Nu mai avea nici o veste de la el de cateva saptamani. Era ingrijorata .. atat de starea lui, cat si de starea ei.. nu obisnuia sa se consume atat pentru un aproape-necunoscut, insa ceva din ea nu ii putea oferi linistea de care avea nevoie. Simtea ca e ceva cum nu a mai simtit niciodata, nu cunostea sentimentul. Sau.. poate doar se ferea sa recunoasca. Ceva in inima si mintea ei nu-i dadea pace, o rascolea incet pas cu pas, precum un baietel de 3 ani care se joaca cu lopatica in nisip, precum valurile nestapanite ale marii.. Insa acum.. cand nu mai avea nici o veste de la el...era ca si cum vantul se chinuia in disperare sa creeze valuri pe mare, insa marea ramanea mereu intr-o liniste eterna, imuna la eforturile vantului. Si ce rezulta? Un vant incompetent.. si o mare incompleta.. Da.. ea era vantul, ea simtea ca bate in nestire degeaba, simtea ca el e incomplet fara ea insa nu putea face nimic mai mult. Nu isi putea gasi echilibrul interior pana nu afla ceva despre el, isi petrecea noptile cand cu ochii deschisi si cu gandul la el, cand cu ochii inchisi, visandu-i pe ei.. ei doi.. impreuna, iubindu-se neconditionat, fara limite, intr-o armonie perfecta, care parea rupta dintr-un basm ..
Asa, cufundata in gandurile ei, cu imaginatia zburand departe..insa nu mai departe de bratele lui.. fu surprinsa cand auzi soneria sunand.. Merse incet spre usa, suparata la gandul unor posibili musafiri, deschise usa si vazu postasul.Avea in mana un plic intins spre ea. Il lua, isi lua ramas bun si inchise usa...Nici nu isi imagina ca era de la El. Tocmai EL. Il deschise banal si incepu sa citeasca ca intr-o rutina straveche, insa atentia ii fu acaparata in curand de cuvintele care parea rupte din inima Zanei Dorintelor..
"Iubita mea, nu am vrut sa-ti dau nici o veste fiindca am asteptat sa ma fac bine. Acum sunt bine, am realizat in timpul petrecut aici ca trebuie sa profit de fiecare clipa, asa ca incep prin a-ti spune ceva ce poate trebuia sa-ti spun de mult: TE IUBESC. Te iubesc, inger, cum nu am iubit pe nimeni si senzatia imi e ciudata, o simt confuz, precum o ceata care nu vrea sa se ridice de pe inima mea si totodata, pe care eu vreau s-o tin acolo. Maine voi iesi din spital. Astept sa termini scoala si voi veni dupa tine, te voi lua la mine.. Nu trebuie sa le spui nimic parintilor tai, nu trebuie sa iei nimic la tine... ne vom avea unul pe altul. Nu vreau sa te sochez cu scrisoarea asta, insa vreau sa nu mai pierd nici o clipa din idealul de fericire ce simt ca l-as putea atinge alaturi de tine. Pe curand.. ".
Cand impatura scrisoarea simti in coltul ochilor cum se prelingeau lacrimi.. in coltul gurii se contura un zambet.. Se temea de gandul ce prindea contur in mintea sa, de bataile amplificate ale inimii, de zambetul ei plin de fericire, de senzatia de speranta ce ii inunda corpul.. se temea mai ales de dorinta de a-l avea aproape, langa ea, sa adoarma in bratele ei , dimineata sa se trezeasca si sa-l sarute pe frunte, grijuliu precum o mama, gingas precum o iubita.., sa piarda ore intregi in bucatarie gatind , printre zeci de minute de intreruperi pline de dragoste.. sa umble cu el pe strazi pline de alti oameni, insa in jurul lor sa para ca nu mai exista nimic, ca totul e acolo , atunci, pentru ei. Doar pentru ei. Totul parea de vis.. insa parea realizabil alaturi de el.
Inchise ochii zambind, era prima seara in ultimele saptamani cand adormea cu o senzatie de implinire sufleteasca.. Si era bine.. atat de bine. Parca simtea deja atingerea lui.. doar cateva zile pana vor fii din nou impreuna. Era indragostita. Da. Si acum nu se mai temea sa recunoasca. Poate ca in sfarsit soarele a rasarit si pe strada ei...
Completare [20 iulie 2010]: Soarele nu rasarise, era doar o iluzie. In scurt timp afla ca el murise, luand cu el astfel toata speranta, visele, iluziile, planurile, fericirea. THE END!
