Joc.

De la un necunoscut. :D



Zodia - Rac

As vrea - Sa invat din nou sa iubesc.

Pastrez - Amintiri :x

Mi-as fi dorit - Sa nu moara nimeni drag mie.

Nu-mi place - Sa fiu singura.

Ma tem - De moarte. A celorlalti, nu a mea. Si de insecte. Si de singuratate.

Aud - Si ce n-ar trebui s-aud :))

Imi pare rau - ca nu am fost in anumite momente unde ar fii trebuit sa fiu.

Imi place - Sa visez, sa scriu, sa ma pierd in muzica, sa imi iubesc prietenii.

Nu sunt - Increzatoare in fortele proprii.

Dansez - Cand am chef.

Niciodata - Injectabile.

Par - Timida si Cuminte.

Plang - Des in ultima vreme. De dor.

Nu-s intotdeauna - Fericita.

Nu-mi place la mine - Fizicul.

Sunt confuza - Cand trebuie sa iau decizii importante.

Am nevoie - De EL.

Ar trebui - Sa merg acum sa dorm. :))

Zaruri pentru natura.

Printre zilele senine tulburate cu picaturi suparacioase de ploaie si noptile intunecate, stralucind in lacrimi si zambind in stele… mi-a venit o idée. Noi doi am putea invata ploaia sa rada cu 'lacrimi de soare'. Zambetele triste ale cerului pot deveni lacrimile de bucurie ale norilor negri. De cand ai plecat, am invatat ca poti gasi miracole in orice loc comun, am invatat ca banalitatea poate deveni speciala prin faptul ca simti, am invatat sa zambesc atunci cand plang de dor si sa invat din ce candva ignoram.
Atunci inseamna ca totul e posibil. Eu intocmesc un regulament, tu ii dai naturii niste zaruri. De cate ori va da cu amandoua peste trei, va fii soare. De cate ori va da cu amandoua sub trei, va ploua.. mohorat si inchis, gri si deprimant. Dar atunci cand un zar va fii sub trei puncte si unul peste trei.. atunci ploaia va trebui sa invete de la noi sa rada cu lacrimi de soare.
Imagineaza-ti... transpune pentru fiecare om intr-o imagine aceasta idee nebuneasca. Ploaia inseamna picaturi.. iar soarele aduce stralucire si culoare.. lacrimile de soare vor fii niste jocuri halucinante de culori care ii vor uimi pe oameni atat de tare incat vor uita pentru cateva momente de durerea pe care fiecare o are in suflet.. Apoi, cand lumea va privi in substratul acestui proiect magic, va intelege ca totul nu este de fapt o demonstratie a vechii zicale ca imposibilul poate deveni posibil. Si care va fii rezultatul? Oamenii vor incerca tot pentru a deveni fericiti, le vom reda optimismul, ii vom invata sa rada atunci cand plang, sa caute alinare pentru sufletul lor atunci cand cei dragi pleaca prea sus sa ii mai poata atinge chiar in magia prezentei acestora langa ei, ii vom invata sa auda vorbele nespuse, sa citeasca randuri nescrise, sa asculte o muzica angelica atunci cand boxele au obosit.
Astfel, vom avea mica noastra contributie pentru o lume mai buna.. fiindca...la finalul oricarui film, un final fericit aduce zambetul pe buze, in ciuda incercarilor prin care trec personajele... Si viata pe care o traim nu este altceva decat un film.. Doar ca in timp ce suntem actori, ne putem permite din cand in cand sa fim si regizori..
Da, stiu, visez cu ochii deschisi pentru prima data in ultima luna.. Poate undeva chiar exista o lacrima de soare pentru fiecare. Ajuta-ma doar sa le impart...

We'll be together one day.. I promise. :D

Mi-e dor de tine, bine? Nici nu stiu daca pot folosi sintagma “mi dor de mi se rupe sufletul”, fiindca mi-ai luat sufletul sus cu tine atunci cand ai plecat. SI atunci ce ma doare, daca suflet nu mai am? Ma doare ca nu am apucat sa-ti mai spun o data “te iubesc”, nu am apucat sa-ti spun “bun venit”, nu am apucat sa te mai strang in brate, sa adorm si sa ma trezesc langa tine, nu am apucat sa-ti spun “ramas bun”. Dar nu voiam sa fiu nevoita sa-ti spun ramas bun! Nu asa!!!
Stiu ca acum te uiti de sus la mine si stiu ca-mi repetai mereu sa nu plang orice ar fii, dar spune-mi,spune-mi cum sa nu plang cand mi-ai fost luat fix in momentul in care , poate, mai mult ca niciodata voiam sa fiu langa tine?
Am gresit, stiu, am fost slaba si proasta. Am lasat timpul sa treaca pana a fost prea tarziu. Si da, trebuia sa fiu acolo! M-am saturat sa-mi spuna lumea ca poate nu schimbam nimic daca eram acolo, cand stiu prea bine ca schimbam tot. Si tu stii asta la fel de bine ca mine si stiu ca nu ai vrea sa ma simt vinovata, insa ma simt. Spune-i acelui Dumnezeu crud de care nu mai vreau sa aud curand ca imi dau 10 ani din viata doar sa dau timpul inapoi sa demonstrez tuturor ca eu am dreptate, ca totul era bine daca eram acolo si astfel as reusi sa fac sa fii in continuare langa mine , langa ei..
Mai tii minte seara in care ti-am spus plangand ca eu nu pot merge mai departe daca nu am pentru ce sa lupt, pentru cine sa lupt? SI mi-ai zis ca te am pe tine, merg mai departe pana la ultima putere pentru tine. Acum ce fac? Pentru cine mai lupt? Pentru ca nu mai vreau sa lupt pentru nimeni si nimic,vreau sa vii inapoi. Am nevoie de tine, chiar am.
Nu mai pot sa ma prefac fata de parinti si de prieteni si de toata lumea ca sunt bine. Nu mai vreau. Daca vrei sa fiu tare, iti spun ca singurii oameni de pe planeta asta pentru care vreau sa fiu tare in momentu de fata sunt fratii tai. Sopteste-mi cumva, tu intotdeauna ai gasit o solutie..cum sa-i ajut, cum sa fiu langa ei si de ce au ei nevoie acum.
Nimeni inafara de tine nu stie cat ai insemnat pentru mine, nimeni nu ar intelege de ce doare asa rau. Si nici nu sunt sigura ca vreau sa treaca. Nu sunt sigura de nimic. Sunt sigura doar ca toate paginile de vise ce ni le-am facut trebuiau sa prinda contur. Si eram atat de aproape sa le conturam! Ai spus ca o sa ajungem la 30 ani si nu o sa stim cine a facut primul pas. Nu am prins nici macar 20...
Deci nici nu pot scrie randurile astea pentru ca nu vreau sa cred ca nu mai esti. Inca vreau sa sper si sa astept ca o sa intri si o sa-mi zici ca a fost o gluma, ca totul e bine, ca pot veni la tine cand vreau. Si atunci peretii se aduna pe mine, inima-mi urla, lacrimile o iau razna si mintea imi aminteste ca tu chiar nu mai esti.
A fost prea brusc!!! Nu ma asteptam la asta, chiar daca adormeam nopti la rand cu lacrimi de ingrijorare ca stiam ca iar esti implicat in nu stiu ce batai sau alte chestii, am avut mereu incredere ca o sa treci si o sa trecem peste toate si o sa fie bine. Chiar tu ai spus ca vei pleca peste vreo 50 ani... Chiar ma gandeam zilele trecute daca sunt in stare sa aleg o relatie in care 60 la suta din timp sa fiu ingrijorata. Si cand stiam ca e vorba de tine, nu aveam nici cel mai mic dubiu ca asta vreau sa aleg. Insa nici macar nu mi-a mai fost lasat dreptul de a alege, dreptul de fii fericita alaturi de tine, de a trai viata aceea alaturi de “smenarul meu”, ca tot te-am terorizat saptamani la rand cu melodia aia..
Ce pot sa-ti mai spun? Pentru ca intotdeauna ai stiut mai bine ca mine ce e in sufletul meu, sunt sigura ca de acolo de unde esti te descurci si mai bine sa ma ghicesti.. Imi e dor de tine, la toti ne e.. Si , sper ca stii ca in ciuda tuturor reprosurilor si certurilor provocate la nesfarsit de mine, chiar te-am iubit foarte mult. Sa ai grija de noi de acolo de sus..oricum stiu ca o vei face.. Ai grija de baieti, nu ii lasa sa faca vreo greseala si nu-l mai lasa pe Dumnezeu sa mai ia pe vreunul acolo. Fii la fel de curajos cum ai fost mereu si infrunta-l, inainte sa provoace mai multa suferinta..Cat despre mine, decizia iti apartine.. ajuta-ma doar sa fiu langa ei, daca au nevoie de mine..Sa nu-ti gasesti vreo alta domnisoara pe-acolo pe sus pana vin eu, chiar daca poate va dura o vreme :-w. Adica stii tu de intelegerea noastra, ramane valabila. Pana venim si noi care am ramas pe-aici, tu fa un pic de ordine pe-acolo. Sa ma astepti cu Chuppa Chups verzi,asa cum ne-am inteles. Si nu, nu gandi porno. Te iubesc. P.S. Te simt cand imi stergi lacrimile si imi redai optimismul ca ne vom desena visele intr-un mod mai special decat au facut-o ceilalti, nu esti asa smecher cum crezi >:P Multumesc :D

Offline catre Dumnezeu: pentru Tine suntem niste numere la loterie?

In general , timpul ca notiune de viata isi anunta startul, mai mult sau mai putin precis. Uneori sugereaza si finalul...insa, de cele mai multe ori ii scoate pe cei dragi din scena fara nici un avertisment. In secunda asta ii ai langa tine,razi, glumesti faci planuri de viitor, creezi iluzii si astepti sa trasezi conturul..in secunda urmatoare toate se indreapta spre un haos general, unde tot isi pierde din sens, oamenii varsa multe lacrimi si in fiecare zi se mint cate putin singuri,pentru a alina durerea,cauta pretexte false gen Dumnezeu a stiut ce face, ca asa e mai bine , ca voia sa fie langa nu stiu cine sau ca asa trebuia sa se intample. Spune-mi atunci,Doamne, cum iei la tine atatea suflete tinere in fiecare an? Ti se pare tie correct ce faci? Poate fac greselile lor, insa din cate stiu timpul schimba multe asa ca poate in timp situatiile se imbunatatesc. Si bun, mergand pe ipoteza pedepsei asa-numita divina, cei din jur merita nopti de lacrimi , durerea sfasietoare si creearea unei noi iluzii ca se vor intalni in viata de apoi? Sa nu zic imediat ceva despre toate astea…
Un exemplu? Foarte bine, Imi rup nu bucata din suflet, ci sufletul sa-ti ofer exemplul. Ai luat la tine pe copilul asta pe care-l iubesc eu asa. El n-a avut viata usoara, eu nici atat. Am facut amandoi tampenii in timp. Insa, poate erai intors cu spatele si nu ai vazut ca in ultimele 4 luni ne-am schimbat amandoi in bine, ne-am facut promisiuni pe care le-am respectat, mai mult sau mai putin, am invatat reciproc sa iubim , sa iertam , am incercat in masura in care am putut sa fim alaturi unul de celalalt in ciuda distantei pe care apropo, daca tu le faci pe toate, tot tu ai pus-o intre noi. Si uite, venea luna august. Era o chestie pe care amandoi o asteptam de mult timp, stiam cu siguranta ca fericirea noastra adevarata incepe atunci si doar gandul ca ziua aia se apropie m-a ajutat sa trec peste tot. Dar ai stricat tu tot , cu un moment de neatentie in care l-ai lasat pe dracusor sa-si vare coada. L-ai facut pe el sa dispara, m-ai distrus pe mine tocmai cand eram mai sus, mai plina de speranta si iti multumeam mai mult pentru ca in sfarsit, toate merg bine, i-ai distrus familia,prietenii care erau fratii lui.. nu crezi ca au suferit destul anul asta? Trebuia sa-l iei si pe el dupa inca o lupta cu moartea pe care a dus-o? De ce acum si nu atunci? Explica-mi!!!!!!!! Nu poti, pentru ca niciodata nu te cobori la nivelul nostru sa ne raspunzi la intrebari. Si pentru ca nu cobori aici , intre noi, nu stii cum doare gandul ca nu-I vom mai auzi niciodata vocea, nu-I vom mai vedea niciodata zambetul, nu-I voi simti imbratisarile si nu ma voi trezi langa el dimineata. Asta in cazul meu, cand nici nu ne leaga atatea amintiri…
Daca pe mine ma doare de innebunesc, ei cum sunt? Ei, fratii lui. Cum crezi ca se simt cand se intalnesc si vad ca , abia impacati cu ideea lipsei unora dintre ei, trebuia sa treaca din nou prin asta? Cum crezi ca se simte sufletul lor cand oameni alaturi de care au crescut nu mai sunt acolo cu ei? Cum intra in locurile unde-si pierdeau noptile si cum fiecare scaun, fiecare perete le vorbeste despre el? Cum se simt ei cand pun mana pe telefon, dau in agenda peste nr lui si ar vrea sa-l sune sa vada ce face, unde e , dar dintr-o data ceva de mii de ori mai dureros decat o lovitura fizica le aminteste ca nu mai pot suna? Cum o sa fie si peste luni de zile, cand intamplator o sa dea peste o poza cu el si o sa-si aminteasca tot, asa intr-o secunda, o sa le treaca prin cap tot prin ce au trecut, precum si faptul ca e..the end? Explica-mi si mie, e un fel de loterie a sortii si de data asta ei au avut mai mult ghinion? Cati dintre ei ai rapit anu’ asta si de ce? Scuza-mi intrebarea, pentru moment aveam senzatia ca meritam si noi astia ce-am ramas aici o explicatie.
Din pacate, tot tu te ocupi si cu minunile. Atunci, da-ni-l inapoi. Nu vreau pe altcineva in schimb, nici ei nu vor, il vrem pe el. O persoana din milioanele care le ai acolo. Ia-ne 10 ani din viata la fiecare care am plans dupa el si da-l inapoi. De ce nu exista cale de mijloc, daca noi suntem dispusi sa sacrificam? Nu te inteleg , Doamne. Deloc. Insa stiu ca mai e un singur lucru pe pamant pe care ai avut ocazia sa mi-l iei si nu mi l-ai luat. Stii la cine ma refer, iti multumesc pentru asta. Insa.. sper ca loteria asta nu s-a mutat in jurul meu, pentru ca daca pierd si persoana aceasta in viitorul apropiat, o sa poti considera ca m-ai pierdut si pe mine de tot.

P.S. Daca cumva tot ce ai facut sa-l tii departe de mine era un fel de avertisment ciudat si mult prea dureros, afla ca in general imi place sa dau singura cu capul si sper pana-n ultima clipa ca pot ocoli zidul de care-mi striga toti ceilalati ca e in fata. Si, apropo, in majoritatea cazurilor reusesc sa-l ocolesc.

Offline catre Dumnezeu : Unde ne e vara?

Asculta mai multe audio Muzica
Fara suparare, Doamne, dar vreau sa te intreb si eu ceva... Ce ai de gand cu vacanta noastra de vara? Ii spune "de vara", asa ca oamenii se asteapta sa le mangaie razele soarelui chipul, sa nu stie ce haine sa mai arunce de pe ei, sa-si planifice calatoriile lungi doar noaptea pentru a nu muri de cald, sa fie liberi sub cerul senin... Insa, in schimb, cei mai norocosi dintre noi ne plangem de ploaia care cade zilnic, de temperaturile scazute care ne fac sa credem ca e toamna si timpul sa ne intoarcem la scoala a venit deja, de dureri de cap din cauza presiunii si de raceli si alte cele din cauza inadaptarii organismului la asemenea conditii in acest anotimp. Cei mai ghinionisti se lupta cu moartea printre valuri interminabile create in propriile lor orase , asteapta ajutoare pentru ca nu mai au nimic fiindca totul le-a fost luat de ploile zilnice de care vorbeam mai sus si sunt sigura ca acei copii nici macar nu mai stiu ca e vacanta.

Stii, am terminat cu examene, licente, sau simplu doar scoala.. iar noi, tinerii, am vrea sa ne aflam pe o plaja unde soarele sa ne zambeasca viclean, sa simtim doar uneori picaturile racoritoare ale unei ploi calde de vara, sa stam noaptea intinsi pe nisipul inca fierbinte sau pe iarba umeda si sa privim cerul, imbracati sumar, fiindca nici macar noaptea nu poate aduce frigul. Am vrea sa luam un ghiozdan in spate, un cort si un sac de dormit si sa plecam undeva unde sa nu stie nimeni de civilizatie, sa ne distram nopti la rand si sa plecam doar cand simtim lipsa unui pat adevarat. Dar nu putem,nu? Nu putem fiindca ploaia ne-ar izgoni acasa in prima noapte, urmand blistere de paracetamol si sticlute de sirop de tuse.

Si ce e de facut, Doamne? Sa ne gandim ca vacanta asta e doar una din-aia dintre semestre in care ne luam pe noi gecutele groase si fugim repede prin oras, fara sa privim sau sa ne oprim decat acolo unde ni se poate servi ceva cald? Sa uitam de noptile cu cortul, de dormitul pe plaja, de diminetile cand la 8 ne trezeam uzi de soarele care incalzea materialul cortului si sa bem o bere rece ca sa ne racorim? Sa uitam de momentele in care ziceam "Ma plictisesc, hai sa facem ceva. Da, hai, cati bani ai? Uite atatia. Bine, hai la mare, hai in Sibiu, hai in Timisoara, hai oriunde. Hai sa mergem in gara si vedem unde este tren." . Sa uitam de toate astea doar fiindca jumatate de tara e sub ape si cealalta jumatate evita sa plece in calatorii de teama schimbarilor de vreme? Ce sa facem? Sa stam in casa, sub plapumioara ca iarna? E vara, Doamne, e vara. E momentul nostru de libertate, rebeliune,distractie. E clipa in care ne conturam amintiri de neuitat, in care ne aruncam in gol fiindca stim ca suntem prea puternici sa picam jos, ca putem zbura oriunde vrem, chiar si cu putini bani in buzunar? Soarele verii ne dadea aripi si ne desena amintiri. Dar pana si asta parea prea mult, nu? Acum am pierdut tot. Pentru niste tineri obisnuiti sa isi petreaca verile cat mai departe de casa, e cea mai grea pedeapsa. Pentru niste tineri care pana acum au dat ce a fost mai bun din ei si au asteptat cu nerabdare aceasta binemeritata independenta e aproape o crima sa nu poata sa simta sub talpi atingerea nisipului fierbinte sau pe obraji roua diminetii atunci cand ies din cort.

Te-am suparat toti, Doamne, stim.. insa... chiar sa ne iei vara?:(

Story part 7

Nu mai avea nici o veste de la el de cateva saptamani. Era ingrijorata .. atat de starea lui, cat si de starea ei.. nu obisnuia sa se consume atat pentru un aproape-necunoscut, insa ceva din ea nu ii putea oferi linistea de care avea nevoie. Simtea ca e ceva cum nu a mai simtit niciodata, nu cunostea sentimentul. Sau.. poate doar se ferea sa recunoasca. Ceva in inima si mintea ei nu-i dadea pace, o rascolea incet pas cu pas, precum un baietel de 3 ani care se joaca cu lopatica in nisip, precum valurile nestapanite ale marii.. Insa acum.. cand nu mai avea nici o veste de la el...era ca si cum vantul se chinuia in disperare sa creeze valuri pe mare, insa marea ramanea mereu intr-o liniste eterna, imuna la eforturile vantului. Si ce rezulta? Un vant incompetent.. si o mare incompleta.. Da.. ea era vantul, ea simtea ca bate in nestire degeaba, simtea ca el e incomplet fara ea insa nu putea face nimic mai mult. Nu isi putea gasi echilibrul interior pana nu afla ceva despre el, isi petrecea noptile cand cu ochii deschisi si cu gandul la el, cand cu ochii inchisi, visandu-i pe ei.. ei doi.. impreuna, iubindu-se neconditionat, fara limite, intr-o armonie perfecta, care parea rupta dintr-un basm ..

Asa, cufundata in gandurile ei, cu imaginatia zburand departe..insa nu mai departe de bratele lui.. fu surprinsa cand auzi soneria sunand.. Merse incet spre usa, suparata la gandul unor posibili musafiri, deschise usa si vazu postasul.Avea in mana un plic intins spre ea. Il lua, isi lua ramas bun si inchise usa...Nici nu isi imagina ca era de la El. Tocmai EL. Il deschise banal si incepu sa citeasca ca intr-o rutina straveche, insa atentia ii fu acaparata in curand de cuvintele care parea rupte din inima Zanei Dorintelor..
"Iubita mea, nu am vrut sa-ti dau nici o veste fiindca am asteptat sa ma fac bine. Acum sunt bine, am realizat in timpul petrecut aici ca trebuie sa profit de fiecare clipa, asa ca incep prin a-ti spune ceva ce poate trebuia sa-ti spun de mult: TE IUBESC. Te iubesc, inger, cum nu am iubit pe nimeni si senzatia imi e ciudata, o simt confuz, precum o ceata care nu vrea sa se ridice de pe inima mea si totodata, pe care eu vreau s-o tin acolo. Maine voi iesi din spital. Astept sa termini scoala si voi veni dupa tine, te voi lua la mine.. Nu trebuie sa le spui nimic parintilor tai, nu trebuie sa iei nimic la tine... ne vom avea unul pe altul. Nu vreau sa te sochez cu scrisoarea asta, insa vreau sa nu mai pierd nici o clipa din idealul de fericire ce simt ca l-as putea atinge alaturi de tine. Pe curand.. ".

Cand impatura scrisoarea simti in coltul ochilor cum se prelingeau lacrimi.. in coltul gurii se contura un zambet.. Se temea de gandul ce prindea contur in mintea sa, de bataile amplificate ale inimii, de zambetul ei plin de fericire, de senzatia de speranta ce ii inunda corpul.. se temea mai ales de dorinta de a-l avea aproape, langa ea, sa adoarma in bratele ei , dimineata sa se trezeasca si sa-l sarute pe frunte, grijuliu precum o mama, gingas precum o iubita.., sa piarda ore intregi in bucatarie gatind , printre zeci de minute de intreruperi pline de dragoste.. sa umble cu el pe strazi pline de alti oameni, insa in jurul lor sa para ca nu mai exista nimic, ca totul e acolo , atunci, pentru ei. Doar pentru ei. Totul parea de vis.. insa parea realizabil alaturi de el.

Inchise ochii zambind, era prima seara in ultimele saptamani cand adormea cu o senzatie de implinire sufleteasca.. Si era bine.. atat de bine. Parca simtea deja atingerea lui.. doar cateva zile pana vor fii din nou impreuna. Era indragostita. Da. Si acum nu se mai temea sa recunoasca. Poate ca in sfarsit soarele a rasarit si pe strada ei...

Completare [20 iulie 2010]: Soarele nu rasarise, era doar o iluzie. In scurt timp afla ca el murise, luand cu el astfel toata speranta, visele, iluziile, planurile, fericirea. THE END!

Story part 6.

Timpul in spital trecu grabit , era din nou acasa, era din nou singura si inca nu stia daca ceea ce vazuse fusese un vis sau realitate. Ii era frica sa creada si sa isi lase sufletul sa simta din nou, asa ca se consola cu ideea ca fusese doar un vis frumos. Timpul se scurgea incet, ea vorbea des cu el insa niciodata nu indrazni sa-l intrebe direct nimic legat de ei doi. Era prea frumos totul. Apoi , intr-o zi, dupa o saptamana intreaga in care nu vorbisera.. primise un telefon care o lasase cu lacrimi in ochi si cu maini tremurande.. el suferea de o boala, care acum se inrautatea. Mai grav decat starea sa fizica era starea sa psihica..la telefon parea atat de trist, debusolat si lipsit de speranta incat fata simti o incredibila dorinta de a fii langa el , sa-i fie alaturi si sa-i sopteasca aceleasi cuvinte pe care el i le soptise cand ea fusese internata. Insa , cu lacrimile siroind pe obraz si inca cu speranta in suflet, ii scrisese o scrisoare pe care nu stia daca i-o va trimite vreodata..

"Iubitul meu ,

Stii ... ai aparut in viata mea cand aveam mai multa nevoie de o iluzie in care sa cred. Nu am inceput cu dreptul, insa in timp mi-ai aratat o fata a ta care mi se pare imposibil sa existe in realitate, insa esti tu.. mi-as dori atat de mult sa fiu singura care ti-a cunoscut aceasta parte si care ti-o va cunoaste vreodata. E aproape inacceptabil pentru altii cum o persoana poate iubi o iluzie, cum poate spera neconditionat ca va prinde contur si cum isi poate lasa lacrimile sa curga incet pe obraz la gandul ca nu ii e bine, ca nu e langa el, ca isi doreste enorm sa fie acolo, sa traseze cu mainile ei un contur negru puternic la aceasta fantezie si apoi, de mana cu el , sa o coloreze impreuna in orice culoare doresc. Sa sopteasca cuvantul "acasa", apoi sa inchida ochii si "acasa" sa nu fie locul unde a crescut, oamenii pe care ii cunoaste de o viata, ci sa simta ca "acasa" va fii doar in bratele lui. Sa ramana treaza pana la ore tarzii in noapte asteptand un semn, iar apoi sa inchida ochii cu pleoapele incarcate de grija si dragoste, de dorinta si speranta.

Ti-am spus intr-o seara ca eu nu pot merge mai departe daca nu am un tel spre care sa ma indrept, un lucru sau o persoana pentru care sa sper, sa lupt mereu si care sa-mi dea forta de a gasi in mine puterea de a merge mai departe. Mi-ai raspuns ca .. cu tine cum ramane? Intotdeauna mi-ai facut inclusiv sufletul sa zambeasca cu replicile tale care nu sunau a fi gandite, ci sunau ca spuse din suflet , simtite. Nu te-am crezut niciodata pe deplin, insa inimii mele ii placea sa te asculte, sa te creada, sa te iubeasca in fiecare zi mai mult. M-ai certat cu atata dragoste cand am gresit incat mi-a fost imposibil sa nu-ti promit ca, de dragul tau, nu voi mai gresi a doua oara. Mi-ai redat stralucirea din privire si mi-ai creat in minte o imagine atat de perfecta incat parea ireala. Poate, fara sa-ti dai seama.. in timp .. ai fost tu sursa mea neconditionata de speranta, de putere, de zambete.

Stii..eu nu mai stiu sa iubesc. Ranile din trecut au lasat cicatrici adanci, persoanele mi-au taiat aripile si eu am incetat sa simt, sa sper, sa caut. Insa, cand inchid ochii si imi las mintea sa mearga departe..pana la tine, sa creeze portrete in care eu, imbracata cu tricoul tau care mi-e mare stau la tine in brate, iar tu iti lipesti buzele de umarul meu dezgolit.. atunci simt ca as putea iubi, ca as putea crede, as putea spera si as putea visa din nou.

Acum e randul meu sa te fac sa mergi mai departe. Nu imi pot alege cuvintele prea bine, insa iti spun ca asa cum eu am promis ca voi merge mai departe pentru tine.. tu trebuie sa promiti si sa crezi mai mult decat orice ca trebuie sa lupti pentru tine, pentru mine si mai ales pentru noi. Nimeni nu poate garanta ca iluzia nu se va spulbera cand vom trasa conturul, insa nimeni nu poate contesta ca , daca totul e asa cum e acum, avem pentru ce lupta, pentru ce merge mai departe. Eu simt, ceva din mine imi spune , imi zbiara in urechi ca totul va fii bine si vom putea gusta din paharul pe care il umplem impreuna de atata timp.. Trebuie doar sa crezi in mine, in tine si in noi. Doi..."

Ajutati-o pe Beatrice!

http://mariabeatrice.wordpress.com/

Beatrice are nevoie de ajutorul vostru! Ajutati-o pe Beatrice!

Story part 5, IN SFARSIT! [recititi 1 2 3 4, ca a cam trecut mult timp..]

Intr-un final, ea ridica usor capul. Luase o decizie..era timpul sa se ridice si sa plece. Poate ca ramanand , putea urma ceva frumos, insa durerea care ii amortea sufletul acum era insuportabila. Respira adanc , parca strangand putere si cu glasul stins ii spuse: "Dragul meu, mi-ai lipsit si tu. Probabil o sa-mi lipsesti mereu, dar e mai bine ca un punct odata pus sa incheie propozitia pentru totdeauna. Sa ai grija de tine. Te iubesc.". Se ridica de pe scaun, se apleca asupra lui si il saruta pe frunte. Pentru ea, acesta era gestul suprem de afectiune. Si simtea nevoia sa i-l mai arate o data, astfel parca sublinia tot ceea ce i-a spus inainte. Nu il lasa sa raspunda, nu dorea o discutie, nu putea intretine o discutie. Se intoarse cu spatele, picioarele ii tremurau..de fapt tot trupul ei tremura. Se intoarse la masa ei, unde prietenele ei amutisera. Isi luase la revedere si de la ele, fara a oferi vreo explicatie si iesi repede pe usa localului. In coltul ochilor ei deja se strangeau lacrimi pe care dorea sa le verse doar cand era singura. Mergea pe drum plangand, grabita, fara sa acorde atentie oamenilor de pe strada, luminilor intermitente ale semafoarelor, masinilor care se indreptau spre ea...
Si atunci o frana brusca si asurzitoare ii intrerupse gandurile pentru o clipa. Apoi totul deveni negru...
Se trezi apoi intr-o mare de culori monotone si forme saracacioase. Auzea voci care rasunau puternic in urechile ei, insa precum un zgomot de fond. Intregul decor rabufnea a agitatie, dar ea, calma precum o zi insorita de vara, nu intelegea ce se petrece. Se simtea atat de epuizata incat nici macar psihicul nu ii permitea sa se agite sau sa se gandeasca unde se afla. Ii trecu apoi prin minte un gand razlet : Cam asa vedeau oamenii in filme cand se trezeau in spital. Da, poate asta e. Dar oare de ce? In fine, era obosita, va inchide ochii. Si din nou totul deveni negru si tacut.
Nu stia cat timp trecuse cand deschise ochii din nou. Insa de data aceasta, totul era perfect conturat, in jur domnea o liniste morbida iar culorile erau intunecate. Privi speriata in jurul ei si realiza ca se afla intr-un salon intunecat de spital. Pe geam putea zari stelele pe un fundal negricios. Era noapte. O noapte la spital. Oare de cat timp se afla aici? Incerca sa isi miste piciorul, insa o durere ii inunda trupul, dar trecu repede. Apoi, cand incerca sa-si ridice mana stanga simti o atingere calda pe mana ei. Brusc, isi aminti de tot ce se petrecuse. In mintea ei se realizasera legaturile. Avusese un accident, din cauza lui. Privi spre calendar, era 12 martie. Zacea aia de 4 zile, inconstienta. Din cauza lui. Imediat ce se va putea misca, ii va arata ea. Insa vocea care o intrerupse din visare nu era a lui..
O recunoscu repede. Desi il vazuse doar de doua ori in viata ei, vorbisera enorm la telefon, deci ii era poate cea mai familiara voce. L-a cunoscut in urma cu un an la un concert. S-au inteles perfect din prima clipa si in discutiile care au urmat se completau reciproc. I se parea mereu ca totul e ca un film si ca parca sunt complementari. Nu locuiau in acelasi oras , ci la mare departare. Desi nu il cunostea foarte bine, in ultimele saptamani parea sa-l doreasca enorm, sa-i simta lipsa, sa-l vrea langa ea. Si acum era acolo..langa ea.. nu stia cum aflase de accident, cum de el era singurul care era cu ea si cum de ii pasa atat de mult de starea ei. Dar nici macar nu contau toate astea.. Important era ca el se afla acolo cu ea. Acum atat durerile fizice cauzate de accident, cat si ranile vechi sufletesti, parca pierdeau din intensitate, devenind suportabile...

Un interviu: Lecart

New. By me. Click here.

Un interviu diferit: Vescan

Interviu Vescan.Made by me. Click aici.

Un interviu diferit: Dj Twist

1. Gandesti si actionezi sau actionezi si abia apoi te gandesti la consecinte?
Twist: Actionez gandind :)) nu ma prea gandesc la consecinte, dar in general fac alegerea corecta


2. Crezi in destin sau consideri ca viata ne-o facem singuri, fara sa fie scris undeva ce urmeaza sa se intample?
Twist: M-as contrazice singur daca as incepe sa-ti spun parerea mea despre astea.. pana la urma cred ca e scris undeva


3. Cum ar trebui sa fie femeia langa care vrei sa imbatranesti ?
Twist: Exact asa cum e a mea !

4. Pe ce pui cel mai mult pret in viata?
Twist:hmm cu asta m-ai blocat... sunt multe lucruri pe care pun pret, n-as putea sa zic ca pun pret doar pe un lucru in viata

5. Spune-mi povestea celei mai frumoase intamplari din viata ta.
Twist: Sincer nu stiu care a fost cea mai frumoasa intamplare din viata mea !

6. Cu ce gand te confrunti cel mai des?
Twist: Cu tot felu de oameni de-am pixu :)


7. Ce efect a avut asupra ta prima dezamagire din viata ta?
Twist: am inceput sa beau mult


8. Exista vreo melodie in care te regasesti in totalitate?
Twist: nu neaparat, am un playlist de "cantece" in care ma regasesc


9. Consideri ca in ziua de astazi oamenii au uitat sa lupte pentru realizarea viselor?
Twist: cunosc oameni care continua sa lupte si oameni care lupta sa-si traiasca viata


10. Fericirea e in lucrurile marunte sau e conditionata de bani?
Twist: jumi-juma

Acid pe rani

E momentul in care dau foc la tot si plec. Momentul in care trag adanc aer in piept, inchid ochii si odata cu aerul ce-mi explodeaza din plamani, scot din mine tot, tot ceea ce tine de tine, tot ceea ce tine de lume. Raman doar eu cu mine. Si asa se incheie totul. Incursiunea mea prin viata ta ia sfarsit, rup in mii de bucatele tot ceea ce am fost NOI pana acum. Clipa in care pun un punct hotarat dupa o fraza lunga..mult prea lunga..
Cartea sufletului meu nu mai suporta o continuare. Nu mai vrea sa inscrie in paginile ei nici macar o alta fraza. Nu las in urma mea pagini albe, ci pagini pline de cuvinte transparente, vorbe atat de firave, purtate de vant in lumea asta mare..
E ultima picatura din pahar, o sorb cu deliciu , ca si cum as gusta pentru prima oara din nectarul acesta. Apoi paharul ramane gol, patat de urmele bauturii in care am ascuns vise, am furat fericiri si am mintit destine.
Las armele jos, refuz sa inchei tratate si sa semnez aliante. Devin neutra la tine, la mine, la noi, la tot. Pentru mine razboiul s-a incheiat, privesc pentru ultima data campul de lupta unde zeci de vise zac moarte pe jos. Zaresc pe alocuri dorinte care inca sangereaza si printre cadavre, vad cum cu ultimele puteri se plimba o fantasma a sperantei. Dar e tot mai slabita si in curand va cadea si ea.
Cu ochii atintiti spre apus, cu o carte cu pagini invechite in mana, las sa curga ultima picatura de ploaie pe obrajii mei, ascult in minte ultima nota a cantecului, privesc marea nepieritoare apoi cu maini tremurande inchid cartea si o arunc in valuri.

Poate isi va scrie altcineva destinul in paginile ei..

Un interviu diferit: Kazi Ploae

1. Spune-mi o metafora care crezi ca s-ar potrivi cel mai bine vietii.
Kazi: E doar o perioada , si spunem asta pana cand ne dam seama ca viata e doar o ''perioada ''


2. Cu ce gand te confrunti cel mai des?
Kazi: Cu gandul ca incercand sa-i ajut (pe oameni), am nenorocit generatia " foarte genial " .

3. Ce "remedii" folosesti pentru a-ti gasi raspunsurile la intrebarile care te macina?
Kazi: Trebuie doar sa pui intrebarile corecte .


4. Ce esti in stare sa faci pentru a obtine ceea ce doresti?
Kazi: Probabil orice . Dar fiecare dorinta se va transforma eventual in regret, sa stii asta .

5. Ai vreun anumit principiu dupa care te ghidezi mereu in viata si pe care nu l-ai incalca niciodata?
Kazi: Ma leg intotdeauna la sireturile de la piciorul drept inainte de sireturile de la piciorul stang .

6. In ce ai masura timpul daca nu ar fii secunde,minute etc.?
Kazi: In zambete .


7. Din ce cauza crezi ca majoritatea oamenilor sunt atat de "redusi" in actiunile lor?
Kazi: Din cauza globalizarii . E un sat planetar , internet si retribalizare . Individualism mutant .


8. Ce loc crezi ca mai ocupa preocuparea pentru cultura in randul tinerilor de azi?
Kazi: Nu ocupa absolut nici un loc . Reperele sunt false , fanteziile sunt impuse , cultura e de consum .

9. Spune-mi cateva lucruri esentiale in formarea caracterului unui om
Kazi: Parintii , Educatia , Anturajul , Suferinta si Nebunia , pe care trebuie sa o gusti inainte sa devii om .

10. Ce ai face sa dispara din lumea asta, daca ai putea?
Kazi: Generatorul de particule de la Geneva . Foametea in Africa .


Asculta mai multe audio Muzica

Story part 4. [citeste 1 2 3 inainte :D in ordine, evident.]

In aceasta dimineata se trezi cu greu din pat. Era una dintre cele mai grele incercari prin care trebuia sa treaca, pana acum, de la despartirea lor. Si avea de gand sa-i faca fata cu brio. Astazi ar fii implinit 4 luni. Era o zi timpurie de martie, 7, iar vantul batea puternic crengile salciei in geamul ei. Asa batea si amintirea lui la poarta inimii sale.. putea parca sa auda o sonerie care insista sa i se deschida usa spre nebunia ei..
"Astazi nu va fii o zi usoara , printeso." - isi spuse in gandul ei - "..iar o zi grea, cere o provocare mare.. ". Nu stia ce va face, insa era sigura ca va face ceva memorabil, va depasi un obstacol in lupta cu propriul suflet.
Ziua decursese la fel de banal ca toate de pana atunci, iar apropierea serii ii facea inima sa bata cu viteza. Imbracata exact ca si in ziua in care l-a cunoscut, pasi in intuneric afara. Se intalni la scurt timp cu prietenele ei si plecara spre localul unde mergeau mereu. Era si locul unde s-au sarutat prima data, unde pentru prima data a simtit din nou fiorii iubirii. Intrase in bar cu inima stransa, simtea ca e acolo, insa cu 4 luni in urma. Retraia trecutul. Se aseza la masa si cand isi intoarse privirea , de ce se temea cel mai mult incepea sa prinda contur. Era acolo. Era EL. La aceeasi masa unde s-au cunoscut, unde a inceput totul. Statea gandit, rotind in maini o halba de bere. Dupa expresia fetei lui, cu siguranta nu era prima.. Brusc, un gand o izbi puternic: asa era el si inainte sa o cunoasca, il vedea si inainte sa se intalneasca la o masa in colt, cu berea sau paharele de tarie in fata, pierdut, pustiu.. Nu avea pe atunci o parere prea buna despre el, insa misterul lui o atragea atat de mult incat nu a durat mult pana cand s-a asezat la masa lui si a intrat in vorba cu el. Asa incepuse tot..
Isi comanda si ea niste vodka. Avea nevoie de ceva tare, care sa nu ii mai lase sufletul sa jongleze cu mintea ei, care sa ii opreasca lacrimile si daca ar fii cu putinta si bataile incontrolabile ale inimii. Fetele nu ii intelegeau tacerea sau decizia. Desi cele mai bune prietene ale ei, parea ca niciodata nu inteleg ce e de fapt in sufletul ei si sincer vorbind, nici nu se chinuia prea mult sa le explice. Se obisnuise sa tina totul in ea, sa astepte dupa aceea picatura care sa umple paharul si abia atunci spunea tot, dadea cartile pe fata, fara limite, fara resentimente. Si parea ca acel moment se apropie..Astfel, golea pahar dupa pahar, in speranta ca si "paharul" ei se va goli.
Dupa mai mult de doua ore, isi intoarse din nou privirea catre masa lui. Era inca acolo, insa acum era singur. "Asta e provocarea de care am nevoie", le spuse fetelor, care o priveau nedumerite. Dar nu mai era timp de explicatii, se temea ca va disparea curajul; asa ca se ridica de la masa si porni spre masa lui. Se asezase pe scaun si nu lasase nici macar un moment de tacere. Nu stia ce sa zica, si nu stia de ce, dar primul lucru pe care i l-a spus a fost "La multi ani, dragul meu.". Abia atunci el isi ridica privirea din halba de bere si privi catre ea. Parea o inchipuire, parea ca nu e acolo si incepea deja sa se gandeasca ca poate bause prea mult. Clipi de doua ori, insa ea era tot in fata lui, cu un zambet trist pe buze, un zambet fals. Insa nu avusese nevoie de mai mult de zece secunde sa-si aminteasca ca azi era ziua lor. Sau cel putin trebuia sa fie.. Pierduse ordinea zilelor de cand devenise din nou barbatul gol pierdut in timp, insa aparitia ei ii reaminti tot. Lumea cetoasa in care se invartise in ultimele 3 saptamani (oare atata timp trecuse deja?parea ca e aceeasi noapte la infinit, aceleasi pahare murdare si aceeasi masa lipicioasa si plina de scrum si cercuri de la alte pahare, aceeasi stare, totul parea la fel. Insa nu azi.) incepea sa prinda contur, sa aiba forme si chipuri, culori si sunete clare.
"La multi ani, draga mea. Mi-ai lipsit..". Acesta era un raspuns la care ea nu asteptase. Se asteptase la ironii, replici acide, glume proaste, poate lacrimi, poate cearta. Dar nu sa ii spuna ca ii era dor de ea. Nu. Nu el. El o parasise. El ii distrusese ultimele saptamani , ii vopsise in alb si negru viata, el o determinase sa-si transforme inima in scrum de tigara si in picaturi de alcool. Cum isi permitea acum sa o intoarca inapoi, in acelasi punct mort, spunandu-i ca ii e dor de ea? Cum? Nu avea dreptul sa faca asta. Nici macar nu mai stia acum ce sa raspunda, asa ca isi comanda inca un pahar de vodka, timp in care privea doar spre masa. Asa,privind-o cu capul in jos cu privirea fixa si respirand incet, puteai sa juri ca masa aceea ascunde mii de raspunsuri la cele mai complicate probleme existentiale. Insa ea nu gasea nici un raspuns acolo. Discutia se blocase aici, in capul ei. Doua senzatii contradictorii se luptau in capul ei : sa il ia in brate si sa-l sarute, sa aiba macar pentru o noapte iluzia ca totul e bine.. deoarece noaptea asta trebuia sa fie a lor.. sau sa se ridice, sa plece si sa nu se mai intoarca niciodata aici. Dar nu.. ramanea pe loc, in cautarea unui raspuns, unei posibile teme de discutie care sa nu ii provoace durere. Tacerea lui o enerva si mai tare, ii bloca parca si gandurile ei. Asa ca.. stateau acolo.. de mai bine de 20 minute.. tacuti.. ea privind in jos, el privind-o pe ea.. cu o furtuna de ganduri care parca se invarteau intr-un carusel al torturii mentale.. lent , dar sigur.