Story part 4. [citeste 1 2 3 inainte :D in ordine, evident.]

In aceasta dimineata se trezi cu greu din pat. Era una dintre cele mai grele incercari prin care trebuia sa treaca, pana acum, de la despartirea lor. Si avea de gand sa-i faca fata cu brio. Astazi ar fii implinit 4 luni. Era o zi timpurie de martie, 7, iar vantul batea puternic crengile salciei in geamul ei. Asa batea si amintirea lui la poarta inimii sale.. putea parca sa auda o sonerie care insista sa i se deschida usa spre nebunia ei..
"Astazi nu va fii o zi usoara , printeso." - isi spuse in gandul ei - "..iar o zi grea, cere o provocare mare.. ". Nu stia ce va face, insa era sigura ca va face ceva memorabil, va depasi un obstacol in lupta cu propriul suflet.
Ziua decursese la fel de banal ca toate de pana atunci, iar apropierea serii ii facea inima sa bata cu viteza. Imbracata exact ca si in ziua in care l-a cunoscut, pasi in intuneric afara. Se intalni la scurt timp cu prietenele ei si plecara spre localul unde mergeau mereu. Era si locul unde s-au sarutat prima data, unde pentru prima data a simtit din nou fiorii iubirii. Intrase in bar cu inima stransa, simtea ca e acolo, insa cu 4 luni in urma. Retraia trecutul. Se aseza la masa si cand isi intoarse privirea , de ce se temea cel mai mult incepea sa prinda contur. Era acolo. Era EL. La aceeasi masa unde s-au cunoscut, unde a inceput totul. Statea gandit, rotind in maini o halba de bere. Dupa expresia fetei lui, cu siguranta nu era prima.. Brusc, un gand o izbi puternic: asa era el si inainte sa o cunoasca, il vedea si inainte sa se intalneasca la o masa in colt, cu berea sau paharele de tarie in fata, pierdut, pustiu.. Nu avea pe atunci o parere prea buna despre el, insa misterul lui o atragea atat de mult incat nu a durat mult pana cand s-a asezat la masa lui si a intrat in vorba cu el. Asa incepuse tot..
Isi comanda si ea niste vodka. Avea nevoie de ceva tare, care sa nu ii mai lase sufletul sa jongleze cu mintea ei, care sa ii opreasca lacrimile si daca ar fii cu putinta si bataile incontrolabile ale inimii. Fetele nu ii intelegeau tacerea sau decizia. Desi cele mai bune prietene ale ei, parea ca niciodata nu inteleg ce e de fapt in sufletul ei si sincer vorbind, nici nu se chinuia prea mult sa le explice. Se obisnuise sa tina totul in ea, sa astepte dupa aceea picatura care sa umple paharul si abia atunci spunea tot, dadea cartile pe fata, fara limite, fara resentimente. Si parea ca acel moment se apropie..Astfel, golea pahar dupa pahar, in speranta ca si "paharul" ei se va goli.
Dupa mai mult de doua ore, isi intoarse din nou privirea catre masa lui. Era inca acolo, insa acum era singur. "Asta e provocarea de care am nevoie", le spuse fetelor, care o priveau nedumerite. Dar nu mai era timp de explicatii, se temea ca va disparea curajul; asa ca se ridica de la masa si porni spre masa lui. Se asezase pe scaun si nu lasase nici macar un moment de tacere. Nu stia ce sa zica, si nu stia de ce, dar primul lucru pe care i l-a spus a fost "La multi ani, dragul meu.". Abia atunci el isi ridica privirea din halba de bere si privi catre ea. Parea o inchipuire, parea ca nu e acolo si incepea deja sa se gandeasca ca poate bause prea mult. Clipi de doua ori, insa ea era tot in fata lui, cu un zambet trist pe buze, un zambet fals. Insa nu avusese nevoie de mai mult de zece secunde sa-si aminteasca ca azi era ziua lor. Sau cel putin trebuia sa fie.. Pierduse ordinea zilelor de cand devenise din nou barbatul gol pierdut in timp, insa aparitia ei ii reaminti tot. Lumea cetoasa in care se invartise in ultimele 3 saptamani (oare atata timp trecuse deja?parea ca e aceeasi noapte la infinit, aceleasi pahare murdare si aceeasi masa lipicioasa si plina de scrum si cercuri de la alte pahare, aceeasi stare, totul parea la fel. Insa nu azi.) incepea sa prinda contur, sa aiba forme si chipuri, culori si sunete clare.
"La multi ani, draga mea. Mi-ai lipsit..". Acesta era un raspuns la care ea nu asteptase. Se asteptase la ironii, replici acide, glume proaste, poate lacrimi, poate cearta. Dar nu sa ii spuna ca ii era dor de ea. Nu. Nu el. El o parasise. El ii distrusese ultimele saptamani , ii vopsise in alb si negru viata, el o determinase sa-si transforme inima in scrum de tigara si in picaturi de alcool. Cum isi permitea acum sa o intoarca inapoi, in acelasi punct mort, spunandu-i ca ii e dor de ea? Cum? Nu avea dreptul sa faca asta. Nici macar nu mai stia acum ce sa raspunda, asa ca isi comanda inca un pahar de vodka, timp in care privea doar spre masa. Asa,privind-o cu capul in jos cu privirea fixa si respirand incet, puteai sa juri ca masa aceea ascunde mii de raspunsuri la cele mai complicate probleme existentiale. Insa ea nu gasea nici un raspuns acolo. Discutia se blocase aici, in capul ei. Doua senzatii contradictorii se luptau in capul ei : sa il ia in brate si sa-l sarute, sa aiba macar pentru o noapte iluzia ca totul e bine.. deoarece noaptea asta trebuia sa fie a lor.. sau sa se ridice, sa plece si sa nu se mai intoarca niciodata aici. Dar nu.. ramanea pe loc, in cautarea unui raspuns, unei posibile teme de discutie care sa nu ii provoace durere. Tacerea lui o enerva si mai tare, ii bloca parca si gandurile ei. Asa ca.. stateau acolo.. de mai bine de 20 minute.. tacuti.. ea privind in jos, el privind-o pe ea.. cu o furtuna de ganduri care parca se invarteau intr-un carusel al torturii mentale.. lent , dar sigur.

Story part 3. [citeste part 1 si part 2 inainte.]

Se trezi dupa cateva ore.. perna ii era uda de lacrimi si urme de rimel.. Se ridica incet din pat, incepuse o noua zi , insa era ploioasa.. nici macar o raza de soare care sa-i impuna un zambet. Cand privi spre oglinda, vazu pozele cu ei. Cata fericire se citea pe chipurile lor. Le dezlipi usor una cate una.. lacrimile ii aparura iar in ochii ei de copil. Simtea ca il sterge usor din sufletul ei. Dar oare asta dorea? Iti doresti vreodata sa stergi fericirea din tine? Nu. Si pentru ea, saptamanile cu el fusesera fericire. Asa ar fii definit ea fericirea, aratand poza pe care acum o tinea in mana. Si daca ar fii trebuit sa defineasca golul si pustiul, trebuia doar sa se priveasca in oglinda. Nu simtea ca sufera, nu simtea ca o doare ci doar nu mai simtea nimic in ea, privirea ii era pierduta , ochii goi, la fel si sufletul.
Dar trebuia sa o ia de la capat, trebuia sa coboare scarile acelea cu zambetul pe buze cum ii obisnuise pe cei din jur, cu ironiile si glumele ei, cu privirea jucausa. Mintindu-i pe ceilalti, se mintea pe ea si asta parea deocamdata cea mai buna solutie. Asa ca se imbraca repede , isi aranjase parul apoi isi transformase fata, sa nu se zareasca cearcanele si ochii rosii. Se mai privi o data in oglinda, arunca un zambet siret si isi spuse in gand concluzia "E bine, arat a om fericit, acum pot pleca spre viata.". Simtea ca trebuie sa inceapa o viata noua, desi totul in jurul ei ramasese neschimbat. Dar pentru ea era un nou inceput, si totul parea diferit. Cobori grabita scarile, isi saluta parintii si iesise pe usa. Se indrepta cu pasi grabiti spre scoala, incerca sa isi repete lectia la franceza, ca sa nu lase spatiu gandurilor. Parea ca functioneaza, astfel ajunsese la scoala , le saluta pe prietenele ei si in scurt timp orele incepura.
Ziua trecuse repede, la fel ca si urmatoarele 3 saptamani. Deja devenise o rutina.. nopti albe si mult prea lungi, dimineti de transformare rapida si zile care goneau incet spre nicaieri. Uneori se chinuia sa gaseasca o cale, cauta un raspuns insa era de negasit.. si continua asa, sa traiasca fara tinta, fara scop. Se refugia uneori in iesiri cu prietenii , sau chiar in bratele altor baieti. Insa in mintea ei mereu si mereu se faceau comparatii. Intreaga sa fiinta facea conexiuni cu trecutul, ochii vedeau un loc care ii imprima in minte o noua amintire, urechile auzeau o noua melodie, mainile simteau o alta atingere.. Ii simtea lipsa mai mult decat recunostea cuiva, mai mult decat isi recunostea chiar sie insasi. Dar mergea mai departe, ora dupa ora, zi dupa zi, saptamana dupa saptamana. Nu era genul care sa abandoneze o lupta, chiar si atunci cand o ducea cu propria persoana. Stia ca mai devreme sau mai tarziu toate trec, insa trebuie sa gasesti o tinta spre care sa te indrepti ca sa stii pentru ce lupti. Inca nu o gasise, dar era acolo undeva.
Uneori il zarea pe drum, parca era alt om. Pasea incet, cu privirea ratacita, mai neingrijit, mai trist. Alteori, il vedea la o masa cu bautura in fata si cu un zambet murdar de alcool, de prea mult alcool. Il privea adesea , insa evita intotdeauna sa ii intalneasca privirea. Era mai usor asa, il privea precum priveste o fotografie, insa daca o privea in ochi si el la randul ei , ochii incepeau sa vorbeasca, sa chinuie, sa tortureze involuntar, sa sape in mintea ei si sa o arunce din nou in pustiu. Si prin asta nu mai putea trece.
Undeva dupa toata sarada asta creata si sustinuta de ea, pentru ceilalti si pentru propria persoana, chiar isi regasise zambetul si acum lupta din rasputeri sa il pastreze. Adormea in fiecare noapte cu acelasi gand in minte "Uneori e bine sa minti.. "