O sa fie bine totul pe parcurs?

E din nou 21. Ziua asta are un efect cam devastator asupra mea. Gen, trebuie sa fii nebun sau sinucigas sa ma calci pe nervi intr-o zi de 21...
Aveam impresia ca astazi e bine. Pana am dat de o piesa, pe care nu o mai ascultasem de mult timp. Si mi-am dat seama ca e atat de "EL". Am sters din posturi ca sa nu par depresiva si exagerata ca si la 5 luni dupa ce a murit inca imi lipseste enorm. Dar m-am saturat. Da, asa e, imi lipseste si dupa 5 luni la fel cum imi lipsea a doua zi. Inca o parte din mine e blocata in zilele alea din martie cand un om mare se chinuia sa fie copil si un copil incerca din rasputeri sa fie destul de matur. Era un joc care aducea fericire. Inca stau si numar momentele pe care le-am ratat din cauza incapatanarii, nervilor, deciziilor proaste si mai ales faptului ca nu mi-am ascultat inima. Ca tot va zic tuturor sa faceti asta si eu n-am fost capabila. Inca nu am gasit numaru', tot numar, pentru ca vad greseli ale mele in fiecare zi cand ma suparam. Puteam face sa fie mai bine. Puteam face totul mai frumos. Era si datoria mea. Era. Si stiu ca regretele nu ajuta la nimic, nu spala fapta si nici nu il aduc inapoi, dar le simt. Le simt si asta e.

"In fiecare zi sa construim cate un vis..."
Daca nimic nu a fost bine pe parcurs, daca visele s-au spulberat intr-un singur moment, de ce sa mai construim vise? Eu nu mai construiesc nimic. Ma las in voia sortii, nu mai depun eforturi pentru viitorul meu, o sa continui sa ma detasez de oamenii din viata mea pentru ca atunci cand pleaca, sa nu simt ca ma lasa in urma. People always leave, cum zicea si Peyton.
Am incercat sa construim lacrimi de soare, sa facem oamenii fericiti, insa nu am putut, pentru ca oamenii sunt intr-atat de rai incat nu stiu sa zambeasca sincer si nu pot pretui ceva care nu e material. Oamenii stiu zambi doar cand numara banii si inca nu au gasit pe "acel cineva" care sa-i invete iubirea si fericirea. Si e doar un singur suflet care poate face toate astea pentru alt suflet. De-aia noi nu mai putem face pentru nimeni, pentru ca am facut unul pentru celalalt. Pentru ca tu m-ai ridicat de jos si m-ai adus undeva pe o culme a sigurantei de unde, daca te aveam alaturi, nu aveam cum sa cad. Tu mi-ai redat increderea in mine, mi-ai deschis noi viziuni si mi-ai aratat ca ceea ce imi doream din copilarie exista. Eu te-am invatat pas cu pas ca exista si altceva inafara de lucrurile materiale, te-am invatat sa-ti pese, am incercat sa fiu alaturi de tine chiar si atunci cand greseai, sa fiu acolo cand simteam ca ai nevoie de mine. E ciudat ca am continuat sa fim NOI, desi eram destul de diferiti fata de persoanele care obisnuiam sa fim pana sa ne cunoastem.
Dar amandoi am gresit teribil in acelasi punct. Nu am pretuit atat de mult prezentul, pentru ca ne-am increzut in viitor. Si viitorul si-a batut joc de noi cum a stiut el mai bine.
E ciudat, stii filmul cu Melinda, tipa ce elibereaza spiritele sa treaca dincolo? Sa presupunem ca asa sta treaba si-n realitate. Atunci... Am senzatia ca eu, cu dorul meu cretin care nu mai trece nu te las sa fii linistit si impacat acolo sus. Nu te acuz ca m-ai lasat singura. Bine, poate te acuz un pic, insa sunt suta la suta sigura ca oriunde ai fi acum regreti chestia asta. Nu am crezut in chestia asta cu simtitu' prezentei unor persoane care au murit, dar, puii mei, de multe, foarte multe ori chiar am senzatia ca tu ma scoti din situatii dubioase, nu stiu, te simt asa langa mine aproape mereu. Si e enervant ca nu stiu cum sa reactionez. Sa continui sa ma complac in situatia asta de dor si durere? Sa incerc sa te uit? Incerc sa iau clipele frumoase, da' stii cum e? Amintirile mereu aduc lacrimi, fie ele frumoase sau urate. Nu e ok nicium. Ma simt si asa destul de vinovata ca nu am fost acolo, nu vreau sa ma mai simt vinovata si de faptul ca nu te poti odihni in pace din cauza mea. Nu m-ar mira sa apara vreo melinda la usa mea sa-mi zica ca vede spirite si ca trebuie sa zic/fac te miri ce. Ce sa zic.. o sa fie bine totul pe parcurs.. See u in heaven, luv.

P.S. 9 luni.