Nimeni, niciodata!

Bun, deci acest post e ca un fel de rezultat al unui wannabe studiu personal din ultima luna. Da, fix o luna. Am vrut sa vad daca cel mai bun prieten al meu poate fi inlocuit. Si concluzia e mai mult decat clara: NU, in niciun caz el nu poate fi inlocuit.

Cauzele studiului: Faptul ca in ultima vreme prostiile lui m-au adus in stadiul critic, m-au dus precum un lift de undeva de la mijlocul etajelor unei cladiri pana la subsol, m-au facut sa-mi pierd concentrarea, speranta, fericirea si increderea. Dar nu increderea in el, acea incredere nu poate fi pierduta, ci increderea in conceptul de Best friend si rezonanta pe care o au aceste cuvinte in mintea si sufletul meu.

Perioada si etape: Pai, cam o luna, exact o luna daca nu ma insel. Am incercat sa ma apropii de mai multi oameni, i-am vazut cum se comporta in diverse ipostaze, cum sunt ei cand am nevoie de "o alinare", cat de bine ma cunosc si cat de mult isi doresc sa-mi stearga lacrimile din suflet. Si nu, nu a fost un test, deloc.

Concluzii: Sunt multi care fac lucrurile pe care le face EL, insa nu e absolut nimeni care sa stie CUM si CAND trebuie facute. Desi am pariat cu toata fiinta mea pe faptul ca niciodata nu ma va dezamagi si niciodata nu ma voi indoi de el sau de prietenia noastra, uite ca a venit si momentul cand am avut dilemele mele. Cand am avut nevoie de-o certitudine. Cand m-am simtit acaparata de tot ceea ce se petrecea in jurul meu si mi-am dorit sa pun pun punct, sa inchei o prietenie care ajunsese sa-mi faca rau, sa-mi demonstrez eu mie ca pot fara el. Pai, nu pot. Daca pana acum nu am avut certitudinea ca relatia asta e facuta pentru totdeauna, acum o am. Mai rau decat acum nu e decat moartea. Si nici aia nu ne-ar putea indeparta.

De ce?
Pentru ca el ma cunoaste cel mai bine, pentru ca el stie sa-mi stearga lacrimile, stie sa ma pupe pe frunte, stie sa ma tina in brate si 30 minute daca atat e nevoie, stie sa taca cand tacerea vindeca totul, stie sa vorbeasca aiurea cand trebuie schimbat subiectul, stie ce sfaturi sa-mi dea cand am nevoie...parca inainte de a avea o reactie trece cu un microscop prin sufletul meu si asta il ajuta sa ia decizia cea mai buna.
Pentru ca el stie sa imi dea parul din ochi cand vrea sa-mi aminteasca ca ma iubeste, pentru a ma putea privi.
Pentru ca el stie ce piesa sa ceara la bar cand sunt suparata.
Pentru ca el stie cand trebuie sa ma duca departe de un om, o piesa, un loc.
Pentru ca el stie ca un rasarit pe plaja, un dans pe banca pe o piesa speciala, o pupa pe frunte, un hug strans, doua cuvinte sincere, un zambet specific sau un pahar de bere pe masa la momentul potrivit imi readuce zambetul pe buze. Si stie mereu care din aceste variante sa le aleaga.
Pentru ca el stie cand ma doare ceva si face orice sa-mi alunge durerea din suflet.
Pentru ca el stie cand ma doare din cauza lui si sufera alaturi de mine, sufleteste, daca nu fizic.
Pentru ca el stie sa-mi zica "draga" mereu in mesaje.
Pentru ca el stie sa-mi dea mesaje de "Buna-dimineata si o zi frumoasa,draga" noaptea la 3, ca sa le vad cand ma trezesc.
Pentru ca el stie ca imi place tequilla cu portocala.
Pentru ca el stie cand trebuie sa merg acasa, cand e cazul sa puna o limita, cand trebuie sa urle la mine, cand trebuie sa ma opreasca.
Pentru ca el stie sa ma lase sa fac o prostie din cand in cand, pentru ca nu are consecinte. Dar doar atunci.
Pentru ca el stie ca mi-as da viata pentru el.
Pentru ca el stie ca si-ar da viata pentru mine.
Pentru ca el stie ca sunt paranoica si ma lasa sa ii fac crize si scene apoi ma ia in brate. Pentru ca el e aproape singurul [mai e o persoana] in bratele caruia toate trec, toate devin clare. In bratele lui, orice lacrima devine fericire.
Pentru ca el stie cand vreau sa stau singura.
Pentru ca el stie ca am momente cand vreau doar sa urlu si sa lovesc si atunci sta si tace si ma lasa sa ma descarc. Pentru ca e singurul om din lume pe care il pot suna si sa zic "Vreau sa urlu" si sa ma lase 20 minute sa urlu si sa fac urat la telefon, sau live fara sa se supere, fara sa ma judece.
Pentru ca el stie tot despre mine, tot trecutul meu, toate secretele mele, toata viata mea cap-coada si nu ma judeca pentru greselile facute, nu ma ridica in slavi pentru realizarile mele si nu ii e rusine pentru ca in anumite momente am facut chestii de regretat. El..doar ma iubeste, asa cum sunt eu, neconditionat.
Pentru ca el stie ca si daca nu imi raspunde zile in sir la telefon, atunci cand imi va raspunde voi inghesui ultimele zile in 10 minute de convorbire in care voi vorbi intr-una, apoi voi mai sta inca 10 ascultandu-. Pentru ca stie ca l-am sunat din doua motive: sa-l aud si sa-l pun la curent cu viata mea.
Pentru ca el nu se ascunde sa-mi spuna cand ceva nu-mi sta bine, cand fac un lucru gresit, cand beau prea mult, cand o iau pe cai gresite.
Pentru ca simt ca el chiar regreta ca a facut ceea ce ma doare mai mult si de atunci parca ma iubeste si mai mult.
Pentru ca el stie ca eu sunt geloasa cand altele incearca sa se apropie prea mult.
Pentru ca el ma intreaba mereu ce parere am de fetele din viata lui.
Pentru ca pot sa-i spun cand ii urasc o prietena sau un prieten.
Pentru ca ma dau prietena lui cand vrea sa scape de vreo cucoana.
Pentru ca toata lumea il iubeste.
Pentru ca ma lasa sa dorm in patul lui cand in alte locuri e galagie.
Pentru ca-mi ofera linistea exterioara sau interioara de care am nevoie.
Pentru ca imi ofera echilibru mereu.
Pentru ca imi ofera putere, speranta si echilibru.
Pentru ca stie ce sa imi dea sa citesc.
Pentru ca-i place sa ma faca sa astept, sa sper.
Pentru ca-i place sa nu vina la mine cand il chem , doar pentru a-mi fi mai dor de el.
Pentru ca se spala pe cap "din gresala", cand sunt eu mai grabita.
Pentru ca stie sa fie copil.
Pentru ca stie ca dragostea dureaza 3 ani.
Pentru ca nu ma tem nici un moment atunci cand sunt alaturi de el.
Pentru ca ma face sa zambesc prin simpla prezenta.
Pentru ca ma face sa plang.
Pentru ca imi condimenteaza viata mereu.
Pentru ca nici o clipa cu el nu e banala.
Pentru ca avem tone de amintiri.
Pentru ca noi facem teatru pe VST.
Pentru ca noi cantam impreuna Hotel Cismigiu si Nu am chef azi cat putem de tare.
Pentru ca m-a scos din "cacat" de foarte multe ori.
Pentru ca m-am dus pana la mare doar pentru ca voiam sa ma stranga in brate. Pentru ca destinul a tinut cu mine atunci.
Pentru ca e amuzant.
Pentru ca e dragalas.
Pentru ca lumea crede ca sunt indragostita de el si el imi spune mereu sa nu-i bag in seama.
Pentru ca se joaca cu parul meu.
Pentru ca bea o bere cu mine mereu.
Pentru ca ma suna din toate colturile tarii, noaptea tarziu, sa-i caut mijloc de transport.
Pentru ca a fost acolo, langa mine, in orice moment important din viata mea.
Pentru ca stiu ca daca ma voi casatori, va fii acolo, la nunta mea.
Pentru ca stiu ca va avea grija de copiii mei. Pentru ca ei il vor adora.
Pentru ca nici unul din noi nu concepe viitorul sau batranetea fara celalat langa el.
Pentru ca stie sa fie prieten, frate, tata, coleg.
Pentru ca intre noi exista telepatie. Pentru ca stiu ca atunci cand nu pot sa dorm, el a patit ceva. Pentru ca atunci cand am sau risc sa am probleme, el apare langa mine, oriunde m-as afla. Pentru ca niciodata nu am reusit niciunul dintre noi sa intelegem de ce simtim cand celalalt nu e ok fara a vorbi.


Pentru ca stiu ca lumea ne priveste, ne judeca, ne barfeste, dar ne invidiaza si si-ar dori de o mie de ori sa aiba ce avem noi.
PENTRU CA CEEA CE AVEM NOI E UNIC!

Univers paralel

Mi-e dor de mare. Nu exista medicament mai bun decat marea. Marea, valurile, nisipul, momentele de neuitat, soarele, fericirea aceea specifica, baile dimineata la 5...totul.
La mare nu iti dai seama de limita dintre vis si realitate. La mare totul iti pare un vis continuu. Un vis pe care ai vrea sa-l faci nesfarsit.
Cand esti la mare, Rasa iti incalzeste sufletul, iti lumineaza privirea. Marea spala toata durerea, o duce departe, in intinderea ei pura si albastra, intr-un orizont de unde nu mai poate ajunge la tine.
La mare, nisipul cicatrizeaza ranile din sufletul tau, te mangaie incet cand ai nevoie.
Marea te primeste tot timpul la ea, in ea. Marea te iubeste neconditionat, pentru ca stie cata iubire primeste inapoi. Marea nu te lasa niciodata singur, nici macar iarna. Se strecoara in mintea si in sufletul tau, in persoanele dragi tie atata de adanc incat in fiecare moment poti simti prezenta ei.
Marea are o caldura aparte si nu se teme sa o impartaseasca. Din cand in cand si marea se mai supara pe oameni ca sunt rai cu ea si arunca toate gunoaiele in valurile ei, desi ea ii rasplateste cu atat de multa bucurie. Insa marea stie sa ierte, pentru ca ea stie ca nu toti oamenii sunt rai.
Marea are o muzica proprie de neuitat, care te linisteste atat de mult incat uneori poti cadea intr-o transa adanca... plina de imagini frumoase, incarcata cu fericire.


Doar eu simt ca marea e magie? Doar eu simt ca in zilele in care sunt acolo totul se desfasoara parca intr-o alta dimensiune, unde nu exista timp si unde rautatea mai apare doar in cand in cand ca sa ne trezeasca la realitate? Doar eu simt ca la mare orice suparare, orice durere, orice problema trece mult mai repede? Doar eu... iubesc atat de mult marea?

Instabilitate in metafore

Privire rece, in gol. Privire in care parca se oglindeste un adanc atat de pustiu, incat undeva, in fundul prapastiei, daca ai rabdarea sa privesti atent vezi un singur copac, cu multe crengi incalcite, imbatranit de vreme, parca apasat de toate greutatile vietii, parca batut de prea mult vanturi si care a pierdut prea multe parti din el din cauza furtunilor. Acum parca isi incolaceste intr-o nebunie permanenta crengile de teama a nu mai pierde nimic, de a rezista crivatului care nu-i da pace de atata timp. Si asa a ramas doar el, nu-si permite sa se descompuna la fiecare incercare la care il supune mama-natura.
Insa, ajungi sa te intrebi, oare cand va lumina soarele pe cer si bietul copac va dori sa-si descalceasca ramurile spre a imbratisa razele binefacatoare, spre a primi in totalitate bunatatea iubitului Soare.. va mai stii cum? Va reusi? Sau va ramane pe veci, singur, acolo in abis, copac speriat de vremuri si incapabil de a primi caldura?

Suflet confuz, structurat labirintic. Suflet in care oricine se mai incumeta sa intre intampina multe greutati, e supus la probe dificile, se pierde pe drum de mii de ori, ajungand sa caute in final o iesire. Suflet in care cei ce se aflau deja aici cand a venit cutremurul acela crunt -pe care toti il tin minte, cand toata zona asta care obisnuia sa fie plina de norisori de fericire, neteda, calma si plina de iubire a devenit brusc un labirint de piatra si nisip-, pai.. ei si-au gasit un loc al lor si nu se aventureaza sa exploreze noi zone, stau cuminti si prefera sa taca mereu, acolo in locsorul lor, ca si cum nici nu ar exista. Insa pana si ei, pe bucatele de piatra, cu mintea incordata, creeaza zeci de posibile harti spre iesire. Toti vor sa plece din labirintul acela rece si neprimitor.

Minte disperata. Disperata de faptul ca incearca sa controleze tot. Minte precum o profesoara la o clasa de detinuti, unde lucrurile o iau razna zi de zi iar ea incearca, trista sa le tina sub control. Si nu mai poate si in fiecare zi pleaca plangand acasa si blestemand momentul in care soarta a adus-o acolo unde nimic nu e de inteles, nimic nu poate fi controlat si nimic nu depinde de ea. O femeie care incearca sa aduca stabilitate, care incearca sa duca elevii pe calea cea buna dar e mereu depasita de situatie. Oare cand va reusi sa puna piciorul in prag si sa schimbe ceva?

Cuvinte incoerente.. cuvinte care nu stiu sa exprime ceea ce e in suflet pentru ca nu stiu ce e acolo. Cuvinte precum vremea de afara. O vreme a dracu' de contradictorie. Astazi o tornada care distruge tot in calea ei, care inlatura tot, si bine.. si rau. Maine, o ploaie calda de vara, care aduce alinare. Poate pe saptamana viitoare un soare fierbinte, care arde cu o pasiune de nedescris, iar mai apoi poate totul devine din nou rece si mohorat.

Cam astea patru elemente care definesc un om, din punctul meu de vedere, arata stabilitatea sau instabilitatea pe care o simte. Cand privesti in ochii cuiva si zaresti copacul acela, cand ii simti sufletul labirintic, cand o vezi ca incearca in zadar sa zambeasca si cand nu simte si atunci cand in incercarea de a-ti explica ce are simti doar un amalgam de cuvinte din care de fapt nu intelegi nimic.. pai atunci uita-te bine la persoana respectiva, spune-i c-o iubesti, da-i o pupa pe frunte. Atunci o sa ii dea lacrimile. Si tocmai atunci ia-o in brate si tine-o strans pana se calmeaza, ascult-o si minte-o ca totul va fii bine. Ofera-i siguranta pentru a scapa de sentimentul de instabilitate. Nu te teme sa exprimi in cuvinte ceea ce simti tu pentru ea, pentru lume, pentru viata. Nu te teme sa pari mai slab ca ea, insa nu slabi nici o clipa imbratisarea care ii ofera atata siguranta.

Iubeste-o cand merita mai putin. Iubeste-o cand are nevoie de tine. Iubeste-o, chiar daca ea nu stie.

Pentru ca EA stie.

Astazi voiam sa scriu. Si fiindca am scris despre cativa prieteni, era timpul sa scriu despre cineva care merita sa stie in unicul meu mod mai special de a arata ca e foarte importanta pentru mine si ca mi-e draga de numa-numa.

Ea ma cunoaste deja destul de bine, stie cam tot prin ce am trecut si e poate singura care imi intelege naivitatea, confuzia, depresia si paranoia, intrebarile, gandurile, dorul, dorinta...dintr-o anumita situatie. E departe si totusi o simt in ultimele luni cel mai aproape, adanc acolo in sufletul meu si parca e mereu alaturi de mine, ca un medalion norocos. Stie cum sa ma faca sa rad, stie cand nu vreau sa rad si vreau doar sa repet la infinit ca mi-e dor, ma asculta cand ii povestesc de o mie de ori acelasi lucru, desi deja cred ca ar putea ea spune la fel de bine ca mine povestile mele, de cate ori le-a auzit. Stie, pentru ca trece prin aproape acelasi lucru. Stie pentru ca si ea simte fara sa aiba nici macar o certitudine ca merita sa simta atat si sa-i pese atat. Stie pentru ca si ea a aflat cum e sa te arunci in gol, sperand ca undeva jos e plasa aia de siguranta care ti-a fost promisa in repetate randuri. Si ceea ce ma doare e ca trece prin asta din cauza mea. Si tot ce sper e sa nu sfarseasca ca mine. Dar am incredere in ea, e de o mie de ori mai puternica decat mine. Si o iubesc pentru asta. Pentru ca inca e copil si totusi are in cuvintele si-n atitudinea ei o putere de adult trecut prin viata asta, cu toate problemele ce apar pe drum. Si o iubesc pentru ca poate sa nu le dea atentie lucrurilor care ii fac rau, pentru ca nu se macina pe interior singura cu mii de intrebari mereu. Are doar perioadele ei si e normal. O iubesc pentru ca desi trei sferturi din romancele de pe facebook vor sa fie prietene cu ea, ea stie sa fie o prietena adevarata, stie sa fie acolo atunci cand am nevoie de ea, stie deja mai multe in ceea ce ma priveste decat stiu oamenii care ma cunosc de-o viata. Si stiu, sunt sigura, ca ea o sa fie domnisoara de onoare care o sa puna la cale petrecerea miresei, in cazul in care ma casatoresc :)), Cat despre amintri, o sa avem timpul, sansa si ocazia sa ne facem cu carul. Si nu o sa fie toate de povestit nepotilor :)).
Bebe, iti multumesc si te iubesc.