Stand in tren zilele trecute si cunoscuta fiind obsesia mea pentru trenuri, gari si tot ce se poate vedea cu ochiul sufletului in ele, mi-a trecut prin cap ideea ca durerea si dorul sunt doua trenuri.
Merg in directii opuse, la un moment dat se intersecteaza, in unele zile poate chiar stationeaza mult timp in aceeasi gara. In acest timp pasagerii se urca in ele... Nu asa e si treaba cu dorul si durerea dupa ce pleaca cineva? Momentul cand pleaca e momentul cand trenurile sunt in aceeasi gara.. si stationeaza.. tot stationeaza mult timp. Pasagerii nu se pot decide in care tren trebuie sa urce, seamana atat de mult incat pot fii confundate. Se urca asadar in trenul Durerii, merg un timp cu el , privesc pe geam, vad multe trenuri care seamana cu Dorul. Si isi dau seama ca se indreapta in directia gresita. Atunci, se urca disperati intr-un tren oarecare, poate mai fac greseli, poate nimeresc in Alcool, Dependenta, Nebunie, Izolare , insa intr-un final ajung din nou in gara de unde au plecat, cu Dorul si Durerea in stationare.
Se urca de aceasta data in Dor, ii asteapta un drum lung, spre infinit, fiindca dorul nu trece. Si odata cu trecerea zilelor, ei se indeparteaza de Durere, insa Dorul devine parte din viata lor.
Pentru ca timpul le vindeca pe toate, insa mereu lasa cicatrici. In traducere, chiar daca durerea resimtita dupa pierderea unei persoane dragi se atenueaza in timp, dorul parca se intensifica cu fiecare zi..
Si am decis sa public aceasta postare, fiindca la intamplare, am dat "Urmatorul blog" si am citit ce am gasit pe-acol. Pe 6 din blogurile citite [care erau vreo 10-11] autorul/autoarea pierduse pe cineva drag de curand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu