... zambea tacuta intre asternuturile colorate ale micutului pat..copilul fantastic privea in gol , cu un licar pueril in privirea-i inghetata. Prinsa in fantezia ei, nu simtea daca e treaza sau viseaza. Fata ii era luminata chiar si atunci cand era trista. Incera sa numere in minte oamenii care au iubit-o, care inca o iubesc, pe care ii iubeste..incerca sa faca bilant, raport, sisteme..insa mereu ajungea doar la ecuatii, cu una..cu doua necunoscute... Si plus de asta, un visator stie ca nu e loc de matematica in lumea sa.
I se spusese candva ca parca are stele prinse in par.. de aceea fata ei era luminata mereu... insa stelele mai si cad, iar lumina era tot mai slaba. In plus, de cate ori cei din sufletul ei isi doreau ceva ea isi arunca stele din par, sperand ca zicala este adevarata si dorinta se va implini.
Astazi cateva stele luminau slab spectacolul nebunesc din micul copil fortat sa coboare de pe norisori. In spatele cortinei de zambete se desfasura o cautare disperata a Templului Viselor, al Gradinilor Copilariei. Stia ca a stiut candva sa iubeasca, sa viseze, sa rada, sa zboare. Copil zburand spre Soare, plutind in spuma de nori albi si veseli , imbratisand cu foc venirea noptilor de magie. Nisip fierbinte sarutandu-i trupul ud. Da, aici era. Undeva in noptile la mare s-a regasit. Trebuia sa ajunga din nou acolo, sa caute in nisip urme de ea, sa intrebe valurile tot ce sufletul ei confuz vrea sa stie si apoi sa lase rasaritul sa o tina in brate pana adoarme...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu