Aripi? Eroi?

"Cand lumea uita de mine, da-mi aripi.."..
Un vers din melodia ce o ascult acum. Si nu stiu de ce ma duce gandul la prieteni. Consider ca ei sunt eroi. Cred si simt ca ei imi dau aripi. Nu toti, sunt cativa, dar ei imi fac viata mai frumoasa. Ei m-au invatat sa zbor, ei imi imprumuta aripile lor cand ale mele se rup. Ei aduc speranta si magie in viata mea.
Ceea ce urmeaza este o parte dintr-o scrisoare niciodata trimisa catre cele mai importante persoane de sex masculin din viata mea,dupa tata :D. Va urma cat de curand, pentru fiecare persoana importanta. O merita. Merita sa stie ce sunt.

"Pentru mine, voi sunteti eroi.Sunteti eroii mei.Magia din viata mea.Magie, asa ii pot spune senzatiei care imi inunda corpul de cate ori ma gandesc ca parca va cunosc de o viata desi ne leaga putin mai mult de doi ani.
Cu voi am crescut.CU voi, alaturi, si prin voi am aflat de fapt ce inseamna sa-ti traiesti tineretea,ce inseamna sa inveti din propriile greseli, ce inseamna "a plange pe umarul unui prieten de nadejde",ce inseamna distractia, betia,noptile albe,iubirea, dezamagirea, dorul,plansul , rasul pana la lacrimi.
Ati fost prezenti, daca nu fizic, macar la telefon in toate aventurile si momentele importante ale vietii mele din ultimii ani. In acesti ani am strans mai multe amintiri frumoase, mai multa dragoste si apreciere in suflet, mai multa pofta de viata si dorinta de cunoastere decat am acumulat in ceilalati 16 de viata.Si atunci cum sa nu va numesc eroi?
Cum sa nu va numesc magie cand de fiecare data, in minutele de dinainte sa va vad, inima imi bate triplu, mi se intipareste un zambet cretin pe buze iar in momentul in care va vad simt o senzatie de bucurie nemasurabila si inexplicabila?
Nu pot explica in cuvinte starea de multumire si protectie, fericire suprema si un fel de dragoste, care nu e nici parinteaasca, nici de cuplu, e ceva ce am simtit de zeci de ori in bratele voastre, cand imi stergeati lacrimile sau cand ma pupati pe frunte. E asa de linistitor si ma simt atat de protejata cand in momentele grele ma luati in brate si ma tineti strans..
Va multumesc pentru ca de cate ori am probleme ma ridicati de jos. Si daca nu sunteti aici sa ma ridicati, m-ati invatat sa ma ridic si singura. E de ajuns sa ma gandesc la ce mi-ati spune voi sau ce ati face voi si lucrurile par mai usoare. Si pot. Pot de fiecare data. Pentru asta va multumesc, prin atitudinea voastra mi-ati dat ambitia, "caldura" si bunatatea de care ati dat dovada in anii astia, mi-ati insuflat adanc puterea de a merge mai departe si doza necesara de optimism.
Putere, ambitie, speranta..sens unor cuvinte precum "cel mai bun prieten", "dor maxim", "amintiri perfecte", "clipe de vis".. toate de la voi le am. Si atunci, cum sa nu va iubesc?
Poate uneori am nevoie de o confirmare, ca si voi simtiti macar jumatate din ce simt eu pentru voi, poate vreau sa aud asta in cuvinte.. dar nu o fac pentru ca nu cred in voi, cred in voi mai mult decat va puteti imagina, doar ca niste cuvinte frumoase din partea voastra sunt un medicament pentru suflet.
Va iubesc, va multumesc si vreau sa cred, vreau sa sper ca veti fii mereu aici, ca la nunta mea veti fii cavaleri de onoare, ca imi veti acoperi aventura extraconjugala, ca o sa mergeti la bere cu sotul meu in timp ce eu cu sotiile voastre suntem la cumparaturi,ca peste ani, copiii nostri se vor juca impreuna, iar baiatul meu va fii "fratele mai mare" al fetelor voastre, asa cum taticii lor au fost pentru mama lui ani de-a randul.. "