Am gasit astazi in calculator un fisier "story part 8". Daca stau si ma gandesc bine, imi amintesc cand l-am scris si ce aveam atunci in suflet. Urma sa-l public dupa ce primeam un raspuns concret.. insa raspunsul a fost mai radical decat m-am asteptat, a fost de fapt o incheiere definitiva pana intr-o oarecare viata de apoi, care sper si banuiesc ca va urma. Totusi, inima nu m-a lasat sa inchid fara sa public aici, desi acum toate acele simtiri si dorinte persista, insa acoperite de cenusa... Pentru cine nu stie inca de ce, sa-l intrebe pe Dumnezeu ;))
"Hei..mi-e dor. Un dor de doare. Nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa afirm asta, insa sufletul imi lacrimeaza dupa vorbele tale linistitoare, pielea imi arde dupa imbratisarile tale si buzele au ramas impietrite, asteptand o sarutare.
Nu o demonstrez prea des, insa, acum, in lipsa ta, constat ca am ajuns sa te iubesc. Imi petrec noptile in oras cu oamenii mei, insa la fiecare minut gandul imi zboara la tine. Vreau sa stiu daca esti bine, daca te distrezi, daca te gandesti la mine macar un sfert din cat ma gandesc eu. Vreau sa cred ca adormi in fiecare noapte cu gandul ca in curand vei adormi cu mine in bratele tale, asa cum si eu, de fiecare data cand inchid ochii ma gandesc ca este cu o noapte mai putin pana cand voi inchide ochii in bratele tale...
Poate nu am avut noroc.. insa norocul ni-l facem singuri si sunt sigura ca atunci cand vom fii unul langa celalalt , vom simti ca suntem cei mai norocosi oameni de pe pamant. Doamne, cat mi-as dori sa simti si tu aceleasi lucruri care le simt eu acum, cat mi-as dori sa privesti spre viitorul apropiat si sa numeri incet zilele pana cand vom fi impreuna..iar acest gand sa nu iti provoace altceva decat zambete, fericire si caldura in suflet, asa cum simt eu.
E nerabdare, e curiozitate, insa in acelasi timp e o gradatie ascendenta spre fericirea pe care o voi atinge atunci, in patul tau, in bratele tale, in inima ta. Pentru ca vreau si sper ca voi ajunge acolo.
Mi-ai spus candva ca Dumnezeu te-a lipsit de suflet, si ca atare Dumnezeu nu te-a invatat sa iubesti. Imi voi permite mai mult decat imi permite religia si credinta spirituala si voi incerca, pas cu pas, sa te invat sa iubesti. Imi voi pune trupul, mintea si mai ales inima in joc. Voi lupta cu toate puterile care le am la dispozitie pentru a te invata sa ma iubesti, treptat, pana cand voi fi sigura ca atunci cand ma strangi in brate simti ceea ce sunt sigura ca voi simti si eu la atingerea ta.
Ai incredere in mine, destinul ne garanteaza magie. Nimeni nu ar fi rezistat atator nopti de certuri, atator contradictii si lacrimi cum am rezistat noi, daca nu ar urma luni intregi de fericire.
Mi-e frica de intalnirea noastra, mi-e frica pentru ca stiu ca fii urmata de o despartire care va durea enorm. Stiu ca imi vei lipsi asa cum nu mi-a lipsit nimeni vreodata, fiindca, in sufletul meu, mi-am impus sa te iubesc neconditionat si sa nu te dezamagesc niciodata. Si cu timpul am ajuns sa simt..
Ceea ce sper e sa nu iti bati joc, sa intri alaturi de mine in acest joc si cu bratele in jurul meu si buzele lipite de trupul meu sa raspunzi tandrei mele provocari de a te invata sa iubesti..alaturi de mine..pe mine.. "
P.S. Se pare ca totusi destinul nu ne-a rasplatit cum ne asteptam toata forta si iubirea de care am dat dovada cand am rezolvat chiar si cele mai urate certuri si situatii. De ce? Poate stii tu, poate voi stii si eu candva...
