, chiar imi place desi sunt ferm convinsa ca pe colegele mele le scoate din sarite cand fac eu gimnastica sa ajung in pat [ca n-am scarita] cand pe-afara ora inregistrata e mai aproape de dimineata decat de seara. A,da,colegele de camera. Sunt..cuminti. Mult prea cuminti TOATE. Si pentru cei ce ma cunosc de ceva timp, stiu ca ma simt prost ca eu sunt situata la polul opus si ca le deranjez noptile. Adica ma simt prost ca le deranjez, nu ca-s nebuna, ca aia n-as schimba, doamne feri. Stiti ca eu m-am lamurit din liceu ca se-mbina bine de tot scoala cu chefurile. Si nu renunt, AZI NU. Si-n fiecare zi e azi. Da' nu-i vina mea asta. E ceva cu ordinea lumii, univers, Dumnezeu, chestii de-astea, nu stiu exact cine o denumit azi azi,maine maine .
3. Viata de noapte, localuri,etc - No, aici, jos palaria. Nu comentez. Si tin sa multumesc in mod special lui xty,alex,oana , cristina si mihai. A,da, si geos, pista , ionica. Chiar si diti si bubu da pe ei i-am vazut cam pe sarite. Ca eu cu ei imi pierd noptile. Vorba vine pierd. Ca nu-s pierdute.
Deci e fain la cluj, no. Mai ca m-as bucura daca n-ar fi facultatea :))))
Si ca o concluzie de final, pe bune ca-s copil de bani gata. Ca mi-s gata banii. Pentru donatii, caminu' 4, camera 82. Accept si carduri, da sa-mi dati pinu.
1. Facultatea. Cu subpuncte.
a) Profii - majoritatea okei,mi-au lasat o impresie buna si sper sa ramana asa.
B) Cursurile - unele mi se par inutile si alaturi de colegi, ma fac sa am impresia ca nu am ales facultatea care trebuie. Adica .. nu inutile..ci asa.. neatractive. Dar trebuie sa invatam si sa vorbim si de unde sa luam interviuri si sa facem articole inainte sa trecem la treaba propriu zisa. Desi cred ca ne-am descurca sa facem asta si fara o facultate :)) . Am calculat acum. In saptamana plina am 14 cursuri/sem/atelier dintre care 8 obligatorii. Si in sapt goala am 8 dintre care 3 obligatorii :)). deci lejer.
c) Colegii - Deci, sunt cativa MAXIMI, da MAXIMI. Asa, nebuni cum sunt eu. Ca-n orice "clasa" e prezenta setea de afirmare. Da' eu nu ma prea omor cu asta ca nici sa fii prea-n centru atentiei nu e bine.
2. Caminu'. Camera de 4 in care dormim 5. adica 2 paturi suprapuse si inca trei simple. Si 4 dulapuri. Eu dorm sus, chiar imi place desi sunt ferm convinsa ca pe colegele mele le scoate din sarite cand fac eu gimnastica sa ajung in pat [ca n-am scarita] cand pe-afara ora inregistrata e mai aproape de dimineata decat de seara. A,da,colegele de camera. Sunt..cuminti. Mult prea cuminti TOATE. Si pentru cei ce ma cunosc de ceva timp, stiu ca ma simt prost ca eu sunt situata la polul opus si ca le deranjez noptile. Adica ma simt prost ca le deranjez, nu ca-s nebuna, ca aia n-as schimba, doamne feri. Stiti ca eu m-am lamurit din liceu ca se-mbina bine de tot scoala cu chefurile. Si nu renunt, AZI NU. Si-n fiecare zi e azi. Da' nu-i vina mea asta. E ceva cu ordinea lumii, univers, Dumnezeu, chestii de-astea, nu stiu exact cine o denumit azi azi,maine maine .
3. Viata de noapte, localuri,etc - No, aici, jos palaria. Nu comentez. Si tin sa multumesc in mod special lui xty,alex,oana , cristina si mihai. A,da, si geos, pista , ionica. Chiar si diti si bubu da pe ei i-am vazut cam pe sarite. Ca eu cu ei imi pierd noptile. Vorba vine pierd. Ca nu-s pierdute.
Deci e fain la cluj, no. Mai ca m-as bucura daca n-ar fi facultatea :))))
Si ca o concluzie de final, pe bune ca-s copil de bani gata. Ca mi-s gata banii. Pentru donatii, caminu' 4, camera 82. Accept si carduri, da sa-mi dati pinu.
Scrisoare catre un Fat-Frumos
Intreaga vara m-a bantuit sentimentul ca nu sunt acolo unde ar fi trebuit sa fiu. M-am consolat cu gandul ca un nou inceput va schimba totul. Am asteptat acest inceput, am numarat zile, ore, minute. Si acum.. iata-ma aici, parte componenta a acestui capitol al vietii mele si totusi straina de tot.. simtindu-ma mai demoralizata ca niciodata. Am cunoscut oameni noi, oameni care mi-au intrat in suflet din prima clipa, oameni pe care i-as tine 24 din 24 de ore cu mine, am cunoscut si oameni pe care mi-ar placea sa nu-i mai vad niciodata,am ras, am golit pahare, am plans, am dansat, am dormit, am umblat, am vazut, am auzit... insa nu am simtit nimic.
Cred ca punctul la care vreau sa ajung e acela ca , incercand sa fug de tot, sa ma ascund, am ramas doar eu cu mine. Si asta .. ei, asta .. e cel mai rau. Sunt confuza, incerc sa ma decid cine e cel mai mare dusman al meu ...
Initial credeam ca e timpul... fugea mereu de mine, gonea ca un nebun pe strazi pline de oameni dezorientati, nimeni nu il vedea, dar toti eram constienti ca e acolo.. cateodata nu pleca singur, lua cu el pe cineva.. pai si atunci cum sa nu-l consideri dusman? El fura clipe, te amageste cu amintiri, se face nevazut, neauzit, insa e mereu , mereu acolo, nu face nici o exceptie pentru nimeni si e un egoist cu o pofta inimaginabil de mare de viata... asa ca, pas cu pas, ne ia pe toti cu el..
Apoi mi-am dat seama ca timpul lucreaza in colaborare cu Dumnezeu. Am inceput atunci sa-l urasc si pe El. Mi-a trimis o boala, o moarte, nu m-a lasat sa fiu fericita si intr-un final mi-a luat pana si sentimentele.
Acum.. pai.. acum cred ca cel mai mare dusman al meu sunt chiar eu. Eu nu ma mai las sa iubesc, nu mai vreau sa zambesc, nu mai stiu sa fiu copil si in incercarea de a fugi de toata durerea din ultima perioada, mi-am refugiat sufletul intr-un adapost mai rece decat o casutza de eschimosi si mi-e teama sa-l mai scot de acolo. L-am ascuns bine, sa nu-l mai gaseasca nimeni, la capatul unui labirint interminabil, am inchis usa cu multe lacate, am aruncat cheile, am inchis ochii si am plecat fara sa-mi pese ce las in urma.
Insa acum vreau din nou sa-mi pese, chiar daca ma tem prea mult. Dar nu mai am cheile lacatelor, nu mai stiu pe unde sa imi gasesc sufletul in acel labirint inghetat, nu mai am puterea sa-l caut si lacrimile mele de foc nu topesc nicicum gheata. Si incep sa cred ca nimeni nu va mai avea interesul, puterea, curajul sa plece in cautarea sufletului meu pierdut , sa deschida usi, sa topeasca ghetari, sa il gaseasca, sa se lupte cu mine si sa ma invete din nou sa zambesc sincer, sa imi redea sclipirea de copil din privire, sa-mi fie iubit, frate, tata, prieten , sa ma tina in brate pana adorm , sa-mi stearga lacrimile si sa rada cu mine, sa ma certe, sa ma doreasca, sa ma iubeasca...
Altfel spus... Indragosteste-ma de tine... Nu trebuie sa vii pe un cal alb, nu trebuie sa imi aduci stele de pe cer, ci doar sa-mi gasesti sufletul, sa ma inveti sa iubesc, sa zambesc, sa visez si sa fiu copil.
Cred ca punctul la care vreau sa ajung e acela ca , incercand sa fug de tot, sa ma ascund, am ramas doar eu cu mine. Si asta .. ei, asta .. e cel mai rau. Sunt confuza, incerc sa ma decid cine e cel mai mare dusman al meu ...
Initial credeam ca e timpul... fugea mereu de mine, gonea ca un nebun pe strazi pline de oameni dezorientati, nimeni nu il vedea, dar toti eram constienti ca e acolo.. cateodata nu pleca singur, lua cu el pe cineva.. pai si atunci cum sa nu-l consideri dusman? El fura clipe, te amageste cu amintiri, se face nevazut, neauzit, insa e mereu , mereu acolo, nu face nici o exceptie pentru nimeni si e un egoist cu o pofta inimaginabil de mare de viata... asa ca, pas cu pas, ne ia pe toti cu el..
Apoi mi-am dat seama ca timpul lucreaza in colaborare cu Dumnezeu. Am inceput atunci sa-l urasc si pe El. Mi-a trimis o boala, o moarte, nu m-a lasat sa fiu fericita si intr-un final mi-a luat pana si sentimentele.
Acum.. pai.. acum cred ca cel mai mare dusman al meu sunt chiar eu. Eu nu ma mai las sa iubesc, nu mai vreau sa zambesc, nu mai stiu sa fiu copil si in incercarea de a fugi de toata durerea din ultima perioada, mi-am refugiat sufletul intr-un adapost mai rece decat o casutza de eschimosi si mi-e teama sa-l mai scot de acolo. L-am ascuns bine, sa nu-l mai gaseasca nimeni, la capatul unui labirint interminabil, am inchis usa cu multe lacate, am aruncat cheile, am inchis ochii si am plecat fara sa-mi pese ce las in urma.
Insa acum vreau din nou sa-mi pese, chiar daca ma tem prea mult. Dar nu mai am cheile lacatelor, nu mai stiu pe unde sa imi gasesc sufletul in acel labirint inghetat, nu mai am puterea sa-l caut si lacrimile mele de foc nu topesc nicicum gheata. Si incep sa cred ca nimeni nu va mai avea interesul, puterea, curajul sa plece in cautarea sufletului meu pierdut , sa deschida usi, sa topeasca ghetari, sa il gaseasca, sa se lupte cu mine si sa ma invete din nou sa zambesc sincer, sa imi redea sclipirea de copil din privire, sa-mi fie iubit, frate, tata, prieten , sa ma tina in brate pana adorm , sa-mi stearga lacrimile si sa rada cu mine, sa ma certe, sa ma doreasca, sa ma iubeasca...
Altfel spus... Indragosteste-ma de tine... Nu trebuie sa vii pe un cal alb, nu trebuie sa imi aduci stele de pe cer, ci doar sa-mi gasesti sufletul, sa ma inveti sa iubesc, sa zambesc, sa visez si sa fiu copil.
marți, 14 septembrie 2010
2
Doua luni.. la noi totul s-a legat mereu de 2... din doua in doua secunde.. raku-2.. o data la 2 zile.. Astazi si la mine se rezuma totul la 2.. doua luni de cand am clipit si atunci cand am deschis ochii, umbra pierderii tale mi-a inchis pleoapele din nou. Si de atunci nimic nu mai e la fel..
De atunci, totul se reduce la dor, la comparatii, la ... tine. Banuiesc ca astazi m-ai privit intreaga zi, ai vazut cum am incercat sa uit ce zi e, cum am incercat sa fug de durere, cum m-am refugiat in tot ceea cu ce tu ai fii sau nu ai fi fost de acord.. si tot degeaba.. la finalul zilei am ramas tot eu cu mine, cu dorul, cu amintirea..
Poate uit sa iti spun in fiecare noapte "Noapte buna", poate rad mai mult, poate ma bucur mai mult, poate reincerc sa fiu eu.. insa stii, vezi, simti ca nu este zi in care sa nu ma gandesc la tine... Am spus candva ca viata mea nu merge inainte fara tine..Pai.. chiar nu merge. Uite, zilele trec, eu imbatranesc cu fiecare clipa, dar mereu mereu esti CU MINE, chiar daca poate doar in gandurile mele..
Doamne, dupa doua luni nu s-a schimbat nimic.. ba da, s-a schimbat : iti simt lipsa mult mai mult.. in rest, mi-e inca dor de tine, te iubesc la fel de mult, te vreau inapoi la fel de mult, sunt la fel de revoltata pe Dumnezeu, pe destin sau pe orice mi te-a luat..Si inca ma intreb "de ce destinul a decis sa ne intalnim si mai apoi ne-a ucis fiecare vis, facandu-ne sa suferim.."
De atunci, totul se reduce la dor, la comparatii, la ... tine. Banuiesc ca astazi m-ai privit intreaga zi, ai vazut cum am incercat sa uit ce zi e, cum am incercat sa fug de durere, cum m-am refugiat in tot ceea cu ce tu ai fii sau nu ai fi fost de acord.. si tot degeaba.. la finalul zilei am ramas tot eu cu mine, cu dorul, cu amintirea..
Poate uit sa iti spun in fiecare noapte "Noapte buna", poate rad mai mult, poate ma bucur mai mult, poate reincerc sa fiu eu.. insa stii, vezi, simti ca nu este zi in care sa nu ma gandesc la tine... Am spus candva ca viata mea nu merge inainte fara tine..Pai.. chiar nu merge. Uite, zilele trec, eu imbatranesc cu fiecare clipa, dar mereu mereu esti CU MINE, chiar daca poate doar in gandurile mele..
Doamne, dupa doua luni nu s-a schimbat nimic.. ba da, s-a schimbat : iti simt lipsa mult mai mult.. in rest, mi-e inca dor de tine, te iubesc la fel de mult, te vreau inapoi la fel de mult, sunt la fel de revoltata pe Dumnezeu, pe destin sau pe orice mi te-a luat..Si inca ma intreb "de ce destinul a decis sa ne intalnim si mai apoi ne-a ucis fiecare vis, facandu-ne sa suferim.."
luni, 6 septembrie 2010
Spre infinit.
Stand in tren zilele trecute si cunoscuta fiind obsesia mea pentru trenuri, gari si tot ce se poate vedea cu ochiul sufletului in ele, mi-a trecut prin cap ideea ca durerea si dorul sunt doua trenuri.
Merg in directii opuse, la un moment dat se intersecteaza, in unele zile poate chiar stationeaza mult timp in aceeasi gara. In acest timp pasagerii se urca in ele... Nu asa e si treaba cu dorul si durerea dupa ce pleaca cineva? Momentul cand pleaca e momentul cand trenurile sunt in aceeasi gara.. si stationeaza.. tot stationeaza mult timp. Pasagerii nu se pot decide in care tren trebuie sa urce, seamana atat de mult incat pot fii confundate. Se urca asadar in trenul Durerii, merg un timp cu el , privesc pe geam, vad multe trenuri care seamana cu Dorul. Si isi dau seama ca se indreapta in directia gresita. Atunci, se urca disperati intr-un tren oarecare, poate mai fac greseli, poate nimeresc in Alcool, Dependenta, Nebunie, Izolare , insa intr-un final ajung din nou in gara de unde au plecat, cu Dorul si Durerea in stationare.
Se urca de aceasta data in Dor, ii asteapta un drum lung, spre infinit, fiindca dorul nu trece. Si odata cu trecerea zilelor, ei se indeparteaza de Durere, insa Dorul devine parte din viata lor.
Pentru ca timpul le vindeca pe toate, insa mereu lasa cicatrici. In traducere, chiar daca durerea resimtita dupa pierderea unei persoane dragi se atenueaza in timp, dorul parca se intensifica cu fiecare zi..
Si am decis sa public aceasta postare, fiindca la intamplare, am dat "Urmatorul blog" si am citit ce am gasit pe-acol. Pe 6 din blogurile citite [care erau vreo 10-11] autorul/autoarea pierduse pe cineva drag de curand.
Merg in directii opuse, la un moment dat se intersecteaza, in unele zile poate chiar stationeaza mult timp in aceeasi gara. In acest timp pasagerii se urca in ele... Nu asa e si treaba cu dorul si durerea dupa ce pleaca cineva? Momentul cand pleaca e momentul cand trenurile sunt in aceeasi gara.. si stationeaza.. tot stationeaza mult timp. Pasagerii nu se pot decide in care tren trebuie sa urce, seamana atat de mult incat pot fii confundate. Se urca asadar in trenul Durerii, merg un timp cu el , privesc pe geam, vad multe trenuri care seamana cu Dorul. Si isi dau seama ca se indreapta in directia gresita. Atunci, se urca disperati intr-un tren oarecare, poate mai fac greseli, poate nimeresc in Alcool, Dependenta, Nebunie, Izolare , insa intr-un final ajung din nou in gara de unde au plecat, cu Dorul si Durerea in stationare.
Se urca de aceasta data in Dor, ii asteapta un drum lung, spre infinit, fiindca dorul nu trece. Si odata cu trecerea zilelor, ei se indeparteaza de Durere, insa Dorul devine parte din viata lor.
Pentru ca timpul le vindeca pe toate, insa mereu lasa cicatrici. In traducere, chiar daca durerea resimtita dupa pierderea unei persoane dragi se atenueaza in timp, dorul parca se intensifica cu fiecare zi..
Si am decis sa public aceasta postare, fiindca la intamplare, am dat "Urmatorul blog" si am citit ce am gasit pe-acol. Pe 6 din blogurile citite [care erau vreo 10-11] autorul/autoarea pierduse pe cineva drag de curand.
De ce?
Acasa nu mai e acasa. Prietenii sunt cunostinte. Nici macar mancarea nu mai are gust. Ma simt mai puternica, mai capabila sa mut muntii din loc, ca niciodata. As putea spune ca simt ca lumea e a mea, dar totusi nu ma mai simt ca si cum as face parte din aceasta lume. Nu mai iubesc. Nu mai urasc. Nu mai visez. Nu mai sper. Nu mai am idei. Mi-a secat imaginatia. Nu mai stiu sa fac planuri de viitor si nu mai dau doi bani pe trecut. Nu mai imi pasa cu cine ma cert, pe cine cunosc. Nu mai stiu sa pun pret pe lucruri si persoane. Amintirile mele par parca din alta poveste, a altei persoane. Nu mai gandesc inainte sa vorbesc, pentru ca nu ma mai intereseaza ce gandesc sau spun ceilalati. Nu mai imi pasa daca le ranesc sentimentele, fiindca nu ma mai afecteaza nici pe mine nimic. Nu mai vad lumea in culori. Practic, parca vad prin ochii altora, nu prin ai mei. Nu mai stiu sa rad molipsitor. Nu mai am rabdare sa ascult oamenii, sa ofer sfaturi, sa ii fac sa se simta mai bine. Nu mai iubesc soarele si nu mai urasc frigul. Nu mai sufar , dar nici sensul fericirii nu il cunosc. La rascrucile de drum, inchid ochii si merg oriunde, fiindca nu mai stiu pentru ce lupt. Nu mai am idealuri. Nu stiu ce scop trebuie sa ating. Nu stiu incotro sa merg, pentru ca nu stiu spre ce trebuie sa ma indrept.
Nu mai sunt eu. Sunt goala de mine.
De ce?
Nu mai sunt eu. Sunt goala de mine.
De ce?
sâmbătă, 21 august 2010
Un part 8 tardiv..
Am gasit astazi in calculator un fisier "story part 8". Daca stau si ma gandesc bine, imi amintesc cand l-am scris si ce aveam atunci in suflet. Urma sa-l public dupa ce primeam un raspuns concret.. insa raspunsul a fost mai radical decat m-am asteptat, a fost de fapt o incheiere definitiva pana intr-o oarecare viata de apoi, care sper si banuiesc ca va urma. Totusi, inima nu m-a lasat sa inchid fara sa public aici, desi acum toate acele simtiri si dorinte persista, insa acoperite de cenusa... Pentru cine nu stie inca de ce, sa-l intrebe pe Dumnezeu ;))
"Hei..mi-e dor. Un dor de doare. Nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa afirm asta, insa sufletul imi lacrimeaza dupa vorbele tale linistitoare, pielea imi arde dupa imbratisarile tale si buzele au ramas impietrite, asteptand o sarutare.
Nu o demonstrez prea des, insa, acum, in lipsa ta, constat ca am ajuns sa te iubesc. Imi petrec noptile in oras cu oamenii mei, insa la fiecare minut gandul imi zboara la tine. Vreau sa stiu daca esti bine, daca te distrezi, daca te gandesti la mine macar un sfert din cat ma gandesc eu. Vreau sa cred ca adormi in fiecare noapte cu gandul ca in curand vei adormi cu mine in bratele tale, asa cum si eu, de fiecare data cand inchid ochii ma gandesc ca este cu o noapte mai putin pana cand voi inchide ochii in bratele tale...
Poate nu am avut noroc.. insa norocul ni-l facem singuri si sunt sigura ca atunci cand vom fii unul langa celalalt , vom simti ca suntem cei mai norocosi oameni de pe pamant. Doamne, cat mi-as dori sa simti si tu aceleasi lucruri care le simt eu acum, cat mi-as dori sa privesti spre viitorul apropiat si sa numeri incet zilele pana cand vom fi impreuna..iar acest gand sa nu iti provoace altceva decat zambete, fericire si caldura in suflet, asa cum simt eu.
E nerabdare, e curiozitate, insa in acelasi timp e o gradatie ascendenta spre fericirea pe care o voi atinge atunci, in patul tau, in bratele tale, in inima ta. Pentru ca vreau si sper ca voi ajunge acolo.
Mi-ai spus candva ca Dumnezeu te-a lipsit de suflet, si ca atare Dumnezeu nu te-a invatat sa iubesti. Imi voi permite mai mult decat imi permite religia si credinta spirituala si voi incerca, pas cu pas, sa te invat sa iubesti. Imi voi pune trupul, mintea si mai ales inima in joc. Voi lupta cu toate puterile care le am la dispozitie pentru a te invata sa ma iubesti, treptat, pana cand voi fi sigura ca atunci cand ma strangi in brate simti ceea ce sunt sigura ca voi simti si eu la atingerea ta.
Ai incredere in mine, destinul ne garanteaza magie. Nimeni nu ar fi rezistat atator nopti de certuri, atator contradictii si lacrimi cum am rezistat noi, daca nu ar urma luni intregi de fericire.
Mi-e frica de intalnirea noastra, mi-e frica pentru ca stiu ca fii urmata de o despartire care va durea enorm. Stiu ca imi vei lipsi asa cum nu mi-a lipsit nimeni vreodata, fiindca, in sufletul meu, mi-am impus sa te iubesc neconditionat si sa nu te dezamagesc niciodata. Si cu timpul am ajuns sa simt..
Ceea ce sper e sa nu iti bati joc, sa intri alaturi de mine in acest joc si cu bratele in jurul meu si buzele lipite de trupul meu sa raspunzi tandrei mele provocari de a te invata sa iubesti..alaturi de mine..pe mine.. "
P.S. Se pare ca totusi destinul nu ne-a rasplatit cum ne asteptam toata forta si iubirea de care am dat dovada cand am rezolvat chiar si cele mai urate certuri si situatii. De ce? Poate stii tu, poate voi stii si eu candva...
"Hei..mi-e dor. Un dor de doare. Nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa afirm asta, insa sufletul imi lacrimeaza dupa vorbele tale linistitoare, pielea imi arde dupa imbratisarile tale si buzele au ramas impietrite, asteptand o sarutare.
Nu o demonstrez prea des, insa, acum, in lipsa ta, constat ca am ajuns sa te iubesc. Imi petrec noptile in oras cu oamenii mei, insa la fiecare minut gandul imi zboara la tine. Vreau sa stiu daca esti bine, daca te distrezi, daca te gandesti la mine macar un sfert din cat ma gandesc eu. Vreau sa cred ca adormi in fiecare noapte cu gandul ca in curand vei adormi cu mine in bratele tale, asa cum si eu, de fiecare data cand inchid ochii ma gandesc ca este cu o noapte mai putin pana cand voi inchide ochii in bratele tale...
Poate nu am avut noroc.. insa norocul ni-l facem singuri si sunt sigura ca atunci cand vom fii unul langa celalalt , vom simti ca suntem cei mai norocosi oameni de pe pamant. Doamne, cat mi-as dori sa simti si tu aceleasi lucruri care le simt eu acum, cat mi-as dori sa privesti spre viitorul apropiat si sa numeri incet zilele pana cand vom fi impreuna..iar acest gand sa nu iti provoace altceva decat zambete, fericire si caldura in suflet, asa cum simt eu.
E nerabdare, e curiozitate, insa in acelasi timp e o gradatie ascendenta spre fericirea pe care o voi atinge atunci, in patul tau, in bratele tale, in inima ta. Pentru ca vreau si sper ca voi ajunge acolo.
Mi-ai spus candva ca Dumnezeu te-a lipsit de suflet, si ca atare Dumnezeu nu te-a invatat sa iubesti. Imi voi permite mai mult decat imi permite religia si credinta spirituala si voi incerca, pas cu pas, sa te invat sa iubesti. Imi voi pune trupul, mintea si mai ales inima in joc. Voi lupta cu toate puterile care le am la dispozitie pentru a te invata sa ma iubesti, treptat, pana cand voi fi sigura ca atunci cand ma strangi in brate simti ceea ce sunt sigura ca voi simti si eu la atingerea ta.
Ai incredere in mine, destinul ne garanteaza magie. Nimeni nu ar fi rezistat atator nopti de certuri, atator contradictii si lacrimi cum am rezistat noi, daca nu ar urma luni intregi de fericire.
Mi-e frica de intalnirea noastra, mi-e frica pentru ca stiu ca fii urmata de o despartire care va durea enorm. Stiu ca imi vei lipsi asa cum nu mi-a lipsit nimeni vreodata, fiindca, in sufletul meu, mi-am impus sa te iubesc neconditionat si sa nu te dezamagesc niciodata. Si cu timpul am ajuns sa simt..
Ceea ce sper e sa nu iti bati joc, sa intri alaturi de mine in acest joc si cu bratele in jurul meu si buzele lipite de trupul meu sa raspunzi tandrei mele provocari de a te invata sa iubesti..alaturi de mine..pe mine.. "
P.S. Se pare ca totusi destinul nu ne-a rasplatit cum ne asteptam toata forta si iubirea de care am dat dovada cand am rezolvat chiar si cele mai urate certuri si situatii. De ce? Poate stii tu, poate voi stii si eu candva...
marți, 10 august 2010
Marea ma cheama la ea..
Aud marea cum ma striga.. glasul ei ma face sa plang si felul in care il aud tot mai stins ma sperie.. mi-e teama ca nu voi putea sa-i raspund chemarii.. mi-e teama ca voi plange de dorul ei inca un an..
Pe tanti Mare eu nu vreau s-o dezamagesc.. nu vreau s-o las sa ma cheme in van.. nu vreau s-o las sa ma astepte..nu vreau sa permit sa treaca sezonul fara sa ma duc s-o vizitez, sa-i dau o imbratisare, sa-mi plimb tenisii mei vechi prin nisipul ei caldut, s-o las sa ma mangaie, sa-mi vorbeasca, sa ma loveasca cu valurile ei violente, sa creeze amintiri de neuitat..
Si nenea Soare, o daa, si el mi-a soptit acum cateva zile ca abia asteapta sa ne dam "Buna dimineata" pe plaja, cu o bere in mana, cu picioarele in nisip si cu nelipsita felie de pizza.
Si stiti cine si-a facut loc in mintea mea cu chemari misterioase de nopti nedormite si fericite? Domnisorul Cal Balan.. ah, cat ii simt si lui lipsa. Bancile pline, berea la tava, dansul pana dimineata.. alta viata.
Da.. o alta viata care ma cheama la ea cu disperare.. o alta viata pe care o astept de un an de zile.. o alta viata pe care mi-e foarte teama ca in acest an o sa o dezamagesc...
Completare de-a doua zi :)): Da, iubita mea mare, dragul meu soare si white-ul care imi lipsititi atat de mult.. nu va dezamagesc nici de data asta :x. In 4 zile ne vom imbratisa feeric si voi imi veti darui aceea lume magica de care am atata nevoie acum..
Pe tanti Mare eu nu vreau s-o dezamagesc.. nu vreau s-o las sa ma cheme in van.. nu vreau s-o las sa ma astepte..nu vreau sa permit sa treaca sezonul fara sa ma duc s-o vizitez, sa-i dau o imbratisare, sa-mi plimb tenisii mei vechi prin nisipul ei caldut, s-o las sa ma mangaie, sa-mi vorbeasca, sa ma loveasca cu valurile ei violente, sa creeze amintiri de neuitat..
Si nenea Soare, o daa, si el mi-a soptit acum cateva zile ca abia asteapta sa ne dam "Buna dimineata" pe plaja, cu o bere in mana, cu picioarele in nisip si cu nelipsita felie de pizza.
Si stiti cine si-a facut loc in mintea mea cu chemari misterioase de nopti nedormite si fericite? Domnisorul Cal Balan.. ah, cat ii simt si lui lipsa. Bancile pline, berea la tava, dansul pana dimineata.. alta viata.
Da.. o alta viata care ma cheama la ea cu disperare.. o alta viata pe care o astept de un an de zile.. o alta viata pe care mi-e foarte teama ca in acest an o sa o dezamagesc...
Completare de-a doua zi :)): Da, iubita mea mare, dragul meu soare si white-ul care imi lipsititi atat de mult.. nu va dezamagesc nici de data asta :x. In 4 zile ne vom imbratisa feeric si voi imi veti darui aceea lume magica de care am atata nevoie acum..
luni, 9 august 2010
"...sa-mi sara in brate, sa-mi spuna "te iubesc, tati.""
Dragul meu,
Stateam astazi si ma gandeam departe..incercam sa vad lumea aceea pe care noi am fii conturat-o, colorata in cele mai vii nuante , care nu s-ar fii sters curand. Am privit in viitor, undeva peste 15 ani. Am incercat sa ne vad pe noi doi imbatraniti de ani, maturi in minte, inca aceeasi copii in suflet.. Si in peisajul nostru am mai strecurat un suflet. Astfel, am creat o imagine de trei.
Am incercat sa pun imaginile cap la cap doar pentru ca astazi mi s-a trezit o noua dorinta: mi-ar fii placut sa te vad tata. Tu, omul violent, mare, care impune frica tuturor... cu un bebelus in brate. Nu ai idee cat de frumoasa a fost imaginea. Ceva magic, un om mare cu o galma mica si plangacioasa care zambea angelic in bratele tale. Si tu, topindu-te la reactiile micului pui de om. Marele erou adus pe culmile sentimentelor de o fiinta cat palma lui.
Inaintand in ani, am gasit acelasi tu , cu acelasi zambet mare, cu cateva fire de par alb ratacite, sarind mereu in apararea copilului tau, invatandu-l sa fie tare, sa nu cedeze niciodata, sa nu se lase mai prejos decat tatal lui.
Imi imaginez 2 saltele pe jos , unite si pe ele o fiinta de 1 90 cu o fiinta un pic mai mult de-un metru luptandu-se in joaca. Imi imaginez o cina fericita in familie, intr-o camera semi-intunecata, acoperita de rasete si glume, imbratisari si magie. Imi imaginez o canapea si pe ea doi oameni ce i-as fii iubit, uitandu-se la te miri ce film cu multe gloante, foc , lupte si eu in usa , rugandu-ma sa se termine odata.Din camera alaturata se aude o voce linistita de fetita, pierduta in lumea ei cu papusi cu parul balai si barbati plasticati cu rol de cavaleri ai micilor zane cu rochii care de care mai colorate. Te vad ridicandu-te de pe canapea la finalul filmului, ducandu-l dupa cap pe fiul tau spre camera lui, unde el iti spune fericit "Tati, de data asta nu trebuie sa mai lasi lumina aprinsa. Acum sunt mare. Astazi am implinit 7 ani. Poti s-o stingi.". Te indrepti apoi spre camera roz, plina de jucarii si de lucruri pufoase. Acolo o iei in brate pe mica ta minune si o asezi in pat. Ea riposteaza ca trebuie sa se intoarca la jocul ei, ca micile papusi pregateau nunta si trebuie sa o termine. Cu glasul bland ii spui "Micuta mea, trebuie sa se odihneasca si ele inainte de ziua cea mare. Tu, marea organizatoare, ai nevoie de mult somnic dupa cat ai muncit sa fie o nunta perfecta. Asa ca inchide ochii si maine vei vedea roadele muncii tale.". O gadili apoi pana ea nu mai poate de ras si te roaga dulce sa o lasi. Atunci tu ii inchizi incet pleoapele, o saruti pe fiecare ochisor, pe varful nasului si pe frunte, o invelesti in plapumioara ei cu ursuleti si ii urezi noapte buna. Iesind din camera, vii spre mine, ma iei in brate si imi oferi linistea pe care am cautat-o toata ziua.
Da, stiu, am o imaginatie foarte bogata.. insa iti spun .. cu siguranta ai fi fost un tata perfect de care micul tau supererou si eleganta ta printesa ar fi fost mandri. Foarte mandri.
Stateam astazi si ma gandeam departe..incercam sa vad lumea aceea pe care noi am fii conturat-o, colorata in cele mai vii nuante , care nu s-ar fii sters curand. Am privit in viitor, undeva peste 15 ani. Am incercat sa ne vad pe noi doi imbatraniti de ani, maturi in minte, inca aceeasi copii in suflet.. Si in peisajul nostru am mai strecurat un suflet. Astfel, am creat o imagine de trei.
Am incercat sa pun imaginile cap la cap doar pentru ca astazi mi s-a trezit o noua dorinta: mi-ar fii placut sa te vad tata. Tu, omul violent, mare, care impune frica tuturor... cu un bebelus in brate. Nu ai idee cat de frumoasa a fost imaginea. Ceva magic, un om mare cu o galma mica si plangacioasa care zambea angelic in bratele tale. Si tu, topindu-te la reactiile micului pui de om. Marele erou adus pe culmile sentimentelor de o fiinta cat palma lui.
Inaintand in ani, am gasit acelasi tu , cu acelasi zambet mare, cu cateva fire de par alb ratacite, sarind mereu in apararea copilului tau, invatandu-l sa fie tare, sa nu cedeze niciodata, sa nu se lase mai prejos decat tatal lui.
Imi imaginez 2 saltele pe jos , unite si pe ele o fiinta de 1 90 cu o fiinta un pic mai mult de-un metru luptandu-se in joaca. Imi imaginez o cina fericita in familie, intr-o camera semi-intunecata, acoperita de rasete si glume, imbratisari si magie. Imi imaginez o canapea si pe ea doi oameni ce i-as fii iubit, uitandu-se la te miri ce film cu multe gloante, foc , lupte si eu in usa , rugandu-ma sa se termine odata.Din camera alaturata se aude o voce linistita de fetita, pierduta in lumea ei cu papusi cu parul balai si barbati plasticati cu rol de cavaleri ai micilor zane cu rochii care de care mai colorate. Te vad ridicandu-te de pe canapea la finalul filmului, ducandu-l dupa cap pe fiul tau spre camera lui, unde el iti spune fericit "Tati, de data asta nu trebuie sa mai lasi lumina aprinsa. Acum sunt mare. Astazi am implinit 7 ani. Poti s-o stingi.". Te indrepti apoi spre camera roz, plina de jucarii si de lucruri pufoase. Acolo o iei in brate pe mica ta minune si o asezi in pat. Ea riposteaza ca trebuie sa se intoarca la jocul ei, ca micile papusi pregateau nunta si trebuie sa o termine. Cu glasul bland ii spui "Micuta mea, trebuie sa se odihneasca si ele inainte de ziua cea mare. Tu, marea organizatoare, ai nevoie de mult somnic dupa cat ai muncit sa fie o nunta perfecta. Asa ca inchide ochii si maine vei vedea roadele muncii tale.". O gadili apoi pana ea nu mai poate de ras si te roaga dulce sa o lasi. Atunci tu ii inchizi incet pleoapele, o saruti pe fiecare ochisor, pe varful nasului si pe frunte, o invelesti in plapumioara ei cu ursuleti si ii urezi noapte buna. Iesind din camera, vii spre mine, ma iei in brate si imi oferi linistea pe care am cautat-o toata ziua.
Da, stiu, am o imaginatie foarte bogata.. insa iti spun .. cu siguranta ai fi fost un tata perfect de care micul tau supererou si eleganta ta printesa ar fi fost mandri. Foarte mandri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)