Story part 6.

Timpul in spital trecu grabit , era din nou acasa, era din nou singura si inca nu stia daca ceea ce vazuse fusese un vis sau realitate. Ii era frica sa creada si sa isi lase sufletul sa simta din nou, asa ca se consola cu ideea ca fusese doar un vis frumos. Timpul se scurgea incet, ea vorbea des cu el insa niciodata nu indrazni sa-l intrebe direct nimic legat de ei doi. Era prea frumos totul. Apoi , intr-o zi, dupa o saptamana intreaga in care nu vorbisera.. primise un telefon care o lasase cu lacrimi in ochi si cu maini tremurande.. el suferea de o boala, care acum se inrautatea. Mai grav decat starea sa fizica era starea sa psihica..la telefon parea atat de trist, debusolat si lipsit de speranta incat fata simti o incredibila dorinta de a fii langa el , sa-i fie alaturi si sa-i sopteasca aceleasi cuvinte pe care el i le soptise cand ea fusese internata. Insa , cu lacrimile siroind pe obraz si inca cu speranta in suflet, ii scrisese o scrisoare pe care nu stia daca i-o va trimite vreodata..

"Iubitul meu ,

Stii ... ai aparut in viata mea cand aveam mai multa nevoie de o iluzie in care sa cred. Nu am inceput cu dreptul, insa in timp mi-ai aratat o fata a ta care mi se pare imposibil sa existe in realitate, insa esti tu.. mi-as dori atat de mult sa fiu singura care ti-a cunoscut aceasta parte si care ti-o va cunoaste vreodata. E aproape inacceptabil pentru altii cum o persoana poate iubi o iluzie, cum poate spera neconditionat ca va prinde contur si cum isi poate lasa lacrimile sa curga incet pe obraz la gandul ca nu ii e bine, ca nu e langa el, ca isi doreste enorm sa fie acolo, sa traseze cu mainile ei un contur negru puternic la aceasta fantezie si apoi, de mana cu el , sa o coloreze impreuna in orice culoare doresc. Sa sopteasca cuvantul "acasa", apoi sa inchida ochii si "acasa" sa nu fie locul unde a crescut, oamenii pe care ii cunoaste de o viata, ci sa simta ca "acasa" va fii doar in bratele lui. Sa ramana treaza pana la ore tarzii in noapte asteptand un semn, iar apoi sa inchida ochii cu pleoapele incarcate de grija si dragoste, de dorinta si speranta.

Ti-am spus intr-o seara ca eu nu pot merge mai departe daca nu am un tel spre care sa ma indrept, un lucru sau o persoana pentru care sa sper, sa lupt mereu si care sa-mi dea forta de a gasi in mine puterea de a merge mai departe. Mi-ai raspuns ca .. cu tine cum ramane? Intotdeauna mi-ai facut inclusiv sufletul sa zambeasca cu replicile tale care nu sunau a fi gandite, ci sunau ca spuse din suflet , simtite. Nu te-am crezut niciodata pe deplin, insa inimii mele ii placea sa te asculte, sa te creada, sa te iubeasca in fiecare zi mai mult. M-ai certat cu atata dragoste cand am gresit incat mi-a fost imposibil sa nu-ti promit ca, de dragul tau, nu voi mai gresi a doua oara. Mi-ai redat stralucirea din privire si mi-ai creat in minte o imagine atat de perfecta incat parea ireala. Poate, fara sa-ti dai seama.. in timp .. ai fost tu sursa mea neconditionata de speranta, de putere, de zambete.

Stii..eu nu mai stiu sa iubesc. Ranile din trecut au lasat cicatrici adanci, persoanele mi-au taiat aripile si eu am incetat sa simt, sa sper, sa caut. Insa, cand inchid ochii si imi las mintea sa mearga departe..pana la tine, sa creeze portrete in care eu, imbracata cu tricoul tau care mi-e mare stau la tine in brate, iar tu iti lipesti buzele de umarul meu dezgolit.. atunci simt ca as putea iubi, ca as putea crede, as putea spera si as putea visa din nou.

Acum e randul meu sa te fac sa mergi mai departe. Nu imi pot alege cuvintele prea bine, insa iti spun ca asa cum eu am promis ca voi merge mai departe pentru tine.. tu trebuie sa promiti si sa crezi mai mult decat orice ca trebuie sa lupti pentru tine, pentru mine si mai ales pentru noi. Nimeni nu poate garanta ca iluzia nu se va spulbera cand vom trasa conturul, insa nimeni nu poate contesta ca , daca totul e asa cum e acum, avem pentru ce lupta, pentru ce merge mai departe. Eu simt, ceva din mine imi spune , imi zbiara in urechi ca totul va fii bine si vom putea gusta din paharul pe care il umplem impreuna de atata timp.. Trebuie doar sa crezi in mine, in tine si in noi. Doi..."

Ajutati-o pe Beatrice!

http://mariabeatrice.wordpress.com/

Beatrice are nevoie de ajutorul vostru! Ajutati-o pe Beatrice!

Story part 5, IN SFARSIT! [recititi 1 2 3 4, ca a cam trecut mult timp..]

Intr-un final, ea ridica usor capul. Luase o decizie..era timpul sa se ridice si sa plece. Poate ca ramanand , putea urma ceva frumos, insa durerea care ii amortea sufletul acum era insuportabila. Respira adanc , parca strangand putere si cu glasul stins ii spuse: "Dragul meu, mi-ai lipsit si tu. Probabil o sa-mi lipsesti mereu, dar e mai bine ca un punct odata pus sa incheie propozitia pentru totdeauna. Sa ai grija de tine. Te iubesc.". Se ridica de pe scaun, se apleca asupra lui si il saruta pe frunte. Pentru ea, acesta era gestul suprem de afectiune. Si simtea nevoia sa i-l mai arate o data, astfel parca sublinia tot ceea ce i-a spus inainte. Nu il lasa sa raspunda, nu dorea o discutie, nu putea intretine o discutie. Se intoarse cu spatele, picioarele ii tremurau..de fapt tot trupul ei tremura. Se intoarse la masa ei, unde prietenele ei amutisera. Isi luase la revedere si de la ele, fara a oferi vreo explicatie si iesi repede pe usa localului. In coltul ochilor ei deja se strangeau lacrimi pe care dorea sa le verse doar cand era singura. Mergea pe drum plangand, grabita, fara sa acorde atentie oamenilor de pe strada, luminilor intermitente ale semafoarelor, masinilor care se indreptau spre ea...
Si atunci o frana brusca si asurzitoare ii intrerupse gandurile pentru o clipa. Apoi totul deveni negru...
Se trezi apoi intr-o mare de culori monotone si forme saracacioase. Auzea voci care rasunau puternic in urechile ei, insa precum un zgomot de fond. Intregul decor rabufnea a agitatie, dar ea, calma precum o zi insorita de vara, nu intelegea ce se petrece. Se simtea atat de epuizata incat nici macar psihicul nu ii permitea sa se agite sau sa se gandeasca unde se afla. Ii trecu apoi prin minte un gand razlet : Cam asa vedeau oamenii in filme cand se trezeau in spital. Da, poate asta e. Dar oare de ce? In fine, era obosita, va inchide ochii. Si din nou totul deveni negru si tacut.
Nu stia cat timp trecuse cand deschise ochii din nou. Insa de data aceasta, totul era perfect conturat, in jur domnea o liniste morbida iar culorile erau intunecate. Privi speriata in jurul ei si realiza ca se afla intr-un salon intunecat de spital. Pe geam putea zari stelele pe un fundal negricios. Era noapte. O noapte la spital. Oare de cat timp se afla aici? Incerca sa isi miste piciorul, insa o durere ii inunda trupul, dar trecu repede. Apoi, cand incerca sa-si ridice mana stanga simti o atingere calda pe mana ei. Brusc, isi aminti de tot ce se petrecuse. In mintea ei se realizasera legaturile. Avusese un accident, din cauza lui. Privi spre calendar, era 12 martie. Zacea aia de 4 zile, inconstienta. Din cauza lui. Imediat ce se va putea misca, ii va arata ea. Insa vocea care o intrerupse din visare nu era a lui..
O recunoscu repede. Desi il vazuse doar de doua ori in viata ei, vorbisera enorm la telefon, deci ii era poate cea mai familiara voce. L-a cunoscut in urma cu un an la un concert. S-au inteles perfect din prima clipa si in discutiile care au urmat se completau reciproc. I se parea mereu ca totul e ca un film si ca parca sunt complementari. Nu locuiau in acelasi oras , ci la mare departare. Desi nu il cunostea foarte bine, in ultimele saptamani parea sa-l doreasca enorm, sa-i simta lipsa, sa-l vrea langa ea. Si acum era acolo..langa ea.. nu stia cum aflase de accident, cum de el era singurul care era cu ea si cum de ii pasa atat de mult de starea ei. Dar nici macar nu contau toate astea.. Important era ca el se afla acolo cu ea. Acum atat durerile fizice cauzate de accident, cat si ranile vechi sufletesti, parca pierdeau din intensitate, devenind suportabile...

Un interviu: Lecart

New. By me. Click here.

Un interviu diferit: Vescan

Interviu Vescan.Made by me. Click aici.

Un interviu diferit: Dj Twist

1. Gandesti si actionezi sau actionezi si abia apoi te gandesti la consecinte?
Twist: Actionez gandind :)) nu ma prea gandesc la consecinte, dar in general fac alegerea corecta


2. Crezi in destin sau consideri ca viata ne-o facem singuri, fara sa fie scris undeva ce urmeaza sa se intample?
Twist: M-as contrazice singur daca as incepe sa-ti spun parerea mea despre astea.. pana la urma cred ca e scris undeva


3. Cum ar trebui sa fie femeia langa care vrei sa imbatranesti ?
Twist: Exact asa cum e a mea !

4. Pe ce pui cel mai mult pret in viata?
Twist:hmm cu asta m-ai blocat... sunt multe lucruri pe care pun pret, n-as putea sa zic ca pun pret doar pe un lucru in viata

5. Spune-mi povestea celei mai frumoase intamplari din viata ta.
Twist: Sincer nu stiu care a fost cea mai frumoasa intamplare din viata mea !

6. Cu ce gand te confrunti cel mai des?
Twist: Cu tot felu de oameni de-am pixu :)


7. Ce efect a avut asupra ta prima dezamagire din viata ta?
Twist: am inceput sa beau mult


8. Exista vreo melodie in care te regasesti in totalitate?
Twist: nu neaparat, am un playlist de "cantece" in care ma regasesc


9. Consideri ca in ziua de astazi oamenii au uitat sa lupte pentru realizarea viselor?
Twist: cunosc oameni care continua sa lupte si oameni care lupta sa-si traiasca viata


10. Fericirea e in lucrurile marunte sau e conditionata de bani?
Twist: jumi-juma

Acid pe rani

E momentul in care dau foc la tot si plec. Momentul in care trag adanc aer in piept, inchid ochii si odata cu aerul ce-mi explodeaza din plamani, scot din mine tot, tot ceea ce tine de tine, tot ceea ce tine de lume. Raman doar eu cu mine. Si asa se incheie totul. Incursiunea mea prin viata ta ia sfarsit, rup in mii de bucatele tot ceea ce am fost NOI pana acum. Clipa in care pun un punct hotarat dupa o fraza lunga..mult prea lunga..
Cartea sufletului meu nu mai suporta o continuare. Nu mai vrea sa inscrie in paginile ei nici macar o alta fraza. Nu las in urma mea pagini albe, ci pagini pline de cuvinte transparente, vorbe atat de firave, purtate de vant in lumea asta mare..
E ultima picatura din pahar, o sorb cu deliciu , ca si cum as gusta pentru prima oara din nectarul acesta. Apoi paharul ramane gol, patat de urmele bauturii in care am ascuns vise, am furat fericiri si am mintit destine.
Las armele jos, refuz sa inchei tratate si sa semnez aliante. Devin neutra la tine, la mine, la noi, la tot. Pentru mine razboiul s-a incheiat, privesc pentru ultima data campul de lupta unde zeci de vise zac moarte pe jos. Zaresc pe alocuri dorinte care inca sangereaza si printre cadavre, vad cum cu ultimele puteri se plimba o fantasma a sperantei. Dar e tot mai slabita si in curand va cadea si ea.
Cu ochii atintiti spre apus, cu o carte cu pagini invechite in mana, las sa curga ultima picatura de ploaie pe obrajii mei, ascult in minte ultima nota a cantecului, privesc marea nepieritoare apoi cu maini tremurande inchid cartea si o arunc in valuri.

Poate isi va scrie altcineva destinul in paginile ei..

Un interviu diferit: Kazi Ploae

1. Spune-mi o metafora care crezi ca s-ar potrivi cel mai bine vietii.
Kazi: E doar o perioada , si spunem asta pana cand ne dam seama ca viata e doar o ''perioada ''


2. Cu ce gand te confrunti cel mai des?
Kazi: Cu gandul ca incercand sa-i ajut (pe oameni), am nenorocit generatia " foarte genial " .

3. Ce "remedii" folosesti pentru a-ti gasi raspunsurile la intrebarile care te macina?
Kazi: Trebuie doar sa pui intrebarile corecte .


4. Ce esti in stare sa faci pentru a obtine ceea ce doresti?
Kazi: Probabil orice . Dar fiecare dorinta se va transforma eventual in regret, sa stii asta .

5. Ai vreun anumit principiu dupa care te ghidezi mereu in viata si pe care nu l-ai incalca niciodata?
Kazi: Ma leg intotdeauna la sireturile de la piciorul drept inainte de sireturile de la piciorul stang .

6. In ce ai masura timpul daca nu ar fii secunde,minute etc.?
Kazi: In zambete .


7. Din ce cauza crezi ca majoritatea oamenilor sunt atat de "redusi" in actiunile lor?
Kazi: Din cauza globalizarii . E un sat planetar , internet si retribalizare . Individualism mutant .


8. Ce loc crezi ca mai ocupa preocuparea pentru cultura in randul tinerilor de azi?
Kazi: Nu ocupa absolut nici un loc . Reperele sunt false , fanteziile sunt impuse , cultura e de consum .

9. Spune-mi cateva lucruri esentiale in formarea caracterului unui om
Kazi: Parintii , Educatia , Anturajul , Suferinta si Nebunia , pe care trebuie sa o gusti inainte sa devii om .

10. Ce ai face sa dispara din lumea asta, daca ai putea?
Kazi: Generatorul de particule de la Geneva . Foametea in Africa .


Asculta mai multe audio Muzica

Story part 4. [citeste 1 2 3 inainte :D in ordine, evident.]

In aceasta dimineata se trezi cu greu din pat. Era una dintre cele mai grele incercari prin care trebuia sa treaca, pana acum, de la despartirea lor. Si avea de gand sa-i faca fata cu brio. Astazi ar fii implinit 4 luni. Era o zi timpurie de martie, 7, iar vantul batea puternic crengile salciei in geamul ei. Asa batea si amintirea lui la poarta inimii sale.. putea parca sa auda o sonerie care insista sa i se deschida usa spre nebunia ei..
"Astazi nu va fii o zi usoara , printeso." - isi spuse in gandul ei - "..iar o zi grea, cere o provocare mare.. ". Nu stia ce va face, insa era sigura ca va face ceva memorabil, va depasi un obstacol in lupta cu propriul suflet.
Ziua decursese la fel de banal ca toate de pana atunci, iar apropierea serii ii facea inima sa bata cu viteza. Imbracata exact ca si in ziua in care l-a cunoscut, pasi in intuneric afara. Se intalni la scurt timp cu prietenele ei si plecara spre localul unde mergeau mereu. Era si locul unde s-au sarutat prima data, unde pentru prima data a simtit din nou fiorii iubirii. Intrase in bar cu inima stransa, simtea ca e acolo, insa cu 4 luni in urma. Retraia trecutul. Se aseza la masa si cand isi intoarse privirea , de ce se temea cel mai mult incepea sa prinda contur. Era acolo. Era EL. La aceeasi masa unde s-au cunoscut, unde a inceput totul. Statea gandit, rotind in maini o halba de bere. Dupa expresia fetei lui, cu siguranta nu era prima.. Brusc, un gand o izbi puternic: asa era el si inainte sa o cunoasca, il vedea si inainte sa se intalneasca la o masa in colt, cu berea sau paharele de tarie in fata, pierdut, pustiu.. Nu avea pe atunci o parere prea buna despre el, insa misterul lui o atragea atat de mult incat nu a durat mult pana cand s-a asezat la masa lui si a intrat in vorba cu el. Asa incepuse tot..
Isi comanda si ea niste vodka. Avea nevoie de ceva tare, care sa nu ii mai lase sufletul sa jongleze cu mintea ei, care sa ii opreasca lacrimile si daca ar fii cu putinta si bataile incontrolabile ale inimii. Fetele nu ii intelegeau tacerea sau decizia. Desi cele mai bune prietene ale ei, parea ca niciodata nu inteleg ce e de fapt in sufletul ei si sincer vorbind, nici nu se chinuia prea mult sa le explice. Se obisnuise sa tina totul in ea, sa astepte dupa aceea picatura care sa umple paharul si abia atunci spunea tot, dadea cartile pe fata, fara limite, fara resentimente. Si parea ca acel moment se apropie..Astfel, golea pahar dupa pahar, in speranta ca si "paharul" ei se va goli.
Dupa mai mult de doua ore, isi intoarse din nou privirea catre masa lui. Era inca acolo, insa acum era singur. "Asta e provocarea de care am nevoie", le spuse fetelor, care o priveau nedumerite. Dar nu mai era timp de explicatii, se temea ca va disparea curajul; asa ca se ridica de la masa si porni spre masa lui. Se asezase pe scaun si nu lasase nici macar un moment de tacere. Nu stia ce sa zica, si nu stia de ce, dar primul lucru pe care i l-a spus a fost "La multi ani, dragul meu.". Abia atunci el isi ridica privirea din halba de bere si privi catre ea. Parea o inchipuire, parea ca nu e acolo si incepea deja sa se gandeasca ca poate bause prea mult. Clipi de doua ori, insa ea era tot in fata lui, cu un zambet trist pe buze, un zambet fals. Insa nu avusese nevoie de mai mult de zece secunde sa-si aminteasca ca azi era ziua lor. Sau cel putin trebuia sa fie.. Pierduse ordinea zilelor de cand devenise din nou barbatul gol pierdut in timp, insa aparitia ei ii reaminti tot. Lumea cetoasa in care se invartise in ultimele 3 saptamani (oare atata timp trecuse deja?parea ca e aceeasi noapte la infinit, aceleasi pahare murdare si aceeasi masa lipicioasa si plina de scrum si cercuri de la alte pahare, aceeasi stare, totul parea la fel. Insa nu azi.) incepea sa prinda contur, sa aiba forme si chipuri, culori si sunete clare.
"La multi ani, draga mea. Mi-ai lipsit..". Acesta era un raspuns la care ea nu asteptase. Se asteptase la ironii, replici acide, glume proaste, poate lacrimi, poate cearta. Dar nu sa ii spuna ca ii era dor de ea. Nu. Nu el. El o parasise. El ii distrusese ultimele saptamani , ii vopsise in alb si negru viata, el o determinase sa-si transforme inima in scrum de tigara si in picaturi de alcool. Cum isi permitea acum sa o intoarca inapoi, in acelasi punct mort, spunandu-i ca ii e dor de ea? Cum? Nu avea dreptul sa faca asta. Nici macar nu mai stia acum ce sa raspunda, asa ca isi comanda inca un pahar de vodka, timp in care privea doar spre masa. Asa,privind-o cu capul in jos cu privirea fixa si respirand incet, puteai sa juri ca masa aceea ascunde mii de raspunsuri la cele mai complicate probleme existentiale. Insa ea nu gasea nici un raspuns acolo. Discutia se blocase aici, in capul ei. Doua senzatii contradictorii se luptau in capul ei : sa il ia in brate si sa-l sarute, sa aiba macar pentru o noapte iluzia ca totul e bine.. deoarece noaptea asta trebuia sa fie a lor.. sau sa se ridice, sa plece si sa nu se mai intoarca niciodata aici. Dar nu.. ramanea pe loc, in cautarea unui raspuns, unei posibile teme de discutie care sa nu ii provoace durere. Tacerea lui o enerva si mai tare, ii bloca parca si gandurile ei. Asa ca.. stateau acolo.. de mai bine de 20 minute.. tacuti.. ea privind in jos, el privind-o pe ea.. cu o furtuna de ganduri care parca se invarteau intr-un carusel al torturii mentale.. lent , dar sigur.

Story part 3. [citeste part 1 si part 2 inainte.]

Se trezi dupa cateva ore.. perna ii era uda de lacrimi si urme de rimel.. Se ridica incet din pat, incepuse o noua zi , insa era ploioasa.. nici macar o raza de soare care sa-i impuna un zambet. Cand privi spre oglinda, vazu pozele cu ei. Cata fericire se citea pe chipurile lor. Le dezlipi usor una cate una.. lacrimile ii aparura iar in ochii ei de copil. Simtea ca il sterge usor din sufletul ei. Dar oare asta dorea? Iti doresti vreodata sa stergi fericirea din tine? Nu. Si pentru ea, saptamanile cu el fusesera fericire. Asa ar fii definit ea fericirea, aratand poza pe care acum o tinea in mana. Si daca ar fii trebuit sa defineasca golul si pustiul, trebuia doar sa se priveasca in oglinda. Nu simtea ca sufera, nu simtea ca o doare ci doar nu mai simtea nimic in ea, privirea ii era pierduta , ochii goi, la fel si sufletul.
Dar trebuia sa o ia de la capat, trebuia sa coboare scarile acelea cu zambetul pe buze cum ii obisnuise pe cei din jur, cu ironiile si glumele ei, cu privirea jucausa. Mintindu-i pe ceilalti, se mintea pe ea si asta parea deocamdata cea mai buna solutie. Asa ca se imbraca repede , isi aranjase parul apoi isi transformase fata, sa nu se zareasca cearcanele si ochii rosii. Se mai privi o data in oglinda, arunca un zambet siret si isi spuse in gand concluzia "E bine, arat a om fericit, acum pot pleca spre viata.". Simtea ca trebuie sa inceapa o viata noua, desi totul in jurul ei ramasese neschimbat. Dar pentru ea era un nou inceput, si totul parea diferit. Cobori grabita scarile, isi saluta parintii si iesise pe usa. Se indrepta cu pasi grabiti spre scoala, incerca sa isi repete lectia la franceza, ca sa nu lase spatiu gandurilor. Parea ca functioneaza, astfel ajunsese la scoala , le saluta pe prietenele ei si in scurt timp orele incepura.
Ziua trecuse repede, la fel ca si urmatoarele 3 saptamani. Deja devenise o rutina.. nopti albe si mult prea lungi, dimineti de transformare rapida si zile care goneau incet spre nicaieri. Uneori se chinuia sa gaseasca o cale, cauta un raspuns insa era de negasit.. si continua asa, sa traiasca fara tinta, fara scop. Se refugia uneori in iesiri cu prietenii , sau chiar in bratele altor baieti. Insa in mintea ei mereu si mereu se faceau comparatii. Intreaga sa fiinta facea conexiuni cu trecutul, ochii vedeau un loc care ii imprima in minte o noua amintire, urechile auzeau o noua melodie, mainile simteau o alta atingere.. Ii simtea lipsa mai mult decat recunostea cuiva, mai mult decat isi recunostea chiar sie insasi. Dar mergea mai departe, ora dupa ora, zi dupa zi, saptamana dupa saptamana. Nu era genul care sa abandoneze o lupta, chiar si atunci cand o ducea cu propria persoana. Stia ca mai devreme sau mai tarziu toate trec, insa trebuie sa gasesti o tinta spre care sa te indrepti ca sa stii pentru ce lupti. Inca nu o gasise, dar era acolo undeva.
Uneori il zarea pe drum, parca era alt om. Pasea incet, cu privirea ratacita, mai neingrijit, mai trist. Alteori, il vedea la o masa cu bautura in fata si cu un zambet murdar de alcool, de prea mult alcool. Il privea adesea , insa evita intotdeauna sa ii intalneasca privirea. Era mai usor asa, il privea precum priveste o fotografie, insa daca o privea in ochi si el la randul ei , ochii incepeau sa vorbeasca, sa chinuie, sa tortureze involuntar, sa sape in mintea ei si sa o arunce din nou in pustiu. Si prin asta nu mai putea trece.
Undeva dupa toata sarada asta creata si sustinuta de ea, pentru ceilalti si pentru propria persoana, chiar isi regasise zambetul si acum lupta din rasputeri sa il pastreze. Adormea in fiecare noapte cu acelasi gand in minte "Uneori e bine sa minti.. "

Story part 2 [citeste part 1 inainte.]

In camera ei intunecata, tanara fata incerca sa nu se lase curpinsa de negrul din jurul ei, insa parea aproape imposibil. Mai avea control doar asupra mintii sale, caci inima ii era deja cuprinsa de acel negru devastator. Dar cum putea sa-si controleze aceste simtiri? Daca adormea… Si cum putea face asta, caci deja o cupindea un sentiment de panica. De cate ori inchidea ochii, I se derulau in minte imagini, sunete, vorbe. Simtea atingerea lui, se simtea din nou in bratele lui, ii simtea buzele reci pe umarul ei dezgolit. Il vedea cum statea langa ea si ii aranja parul si ii saruta ochii In timp ce ea dormea. Acum toate parea desprinse dintr-un vis.. un vis frumos care acum devenise un cosmar. Nu intelegea cum in cateva ore raiul lor devenise iadul ei.
Sufeise si inainte, chiar recursese la gesturi necugetate, insa acum parca toata durerea trecutului si prezentului se aduna in sufletul ei. Nu isi putea explica senzatia sumbra care o coplesea: ii era teama sa ramana singura cu ea insasi, singura cu gandurile ei, captiva in amintiri rupte parca dintr-un film. Isi dorea sa adoarma si dimineata cand va deschide ochii intreaga lor poveste de iubire sa fie doar un vis frumos, cu un crai venit de departe, cu chipul nedeslusit si sentimente supreme de iubire. Stia ca durerea va disparea daca uita clipele fericita. Insa si asta era irealizabil. Totul parea imposibil in aceasta noapte, in aceasta clipa a vietii ei.
Aprinsese televizorul in speranta ca va gasi un film bun, care sa-I capteze atentia. Dar orele treceau si ea parca privea in gol. Chiar era acum atat de pustie pe dinauntru?
Se ridica din pat si se privi in oglinda. Pe umar avea inca urmele buzelor lui, urmele clipelor in care se jucau ca doi copii, in care se pierdeau in eternitate unul in bratele celuilalt. “Deci chiar a fost real..” era propozitia care rula acum in mintea sa , precum un film prost care se blocheaza la o replica.
Isi lua telefonul de pe masuta de langa pat, in speranta ca un mesaj de noapte buna va dovedi ca macar noaptea aceasta nu existase. Insa ecranul telefonului nu afisa decat o ora tarziu in noapte. Pierduta intr-o lume in care si-ar fii dorit sa nu se afle, nici macar nu observase ca e aproape dimineata.
Stia ce se spune, ca o noua zi aduce noi sanse si bucurii, ca in fiecare dimineata in care deschidem ochii trebui sa fim recunoscatori pentru o noua zi si sa o facem cat mai frumoasa. Dar mai stia ca atunci cand era copil si nu intelegea ce e dimineata, fratele ei mai mare ii spusese: “Dimineata e atunci cand deschizi ochii dupa somn.Atunci incepe alta zi.”. Pai si atunci cum putea incepe o noua zi daca ea nu dormea? Trebuia sa doarma, ziua de maine aduce speranta , iar “maine” putea fi doar daca dormea un pic din “azi”.
Zambi trista catre gandurile ei.Inca isi pastrase naivitatea din anii copilariei, acolo isi gasea refugiu cand lumea adultilor, in care pasise de curand, nu era nici pe jumatate la fel de colorata precum “lumea ei”.
In lumea ei, soarele zambea fericit catre oameni, norisorii luau forme si ofereau raspunsuri, florile multicolore salutau parca oamenii, iar fericirea era in fiecare detaliu al pamantului.
Reveni din pacate din nou la realitate. Isi aprinse o tigara. Renuntase de mult la acest obicei, insa acum chiar avea nevoie de o picatura de relaxare. Din fericire, un pachet ratacit , colorat la fel de banal precum lumea, in nuante de alb-negru-gri, ii putea oferi aceasta doza de liniste. Privea cum fumul tigarii se inalta spre tavanul camerei, apoi dispare brusc. Asa fusese si iubirea lor.. acum parea ca se inalta deasupra norilor si in momentul urmator, parca norii, cu tot cu iubirea lor, cazusera.
Ea era o persoana optimista de felul ei, de aceea incerca si acum sa vada culoarea in marea de negru. Se gandea ca dupa fiecare fum care dispare, apare altul.. si altul.. Poate ca va aparea o alta iubire care sa inalte norii inapoi pe cer. Desi nu simtea ca dorea un “altul”. Nu stia cum avea puterea de a vedea partea plina a paharului, insa cu siguranta se bucura ca gasea aceasta putere in ea, acum.
Cand stinsese a patra tigara, afara deja se lumina de ziua. “Poate maine noapte, cerul va fii plin de stele..”, isi sopti singura, apoi se intinse in pat si adormi..

Story part 1.

- Ai privit vreodata cerul si el sa fie mai gol ca niciodata? il intreba ea cu lacrimi in suflet pe cel care odata obisnuia sa o conduca la stele.
Privirea ei era mai goala ca si cerul spre care privea in acea noapte friguroasa. Sufletul ii era secat de picturile colorate ale lunilor ce era atat de sigura inainte cu cateva zeci de minute ca vor urma. Statea cu ochii inchisi si se vedea pasind singura pe un drum pietros de munte. Pasii sai erau grei, calea ii era anevoioasa iar privirea mereu in pamant. Reflexia ei din viitor nu ridica fruntea, ascundea ceva atat de bine incat devenea o lupta de orgoliu sa afli misterul. Obisnuia din cand in cand sa intinda incet o mana in dreapta sa, apoi isi intorcea capul , ofta si lasa mainile pe langa corp. Cararea deschisa in fata sa nu parea deloc sa ii usureze mersul, parca ceva o tragea inapoi mereu, mereu.
O trezi din visare vocea lui.
- Nu, draga mea, in aceasta noapte stelele lipsesc de pe cer deoarece se pregatesc sa rasara mai multe, mai luminoase si mai stralucitoare ca niciodata pentru tine, doar pentru tine. Le meriti atat de mult , fiecare dintre ele trebuie sa fie acolo pentru tine, sa-ti calauzeasca pasii , sa aiba grija de tine sa ramai mereu acelasi om minunat care adormea in bratele mele nopti de-a randul...
Se simtea si in glasul lui un tremur ce lasa sa se zareasca o umbra de regret. Nici el nu isi intelegea decizia, insa ceva ii spunea ca asa este mai bine. Stia ca inima ei acum se rupe in mii de bucatele asemeni unor hartii transformate in confetti. Nu avea curajul sa o priveasca in ochi, deoarece si ai lui erau la fel de pustii ca ai ei. Nu pentru ca ar fii iubit-o, ci pentru ca nu o putea vedea suferind si mai ales, sa stie ca el ii provoaca aceasta durere. Isi dorea sa o tina in brate, sa ii stearga lacrimile , sa o sarute incet pe frunte, apoi pe ochii ei tristi, sa o linisteasca, sa ii spuna ca lumea e rea, sa ii aminteasca faptul ca el va fii mereu acolo pentru ea, sa se joace in parul ei si sa se piarda in noapte. Insa nu o mai dorea a lui... In inima lui se dadea o batalie groaznica, un conflict pe care ea il simtea si de aceea nu se indeparta deloc de el, desi poate si-ar fii dorit sa alerge cat mai departe de ceea ce ii provoca atat de multa durere.
Insa ramanea aici, nu putea sa ii raspunda deoarece ii era frica de primul cuvant rostit, se temea ca va izbucni in lacrimi si nu, ea dorea sa para puternica, sa accepte aceasta despartire cu demnitate , cu o putere supraomeneasca pe care in timp, poate, fara sa-si dea seama, a dobandit-o. Nu avea o viata grea, insa inima ei trecuse prin multe , a incetat sa-si mai deschida sufletul in fata iubirii si s-a obisnuit sa fie mereu singura. Si totusi, desi acum suferea, nu regreta nimic. Trase adanc aer in piept apoi ii spuse cu o voce atat de vesela incat nu se recunostea ea pe sine:
- Cea care adormea in bratele tale nopti de-a randul e doar una banala, e una din multele femei de pe lumea asta, fara nimic special. Tot ceea ce ai vazut deosebit in ea, era doar imaginea ta reflectata in inima ei..Poate ar fii mai bine sa plec, insa intr-o lupta stupida care se poarta acum in interiorul meu, mintea imi spune sa ma ridic si sa dispar, insa inima nu vrea sa caute alinare decat in bratele tale. Probabil fac cea mai mare greseala ca iti spun acum lucrurile astea, doar ca nu mai cunosc decat zambetul de dimineata, atunci cand ma trezeai cu sarutari...
Atunci simti o lacrima curgand usor.Inchise ochii din nou, incerca sa isi scoata din minte seara aceasta, dar nu reusea. Era blocata in timp, mintea ii statea in loc , iar inima nu putea cere altceva decat bratele lui. Ridica ochii spre cer in speranta ca undeva, o stea ii va arata calea. Dar pe cer era doar luna, care si ea, mai mica decat altadata parea ca impartaseste tristetea din sufletul ei. Intre cei doi, care odinioara se opreau din vorbit doar pentru sarutari, domnea acum o liniste apasatoare, care lasa prea mult loc dramei...
Ce era de facut acum? Incotro sa o apuce ea? Oare de ce se petrec toate astea , cand totul parea a decurge ca un basm? Ea nu citise niciodata basme cu final trist si de aceea spera ca destinul ii pregateste ceva. Insa basmele mereu se incheie cu uciderea zmeilor si iubirea eterna dintre Fat-Frumos si micuta fata de rege. Pana acum stia doar ca ea e micuta fata de rege si asta e basmul ei. Insa cine e zmeul? Nici macar Fat-Frumos nu mai stia cine era. Trebuia ea sa-l caute ? Nu, intotdeauna ei isi croiesc drumul spre inima printesei... insa ea nu era genul de printesa care putea sa astepte. Ea nu era nici macar o printesa. Ea era fata simpla, cu inima mare, cu zambetul pe buze, care iubeste si asteapta iubire.
- Daca as stii cine sunt acesti zmei, i-as ucide chiar eu!.. rosti ea brusc cu glasul ridicat.
Atunci el se uita la ea parca mai trist ca niciodata, se ridica de langa ea si cu lacrimi in ochi ii sopti:
- Zmeii sunt in sufletul meu. Eu sunt zmeul... Sper sa iti gasesti un Fat-Frumos care sa te merite.
Pleca. Nu intelegea cum a putut-o lasa singura acolo, insa nu mai rezista sa simta durerea emanata de corpul ei prin fiecare suflare. Gonea cu pasi rapizi , fara o directie . II curgeau lacrimi din ochi si isi repeta mereu "Fii barbat. Barbatii nu plang. Oricum nu ai iubit-o, prostule! Ce e cu tine?". O cunostea atat de bine, stia acum ce se petrece in sufletul ei, o putea vedea cum cu capul in maini plangea si nu avea putere sa se ridice. Ceva il indemna sa se intoarca dupa ea, poate grija , insa nu mai putea suporta sa o vada asa. Stia ca va fii de zece ori mai rau decat a lasat-o si gandul asta il obseda. Privea disperat spre cer in speranta ca va aparea o stea. Ea il invatase ca noptile frumoase sunt atunci cand cerul era plin de stele. Nu a iubit-o niciodata, insa a tatuat in inima lui amprente pe care nu le va putea sterge niciodata. A invatat de la ea sa fie copil din nou. Brusc, un nou gand il izbi violent "Ai ranit un copil! Cum poti rani un copil? L-ai trantit la pamant, apoi ai plecat si l-ai lasat acolo." Mergea cu ochii inchisi si plini de lacrimi. Lovea crengile cu putere, parca razbunandu-se pe el insusi , insa inapoi nu se putea intoarce. Parea a fii o cale de ani lumina pana langa ea, o rusine pe care nu o putea suporta. Nu gasea raspuns, nu dorea raspuns , nu mai dorea nimic. Si-ar fii dorit sa nu se fii nascut el, sa nu se fii nascut ea, sa nu se fii nascut nici unul sau macar sa nu se fii intalnit. Insa trecutul nu putea fii schimbat, prezentul era devastator, iar viitorul..ce isi putea dori pentru ea de la viitor? Dar pentru el? Stia ca voia ca ea sa fie fericita, sa isi stearga lacrimile de la ochi si sa mearga mai departe. Insa el? El incotro o va apuca? Nu era asa, niciodata nu cel care paraseste sufera, nu el e pierdut in spatiu si timp, confuz in suflet si in minte. De ce simte ca despartirea e cel mai bun lucru si totusi asta il distruge? De ce nu o iubeste si totusi suferinta ei il doare si pe el? Avea atat de mult intrebari fara raspuns ...
Dupa ore intregi de umblat fara sa stie unde e si nici macar cine mai e, se trezi in fata casei ei. Lumina camerei ei era aprinsa. Se linisti la gandul ca macar e acasa in siguranta si incerca sa nu se lase iar cuprins de iadul pe care il simtea ea in interior si care parca, inexplicabil, i-l transmitea si lui. Pleca spre casa lui, cu mintea golita, fara dorinta unui nou inceput, fara intrebari in minte, fara sentimente in suflet. Desi ii era teama sa recunoasca, acum se simtea el..era din nou el, cel de acum patru luni, care nu mai dorea nimic de la viata. "Totul devine la fel mai devreme sau mai tarziu. Nu pot schimba nimic..". Si resemnarea il linisiti putin. Cel putin pentru noaptea aceasta..
Inainte sa intre in casa, privi din nou spre cer. Aparuse o stea, micuta, insa era acolo.. Zambi trist si pasi in intunericul camerei.

Nu.

Ai simtit vreodata cum culorile dispar in fata ta? Cum totul devine alb si negru? Nu, nu alb si negru, pentru ca alb e puritate si de asa ceva nu poate fii vorba. E negru, totul devine negru.
Te-ai uitat spre cer in speranta ca o stea este acolo pentru tine si cerul sa fie gol? Ai asteptat dimineata in speranta ca macar un nor va lua forma fericirii si norii sa fie mai imprastiati ca un hazard natural? .. sau hazard sentimental.

Timpul nu se opreste atunci cand inima bate mai repede. Timpul nu merge mai repede atunci cand inima ta aproape ca nu mai bate. Timpul curge la fel, timpul iti lasa loc de zambete si mai ales timpul are grija sa iti lase loc de lacrimi. Noptile nedormite nu mai par sa se simta, viata nu pare sa isi mai gaseasca singura sensul. Si trebuie tu sa-l cauti. Ai incercat sa gasesti vreodata sensul intr-o mare infinita de negru? Ai privit in fata ta vreodata si sa nu vezi nimic, desi e plin de oameni, de culori, de zambete? Ai fost vreodata constient ca lumea e exact cum era acum ceva timp, si totusi ochii tai sa nu o pot perceapa la fel? Ai numarat vreodata timpul nu in ore si minute ci in melodii, in ganduri si in tigari fumate? Da.. ai fumat vreodata un pachet de tigari fara sa respiri , fara sa iti pese ce urmeaza, fara sa stii ce e cu tine, de ce esti unde esti si unde te poti indrepta? Ai simtit vreodata ceva invizibil de o mie de ori mai puternic decat ceva vizibil? Adica ranile din suflet fata de ranile din corp. Te-ai simtit vreodata un nimic, trantit in noroi, invartit acolo pana nu mai ramane nimic din orgoliu, demnitatea si ambitia ta? Ti-ai simtit vreodata sufletul rupt in atatea bucati incat parca nu il mai ai deloc? Ai simtit vreodata ca ti-e frig.. un frig incredibil , desi in camera ta sunt 30 grade? Simteai ca nimic nu te poate incalzi... Ai simtit vreodata ca iubesti ceea ce ar trebui din tot sufletul sa urasti? Si ca in loc sa il urasti pe el, te urasti pe tine? Ti-a fost vreodata frica sa inchizi ochii si sa ramai tu cu gandurile tale? Ai stat o noapte intreaga privind filme din care nu stii nimic, doar sa nu ramai "tu cu tine"? Ai sperat ca dimineata aduce soare si cand colo dimineata sa aduca mai mult frig, mai multa ploaie,mai multa durere in tine? Ai simtit vreodata ca efectiv nu vrei sa mai treci prin lupta asta spre fericire, ca vrei sa te batut , ca nu mai ai curaj, ambitie si motivatie si ca cel mai bine e sa ramai acolo jos, pe fundul prapastiei de unde nimeni sa nu te poata ridica ? Ai vrut vreodata sa ridici un zid in jurul tau si sa nu ai puterea?

Da, stiu.. citesti aceste randuri si poate te regasesti.. insa intotdeauna o voce interioara iti sopteste mai devreme sau mai tarziu ca orice infrangere te face mai puternic.. si atunci te ridici si o iei de la capat, traversezi prin zambete si lacrimi pana spre fericire.

Depresie de iarna..

Vreau sa ma pierd din nou in tenisii mei mov cu miros de mare si aroma de nisip, cu parfum de fericire si picaturi de lacrimi, cu stropi de bere din noptile prea lungi. Tenisi imbibati cu oboseala saptamanilor in care ziua si noaptea nu mai aveau limita, somnul era plecat undeva in departari caci la mine si ai mei nu prea ajungea, tenisi pe care atunci cand ii incalt parca ma transpun intr-o alta lume, lumea trecutului meu si aud rasetele, vad chipurile luminate si ochii lucind, vad apa raurilor curgand usor , simt valurile marii lovindu-se de mine in intuneric, simt mangaierea fierbinte a nisipului pe pielea arsa de soare, imi vad parul luminat de raze, vad plaja colorata sau dealurile verzi.. Vad o lume colorata in fericire si parfumata cu rasete , imbracata in nopti albe , care serveste doar pahare de bere la tava , care fumeaza iubire si care se numeste simplu.. VARA...

Prea sus..

taxi-prea sus
Asculta mai multe audio Diverse

Salut, dragul meu >:D<

Ce mai faci? Esti bine? Vreau sa-mi spui cum se vede lumea de acolo. Cum suntem noi? Parem niste furnici mici, mici si tu apesi un buton, dai zoom si te uiti cu ceilalati ingerasi la noi, la greselile noastre si radeti? Fiecare om e ca si un serial de televiziune? Par ridicola de acolo de sus cand iti scriu aceste randuri? Oare tu stii ca iti scriu? Oare esti pe canalul meu acum si vezi cum dau delete pentru ca nu suna bine propozitia si razi de mine? Imi pare rau, nu am adresa ta.. sper ca tu stii blogul meu si poti intra sa citesti caci eu inca nu stiu adresa ta. Dar te voi vizita, iti promit. Vor mai trrece ani, dar te voi vizita. Poate ne vom muta impreuna in acea casa de care vorbeam. Acolo la tine este plaja? Sau de cate ori vrei sa auzi valurile marii cobori pana aici in zbor? Daca asa faci, te rog sa vii si la vara, sa ne intalnim sa stam la o poveste ca pe vremuri.

Ar fii trebuit acum sa iti spun "La multi ani", dar stii ca nu am memoria zilelor de nastere, ai ras de mine vreo doua saptamani cand am sunat pe cineva cu 3 luni inainte doar pentru ca asa credeam ca e ziua sa. Dar am facut progrese, sa stii. Stiu ca e candva saptamana asta. Uite vezi, macar am retinut luna. E iarna si imi amintesc cand te-ai suparat atat de tare ca nu ai vrut sa vii sa ma colinzi :D Dar nu-i nimic, mi-a trecut supararea, desi poate nu am avut niciodata ocazia sa-ti spun asta.

Mi-e dor sa ma tii in brate cand plang, mi-e dor sa-mi stergi lacrimile cu un servetel intr-o oarecare gara. Mi-e dor sa razi de mine mereu, orice zic, orice fac . Mi-e dor sa ma tii noaptea in frig si sa-mi spui apoi ca ai vrut sa arat asa cum ma si port , ca un clown cu nasul rosu. Si iubesc asta, deoarece pentru tine clownii nu erau ceva rau. Mi-e dor pana si de trandafirul ofilit pe care mi l-ai dat cand ma durea spatele si mi-ai zis ca e un batranel pentru o batranica asa ca mine. Eu nu te mai vad acum, dar cateodata cand dorm, tu ma vizitezi. Sa nu crezi ca nu mi-am dat seama ca faci asa cum ai facut intotdeauna, ma trezesc cu tine cand dorm. Atunci imi bateai in geam si-mi zicea "Hai sa mergem in aventura". Acum tu imi arati aventuri si basme minunate. Vreau sa alergi dupa mine cand esti ud pe haine, vreau sa ma tii de mana cand trecem pe pod, vreau sa prindem dimineata pe malul raului, vreau sa te iubesc asa cum niciodata nu am stiut sa o fac.Tu intotdeauna ai gasit ceva amuzant si pozitiv in orice, mi-ai insuflat si mie culoarea asta de fericire in viata, atunci cand iubirea ma deceptiona pentru prima data.

Poate nu stii, dar tu esti primul om care mi-a dat de inteles cat de valoroasa e viata, cat de mult trebuie sa traim clipa... Nu stim cand totul se poate schimba. Sincer, preferam sa nu aflu asta niciodata. Nu de la tine.

Am vrut doar sa iti multumesc pentru tot ceea ce m-ai invatat cand eram inca un mic copil, sa iti spun ca imi e foarte dor de tine si sa iti promit ca ne vom intalni candva, iar atunci, iti promit, voi face alegerea corecta.

Sa ai grija de tine! Si , daca nu exagerez precum un copil intr-o scrisorica catre mos craciun, te rog sa ai grija si de mine. Si daca am un ingeras pazitor intelegator, fa schimb cu el. Spune-i ca ii multumesc pentru toate necazurile din care m-a scos si ca fac o bere [fara alcool] cand vin la voi, dar vreau sa joci tu de acum rolul lui, vreau sa fii tu regizorul filmului meu, sa scoti ceea ce nu e bine in scena iar atunci cand va fii cazul, sa tragi tu cortina dupa marele final ...