Scriu asta doar pentru ca am inceput sa simt blogul asta ca un fel de posta directa catre tine. Stiu ca tu vezi,citesti si simti ceea ce scriu eu aici.
Asa ca vreau doar sa-ti spun: Te iubesc, imi e dor de tine si imi lipsesti enorm. A, si inca ceva: As avea atata nevoie de tine acum... Un nou inceput suna mult mai bine cu tine langa mine, fie el la cluj sau bucuresti. Capata un sens, culoare. Acum e totul alb si negru, iar sensul l-am pierdut candva in momentele din 14 iulie. Doar de asta nu-mi place caminul, fiindca stiam ca nu trebuia sa fiu acolo. Doar de asta nu-mi place Clujul, fiindca nu trebuia sa fiu acolo. Sau daca eram, eram cu tine. Doar de asta imi doresc sa fiu acasa, pentru ca e primul, ultimul si singurul loc unde te-am avut si te-am simtit aproape. Si fiind acolo, ma simt mai departe de tine. Desi cerul e doar unul si tu esti pretutindeni acolo unde sunt si eu si ai grija de mine. Altfel nu imi explic cum scap din tot felul de situatii. Iti multumesc, dar preferam sincer sa fii fizic aici, sa-ti simt atingerile , nu doar actiunile. Nu sunt nerecunoscatoare oricum, prin tine mi-a fost dat sa simt tot ce n-am mai simtit, inainte si chiar dupa moartea ta. Asa ca te rog cu sufletul sa ramai langa mine mereu. Si sa-mi apari in vise. Si sa imi calauzesti pasii. Pentru ca daca nu vei mai fii macar spiritual langa mine, voi simti si voi fii cu totul pierduta. Te iubesc.

In pasi de dans

Sangre - In Pasi de Dans
Asculta mai multe audio diverse
E ora doua, intr-o noapte rece de toamna. Parca iti e frica sa respiri, de teama ca aerul rece sa nu te inghete. Drumul e pustiu. Pe alea din parcul odata verde si plin de viata doar frunzele care plutesc incet spre pamant, parca in pasii unui dans lent, romantic, dau viata peisajului. Ele valseaza cu vantul, care totodata canta o muzica sublima, fermecand intreaga natura.
Ea e acolo, pe banca din mijlocul parcului, priveste spectacolul si evita sa se miste pentru a nu strica magia. Se teme ca poate vantul se va rusina si va pleca. Atunci, frunzele vor ramane cu inima franta, vor muri triste fara a cunoaste iubirea vindecatoare a celui care le poarta in bratele sale pana pe pamant. Sau poate frunzele, timide din fire, nu vor mai accepta invitatia la vals, iar el, impulsiv cum e de obicei va deveni violent si peisajul de vis se va transforma intr-un cosmar.
Desi ochii ii sunt deschisi, lumea asta parca toata e a ei. Cu privirea zambind printre lacrimi, viseaza si ea o viata ca a frunzelor… Sa isi petreaca intreaga existenta simbolizand viata, iar spre moarte sa fie purtata in brate de puterea iubirii.
E intrerupta din visare cand aude langa ea: “Te-am vazut aici si m-am gandit ca poate vrei o ciocolata calda. Ma tem sa nu racesti, pentru ca e foarte frig afara.”. Nu il cunoaste, insa strainul acesta pare sa fie iubit atat de vant, cat si de frunze, care nu se rusineaza sa-si continue dansul in prezenta lui…

Cine stie, poate e inceputul unei povesti frumoase..

Regasire?

... zambea tacuta intre asternuturile colorate ale micutului pat..copilul fantastic privea in gol , cu un licar pueril in privirea-i inghetata. Prinsa in fantezia ei, nu simtea daca e treaza sau viseaza. Fata ii era luminata chiar si atunci cand era trista. Incera sa numere in minte oamenii care au iubit-o, care inca o iubesc, pe care ii iubeste..incerca sa faca bilant, raport, sisteme..insa mereu ajungea doar la ecuatii, cu una..cu doua necunoscute... Si plus de asta, un visator stie ca nu e loc de matematica in lumea sa.

I se spusese candva ca parca are stele prinse in par.. de aceea fata ei era luminata mereu... insa stelele mai si cad, iar lumina era tot mai slaba. In plus, de cate ori cei din sufletul ei isi doreau ceva ea isi arunca stele din par, sperand ca zicala este adevarata si dorinta se va implini.

Astazi cateva stele luminau slab spectacolul nebunesc din micul copil fortat sa coboare de pe norisori. In spatele cortinei de zambete se desfasura o cautare disperata a Templului Viselor, al Gradinilor Copilariei. Stia ca a stiut candva sa iubeasca, sa viseze, sa rada, sa zboare. Copil zburand spre Soare, plutind in spuma de nori albi si veseli , imbratisand cu foc venirea noptilor de magie. Nisip fierbinte sarutandu-i trupul ud. Da, aici era. Undeva in noptile la mare s-a regasit. Trebuia sa ajunga din nou acolo, sa caute in nisip urme de ea, sa intrebe valurile tot ce sufletul ei confuz vrea sa stie si apoi sa lase rasaritul sa o tina in brate pana adoarme...