An Nou Fericit! 2010 pe scurt.

Astazi vreau sa scriu. Insa nu stiu despre ce. Sa scriu despre cuvinte sau sa fac o trecere in revista a anului 2010? Cred ca aleg a doua varianta.

Pai anul 2010 pentru mine a inceput cu unii dintre cei mai dragi oameni din lume, la Splash. Perfect. Apoi in 1 ianuarie am facut pana in drum spre alba. Si atunci am vazut un curcubeu pe cer si un rasarit superb [pentru cei care nu stiu, chiar a fost asta pe cer.]. Da' pe vremea aia credeam ca e semn bun. Anul 2010 a decurs normal, poate mai bine decat normal, cu cabane si chefuri si alte cele. Din martie, am iubit. Da, si Rucsy poate. Putea. Si a fost totul perfect. Bacu' a trecut foarte usor si foarte ok. Apoi in 14 iulie, viata mea a luat o intorsatura ciudata. Intotdeauna pierzi cand iubesti, stiu, insa nu intotdeauna cel iubit moare. Am avut o perioada uratica, am plecat apoi la facultate. Aici viata noua. Prieteni dragi, chefuri multe, un fel de fericire. E frumos la facultate, apropo. E frumos si la BroNews, e ceva asa de suflet. Acum a venit Craciunul pe care nu l-am prea simtit, cu cele doua zile minunate de dupa Craciun petrecute din nou cu Splash :D. E fericire cu ei, mereu. Din pacate, Revelionul nu-l mai petrec cu ei. Da' o sa fie primii pe care-i sun ca sa intru si in 2011 cu ei :X. Cam asta a fost viata mea in 2010. Pentru cate schimbari s-au petrecut, cam putine randuri.
Va strang in brate cu drag si va urez cel mai fericit an de pana acum! Si succes in sesiune studentilor :))!

O sa fie bine totul pe parcurs?

E din nou 21. Ziua asta are un efect cam devastator asupra mea. Gen, trebuie sa fii nebun sau sinucigas sa ma calci pe nervi intr-o zi de 21...
Aveam impresia ca astazi e bine. Pana am dat de o piesa, pe care nu o mai ascultasem de mult timp. Si mi-am dat seama ca e atat de "EL". Am sters din posturi ca sa nu par depresiva si exagerata ca si la 5 luni dupa ce a murit inca imi lipseste enorm. Dar m-am saturat. Da, asa e, imi lipseste si dupa 5 luni la fel cum imi lipsea a doua zi. Inca o parte din mine e blocata in zilele alea din martie cand un om mare se chinuia sa fie copil si un copil incerca din rasputeri sa fie destul de matur. Era un joc care aducea fericire. Inca stau si numar momentele pe care le-am ratat din cauza incapatanarii, nervilor, deciziilor proaste si mai ales faptului ca nu mi-am ascultat inima. Ca tot va zic tuturor sa faceti asta si eu n-am fost capabila. Inca nu am gasit numaru', tot numar, pentru ca vad greseli ale mele in fiecare zi cand ma suparam. Puteam face sa fie mai bine. Puteam face totul mai frumos. Era si datoria mea. Era. Si stiu ca regretele nu ajuta la nimic, nu spala fapta si nici nu il aduc inapoi, dar le simt. Le simt si asta e.

"In fiecare zi sa construim cate un vis..."
Daca nimic nu a fost bine pe parcurs, daca visele s-au spulberat intr-un singur moment, de ce sa mai construim vise? Eu nu mai construiesc nimic. Ma las in voia sortii, nu mai depun eforturi pentru viitorul meu, o sa continui sa ma detasez de oamenii din viata mea pentru ca atunci cand pleaca, sa nu simt ca ma lasa in urma. People always leave, cum zicea si Peyton.
Am incercat sa construim lacrimi de soare, sa facem oamenii fericiti, insa nu am putut, pentru ca oamenii sunt intr-atat de rai incat nu stiu sa zambeasca sincer si nu pot pretui ceva care nu e material. Oamenii stiu zambi doar cand numara banii si inca nu au gasit pe "acel cineva" care sa-i invete iubirea si fericirea. Si e doar un singur suflet care poate face toate astea pentru alt suflet. De-aia noi nu mai putem face pentru nimeni, pentru ca am facut unul pentru celalalt. Pentru ca tu m-ai ridicat de jos si m-ai adus undeva pe o culme a sigurantei de unde, daca te aveam alaturi, nu aveam cum sa cad. Tu mi-ai redat increderea in mine, mi-ai deschis noi viziuni si mi-ai aratat ca ceea ce imi doream din copilarie exista. Eu te-am invatat pas cu pas ca exista si altceva inafara de lucrurile materiale, te-am invatat sa-ti pese, am incercat sa fiu alaturi de tine chiar si atunci cand greseai, sa fiu acolo cand simteam ca ai nevoie de mine. E ciudat ca am continuat sa fim NOI, desi eram destul de diferiti fata de persoanele care obisnuiam sa fim pana sa ne cunoastem.
Dar amandoi am gresit teribil in acelasi punct. Nu am pretuit atat de mult prezentul, pentru ca ne-am increzut in viitor. Si viitorul si-a batut joc de noi cum a stiut el mai bine.
E ciudat, stii filmul cu Melinda, tipa ce elibereaza spiritele sa treaca dincolo? Sa presupunem ca asa sta treaba si-n realitate. Atunci... Am senzatia ca eu, cu dorul meu cretin care nu mai trece nu te las sa fii linistit si impacat acolo sus. Nu te acuz ca m-ai lasat singura. Bine, poate te acuz un pic, insa sunt suta la suta sigura ca oriunde ai fi acum regreti chestia asta. Nu am crezut in chestia asta cu simtitu' prezentei unor persoane care au murit, dar, puii mei, de multe, foarte multe ori chiar am senzatia ca tu ma scoti din situatii dubioase, nu stiu, te simt asa langa mine aproape mereu. Si e enervant ca nu stiu cum sa reactionez. Sa continui sa ma complac in situatia asta de dor si durere? Sa incerc sa te uit? Incerc sa iau clipele frumoase, da' stii cum e? Amintirile mereu aduc lacrimi, fie ele frumoase sau urate. Nu e ok nicium. Ma simt si asa destul de vinovata ca nu am fost acolo, nu vreau sa ma mai simt vinovata si de faptul ca nu te poti odihni in pace din cauza mea. Nu m-ar mira sa apara vreo melinda la usa mea sa-mi zica ca vede spirite si ca trebuie sa zic/fac te miri ce. Ce sa zic.. o sa fie bine totul pe parcurs.. See u in heaven, luv.

P.S. 9 luni.

Recenzia zilelor recente :D

Hello, dragii mei cititori [daca mai existati sau daca nu v-am pierdut pe parcurs]! Imi cer iertare pentru lipsa mea indelungata din ale "bloggaritului", dar cum le spun si cunoscutilor care se iau de mine ca uit sa dau semne.. la Cluj ori nu ies si fac proiecte si dorm, ori ies si a doua zi doar dorm ca altceva nu-s in stare sa fac.
Poate tocmai de-aia mi se spune atat de des in ultima vreme ca m-am schimbat. Dar nu.. sunt aceeasi eu, numai ca absenta mai mare din lumea astea virtuala cu emoticoni galbeni pare-se ca ma schimba.
Nu stiu de ce, dar ma simt datoare sa va pun la curent cu ce am mai facut. Pai... lucrurile merg mai bine, cred. Pe de o parte e facultatea asta care mi-e tot mai draga datorita colegilor mei care sunt caaaaaam la fel de nebuni ca mine :X Mentionez: Oana, Silvia, Teo, Teo Mica, Spit, Andrei, Luci, Ale, Cosmin, Cristina, Gigi, Mihai si toti ceilalti nou-veniti care maresc gasca in fiecare...marti :D. Va pup si deja mi-e uite atat de dor de voi >:D< [imaginati-va ca acum intind mainile in lateral si va arat cat de dor, adica maxiiiiim :D]. Totusi, permiteti-mi sa urasc facultatea pana in februarie. Pana scap de sesiune, atat, promit :D.
Pe de alta parte e faptul ca in sfarsit ii am pe oamenii mei dragi din Aiud aproape mai dees :X [pentru cei care inca nu sunt in Cluj, sunteti aproape oricum :X], apoi vin bia, deea si ade care sunt niste cele mai 3 dragi speciale si care fac seri magice in Stuf :x. A, am zis de Stuf. Inca nu v-am spus de el. Pai Stuf e acasa, e un loc asa minunat, in care e Revelion in fiecare zi. Adica muzica buna, bautura relativ ieftina, mai si mananci asa traditional din cand in cand o "pita cu unsoare sau zacusca" si in primul rand iti faci prieteni noi si cunosti oameni foarte ok. E un loc.. MAGIC.
Pe urma e faza cu BroNews-ul care face asa "multe dreams sa come true" si e foarte ok sa poti merge la un concert si in alta ipostaza decat cea de fan, sa poti merge acolo, sa vorbesti cu oamenii, sa le zici ce ai de zis, sa .. nu stiu.. sa poti sa vezi si alta fata a oamenilor pe care ii admiri.
Mi-e mai bine ca nu mai stau asa mult in camin si o am mereu pe Mia aproape si e asa, ca o sora mai mare pe care nu am avut-o niciodata si.. it feels good. Sa mergem la cumparaturi impreuna, sa barfim, sa facem de mancare, sa iesim la tigara,sa ne plimbam prin Cluj cu muzica tare, sa comentam reclamele si toate chestiile alea dragute care de fapt sunt foarte marunte..da' vorba aia..fericirea e in lucrurile mici.
Nu mai stiu de ce e bine, pur si simplu simt eu ca e mai bine, ca pe undeva e o oarecare stabilitate, una haotica totusi, de care aveam nevoie. Stiu, suna ciudat, eu inteleg ce am vrut sa zic, sper ca si voi.
Bineinteles, sunt si partile proaste. Sunt momentele in care mi-e dor de casa, de prietenii mei de acasa, in care ii vreau pe toti cei dragi langa mine, in care sunt bolnava, in care constat ca n-am cursuri si imediat e sesiunea [cel mai de actualitate], in care injur spiritul sarbatorilor ca ma face sa ma simt asa izolata, cum am avut perioada asta din iulie incepand, in care din frica de a nu mai suferi dupa o pierdere, m-am detasat de oamenii din viata mea. Sunt momentele alea in care pune in Stuf The lost song, Love the way you lie, Airplanes, 8 Mile si alte piese care continua sa-mi aminteasca la nesfarsit de Marius. Momentele alea care nu trec fara minute de lacrimi: momentele de dor..


Acum poate vedeti ca sunt aceeasi eu, putin instabila psihic, optimista si depresiva in acelasi timp, care vorbeste, gandeste si simte in contradictii.

Blogule, sa-ti spun si tie ceva? Pai.. MI-AI LIPSIT!

O seara placuta tuturor :D

Interviu si poze GW si Spike

Ok, deci, joi am luat primul meu interviu face2face. Si cum deja v-am obisnuit sa-mi pun si munca pe-aici, dau un link si de data asta. Ca informatii suplimentare, inainte de concert deliram cu de-alea ca cine ma rapeste? pentru ca aveam o tona de emotii. Mi-era rusine sa ma duc sa vorbesc cu baietii, ma gandeam ca sigur ma incurc, ca o sa rada de mine, ca poate nu o sa mai vrea sa dea interviu si tot felul. Dar, in final, pot spune ca a fost o mega experienta, m-am si distrat de numa', baietii au fost foarte ok si mi-a placut foarte tare tot. A iesit si bine, se putea si mai bine dar sunt multumita. Mai jos aveti doua linkuri. Unul cu interviul si celalalt cu poze de la concert. Astept voturi si opinii.
Interviu: http://bronews.com/hip-hop/piesa-urmatorului-videoclip-guess-who-este-intitulata-manifest-interviu/

Poze: http://bronews.com/hip-hop/guess-who-si-spike-au-ajuns-si-in-cluj-napoca-poze/

P.S. Tin sa precizez ca pozele sunt facute de draga de Roxy si desi si ea a avut emotii aproape la fel de multe ca mine, au iesit extraordinare. Multumesc pentru tot, Rox.:*

Scriu asta doar pentru ca am inceput sa simt blogul asta ca un fel de posta directa catre tine. Stiu ca tu vezi,citesti si simti ceea ce scriu eu aici.
Asa ca vreau doar sa-ti spun: Te iubesc, imi e dor de tine si imi lipsesti enorm. A, si inca ceva: As avea atata nevoie de tine acum... Un nou inceput suna mult mai bine cu tine langa mine, fie el la cluj sau bucuresti. Capata un sens, culoare. Acum e totul alb si negru, iar sensul l-am pierdut candva in momentele din 14 iulie. Doar de asta nu-mi place caminul, fiindca stiam ca nu trebuia sa fiu acolo. Doar de asta nu-mi place Clujul, fiindca nu trebuia sa fiu acolo. Sau daca eram, eram cu tine. Doar de asta imi doresc sa fiu acasa, pentru ca e primul, ultimul si singurul loc unde te-am avut si te-am simtit aproape. Si fiind acolo, ma simt mai departe de tine. Desi cerul e doar unul si tu esti pretutindeni acolo unde sunt si eu si ai grija de mine. Altfel nu imi explic cum scap din tot felul de situatii. Iti multumesc, dar preferam sincer sa fii fizic aici, sa-ti simt atingerile , nu doar actiunile. Nu sunt nerecunoscatoare oricum, prin tine mi-a fost dat sa simt tot ce n-am mai simtit, inainte si chiar dupa moartea ta. Asa ca te rog cu sufletul sa ramai langa mine mereu. Si sa-mi apari in vise. Si sa imi calauzesti pasii. Pentru ca daca nu vei mai fii macar spiritual langa mine, voi simti si voi fii cu totul pierduta. Te iubesc.

In pasi de dans

Sangre - In Pasi de Dans
Asculta mai multe audio diverse
E ora doua, intr-o noapte rece de toamna. Parca iti e frica sa respiri, de teama ca aerul rece sa nu te inghete. Drumul e pustiu. Pe alea din parcul odata verde si plin de viata doar frunzele care plutesc incet spre pamant, parca in pasii unui dans lent, romantic, dau viata peisajului. Ele valseaza cu vantul, care totodata canta o muzica sublima, fermecand intreaga natura.
Ea e acolo, pe banca din mijlocul parcului, priveste spectacolul si evita sa se miste pentru a nu strica magia. Se teme ca poate vantul se va rusina si va pleca. Atunci, frunzele vor ramane cu inima franta, vor muri triste fara a cunoaste iubirea vindecatoare a celui care le poarta in bratele sale pana pe pamant. Sau poate frunzele, timide din fire, nu vor mai accepta invitatia la vals, iar el, impulsiv cum e de obicei va deveni violent si peisajul de vis se va transforma intr-un cosmar.
Desi ochii ii sunt deschisi, lumea asta parca toata e a ei. Cu privirea zambind printre lacrimi, viseaza si ea o viata ca a frunzelor… Sa isi petreaca intreaga existenta simbolizand viata, iar spre moarte sa fie purtata in brate de puterea iubirii.
E intrerupta din visare cand aude langa ea: “Te-am vazut aici si m-am gandit ca poate vrei o ciocolata calda. Ma tem sa nu racesti, pentru ca e foarte frig afara.”. Nu il cunoaste, insa strainul acesta pare sa fie iubit atat de vant, cat si de frunze, care nu se rusineaza sa-si continue dansul in prezenta lui…

Cine stie, poate e inceputul unei povesti frumoase..

Regasire?

... zambea tacuta intre asternuturile colorate ale micutului pat..copilul fantastic privea in gol , cu un licar pueril in privirea-i inghetata. Prinsa in fantezia ei, nu simtea daca e treaza sau viseaza. Fata ii era luminata chiar si atunci cand era trista. Incera sa numere in minte oamenii care au iubit-o, care inca o iubesc, pe care ii iubeste..incerca sa faca bilant, raport, sisteme..insa mereu ajungea doar la ecuatii, cu una..cu doua necunoscute... Si plus de asta, un visator stie ca nu e loc de matematica in lumea sa.

I se spusese candva ca parca are stele prinse in par.. de aceea fata ei era luminata mereu... insa stelele mai si cad, iar lumina era tot mai slaba. In plus, de cate ori cei din sufletul ei isi doreau ceva ea isi arunca stele din par, sperand ca zicala este adevarata si dorinta se va implini.

Astazi cateva stele luminau slab spectacolul nebunesc din micul copil fortat sa coboare de pe norisori. In spatele cortinei de zambete se desfasura o cautare disperata a Templului Viselor, al Gradinilor Copilariei. Stia ca a stiut candva sa iubeasca, sa viseze, sa rada, sa zboare. Copil zburand spre Soare, plutind in spuma de nori albi si veseli , imbratisand cu foc venirea noptilor de magie. Nisip fierbinte sarutandu-i trupul ud. Da, aici era. Undeva in noptile la mare s-a regasit. Trebuia sa ajunga din nou acolo, sa caute in nisip urme de ea, sa intrebe valurile tot ce sufletul ei confuz vrea sa stie si apoi sa lase rasaritul sa o tina in brate pana adoarme...

No,cluj

In ultima vreme, intrebarea "cea mai la moda" care mi-e adresata "Cum e la Cluj?". O sa raspund aici in cateva cuvinte. S-o luam pe rand.

1. Facultatea. Cu subpuncte.
a) Profii - majoritatea okei,mi-au lasat o impresie buna si sper sa ramana asa.
B) Cursurile - unele mi se par inutile si alaturi de colegi, ma fac sa am impresia ca nu am ales facultatea care trebuie. Adica .. nu inutile..ci asa.. neatractive. Dar trebuie sa invatam si sa vorbim si de unde sa luam interviuri si sa facem articole inainte sa trecem la treaba propriu zisa. Desi cred ca ne-am descurca sa facem asta si fara o facultate :)) . Am calculat acum. In saptamana plina am 14 cursuri/sem/atelier dintre care 8 obligatorii. Si in sapt goala am 8 dintre care 3 obligatorii :)). deci lejer.
c) Colegii - Deci, sunt cativa MAXIMI, da MAXIMI. Asa, nebuni cum sunt eu. Ca-n orice "clasa" e prezenta setea de afirmare. Da' eu nu ma prea omor cu asta ca nici sa fii prea-n centru atentiei nu e bine.

2. Caminu'. Camera de 4 in care dormim 5. adica 2 paturi suprapuse si inca trei simple. Si 4 dulapuri. Eu dorm sus, chiar imi place desi sunt ferm convinsa ca pe colegele mele le scoate din sarite cand fac eu gimnastica sa ajung in pat [ca n-am scarita] cand pe-afara ora inregistrata e mai aproape de dimineata decat de seara. A,da,colegele de camera. Sunt..cuminti. Mult prea cuminti TOATE. Si pentru cei ce ma cunosc de ceva timp, stiu ca ma simt prost ca eu sunt situata la polul opus si ca le deranjez noptile. Adica ma simt prost ca le deranjez, nu ca-s nebuna, ca aia n-as schimba, doamne feri. Stiti ca eu m-am lamurit din liceu ca se-mbina bine de tot scoala cu chefurile. Si nu renunt, AZI NU. Si-n fiecare zi e azi. Da' nu-i vina mea asta. E ceva cu ordinea lumii, univers, Dumnezeu, chestii de-astea, nu stiu exact cine o denumit azi azi,maine maine .

3. Viata de noapte, localuri,etc - No, aici, jos palaria. Nu comentez. Si tin sa multumesc in mod special lui xty,alex,oana , cristina si mihai. A,da, si geos, pista , ionica. Chiar si diti si bubu da pe ei i-am vazut cam pe sarite. Ca eu cu ei imi pierd noptile. Vorba vine pierd. Ca nu-s pierdute.

Deci e fain la cluj, no. Mai ca m-as bucura daca n-ar fi facultatea :))))

Si ca o concluzie de final, pe bune ca-s copil de bani gata. Ca mi-s gata banii. Pentru donatii, caminu' 4, camera 82. Accept si carduri, da sa-mi dati pinu.

Scrisoare catre un Fat-Frumos

Intreaga vara m-a bantuit sentimentul ca nu sunt acolo unde ar fi trebuit sa fiu. M-am consolat cu gandul ca un nou inceput va schimba totul. Am asteptat acest inceput, am numarat zile, ore, minute. Si acum.. iata-ma aici, parte componenta a acestui capitol al vietii mele si totusi straina de tot.. simtindu-ma mai demoralizata ca niciodata. Am cunoscut oameni noi, oameni care mi-au intrat in suflet din prima clipa, oameni pe care i-as tine 24 din 24 de ore cu mine, am cunoscut si oameni pe care mi-ar placea sa nu-i mai vad niciodata,am ras, am golit pahare, am plans, am dansat, am dormit, am umblat, am vazut, am auzit... insa nu am simtit nimic.

Cred ca punctul la care vreau sa ajung e acela ca , incercand sa fug de tot, sa ma ascund, am ramas doar eu cu mine. Si asta .. ei, asta .. e cel mai rau. Sunt confuza, incerc sa ma decid cine e cel mai mare dusman al meu ...

Initial credeam ca e timpul... fugea mereu de mine, gonea ca un nebun pe strazi pline de oameni dezorientati, nimeni nu il vedea, dar toti eram constienti ca e acolo.. cateodata nu pleca singur, lua cu el pe cineva.. pai si atunci cum sa nu-l consideri dusman? El fura clipe, te amageste cu amintiri, se face nevazut, neauzit, insa e mereu , mereu acolo, nu face nici o exceptie pentru nimeni si e un egoist cu o pofta inimaginabil de mare de viata... asa ca, pas cu pas, ne ia pe toti cu el..

Apoi mi-am dat seama ca timpul lucreaza in colaborare cu Dumnezeu. Am inceput atunci sa-l urasc si pe El. Mi-a trimis o boala, o moarte, nu m-a lasat sa fiu fericita si intr-un final mi-a luat pana si sentimentele.

Acum.. pai.. acum cred ca cel mai mare dusman al meu sunt chiar eu. Eu nu ma mai las sa iubesc, nu mai vreau sa zambesc, nu mai stiu sa fiu copil si in incercarea de a fugi de toata durerea din ultima perioada, mi-am refugiat sufletul intr-un adapost mai rece decat o casutza de eschimosi si mi-e teama sa-l mai scot de acolo. L-am ascuns bine, sa nu-l mai gaseasca nimeni, la capatul unui labirint interminabil, am inchis usa cu multe lacate, am aruncat cheile, am inchis ochii si am plecat fara sa-mi pese ce las in urma.

Insa acum vreau din nou sa-mi pese, chiar daca ma tem prea mult. Dar nu mai am cheile lacatelor, nu mai stiu pe unde sa imi gasesc sufletul in acel labirint inghetat, nu mai am puterea sa-l caut si lacrimile mele de foc nu topesc nicicum gheata. Si incep sa cred ca nimeni nu va mai avea interesul, puterea, curajul sa plece in cautarea sufletului meu pierdut , sa deschida usi, sa topeasca ghetari, sa il gaseasca, sa se lupte cu mine si sa ma invete din nou sa zambesc sincer, sa imi redea sclipirea de copil din privire, sa-mi fie iubit, frate, tata, prieten , sa ma tina in brate pana adorm , sa-mi stearga lacrimile si sa rada cu mine, sa ma certe, sa ma doreasca, sa ma iubeasca...

Altfel spus... Indragosteste-ma de tine... Nu trebuie sa vii pe un cal alb, nu trebuie sa imi aduci stele de pe cer, ci doar sa-mi gasesti sufletul, sa ma inveti sa iubesc, sa zambesc, sa visez si sa fiu copil.

2

Doua luni.. la noi totul s-a legat mereu de 2... din doua in doua secunde.. raku-2.. o data la 2 zile.. Astazi si la mine se rezuma totul la 2.. doua luni de cand am clipit si atunci cand am deschis ochii, umbra pierderii tale mi-a inchis pleoapele din nou. Si de atunci nimic nu mai e la fel..
De atunci, totul se reduce la dor, la comparatii, la ... tine. Banuiesc ca astazi m-ai privit intreaga zi, ai vazut cum am incercat sa uit ce zi e, cum am incercat sa fug de durere, cum m-am refugiat in tot ceea cu ce tu ai fii sau nu ai fi fost de acord.. si tot degeaba.. la finalul zilei am ramas tot eu cu mine, cu dorul, cu amintirea..
Poate uit sa iti spun in fiecare noapte "Noapte buna", poate rad mai mult, poate ma bucur mai mult, poate reincerc sa fiu eu.. insa stii, vezi, simti ca nu este zi in care sa nu ma gandesc la tine... Am spus candva ca viata mea nu merge inainte fara tine..Pai.. chiar nu merge. Uite, zilele trec, eu imbatranesc cu fiecare clipa, dar mereu mereu esti CU MINE, chiar daca poate doar in gandurile mele..
Doamne, dupa doua luni nu s-a schimbat nimic.. ba da, s-a schimbat : iti simt lipsa mult mai mult.. in rest, mi-e inca dor de tine, te iubesc la fel de mult, te vreau inapoi la fel de mult, sunt la fel de revoltata pe Dumnezeu, pe destin sau pe orice mi te-a luat..Si inca ma intreb "de ce destinul a decis sa ne intalnim si mai apoi ne-a ucis fiecare vis, facandu-ne sa suferim.."

Spre infinit.

Stand in tren zilele trecute si cunoscuta fiind obsesia mea pentru trenuri, gari si tot ce se poate vedea cu ochiul sufletului in ele, mi-a trecut prin cap ideea ca durerea si dorul sunt doua trenuri.

Merg in directii opuse, la un moment dat se intersecteaza, in unele zile poate chiar stationeaza mult timp in aceeasi gara. In acest timp pasagerii se urca in ele... Nu asa e si treaba cu dorul si durerea dupa ce pleaca cineva? Momentul cand pleaca e momentul cand trenurile sunt in aceeasi gara.. si stationeaza.. tot stationeaza mult timp. Pasagerii nu se pot decide in care tren trebuie sa urce, seamana atat de mult incat pot fii confundate. Se urca asadar in trenul Durerii, merg un timp cu el , privesc pe geam, vad multe trenuri care seamana cu Dorul. Si isi dau seama ca se indreapta in directia gresita. Atunci, se urca disperati intr-un tren oarecare, poate mai fac greseli, poate nimeresc in Alcool, Dependenta, Nebunie, Izolare , insa intr-un final ajung din nou in gara de unde au plecat, cu Dorul si Durerea in stationare.

Se urca de aceasta data in Dor, ii asteapta un drum lung, spre infinit, fiindca dorul nu trece. Si odata cu trecerea zilelor, ei se indeparteaza de Durere, insa Dorul devine parte din viata lor.

Pentru ca timpul le vindeca pe toate, insa mereu lasa cicatrici. In traducere, chiar daca durerea resimtita dupa pierderea unei persoane dragi se atenueaza in timp, dorul parca se intensifica cu fiecare zi..

Si am decis sa public aceasta postare, fiindca la intamplare, am dat "Urmatorul blog" si am citit ce am gasit pe-acol. Pe 6 din blogurile citite [care erau vreo 10-11] autorul/autoarea pierduse pe cineva drag de curand.

De ce?

Acasa nu mai e acasa. Prietenii sunt cunostinte. Nici macar mancarea nu mai are gust. Ma simt mai puternica, mai capabila sa mut muntii din loc, ca niciodata. As putea spune ca simt ca lumea e a mea, dar totusi nu ma mai simt ca si cum as face parte din aceasta lume. Nu mai iubesc. Nu mai urasc. Nu mai visez. Nu mai sper. Nu mai am idei. Mi-a secat imaginatia. Nu mai stiu sa fac planuri de viitor si nu mai dau doi bani pe trecut. Nu mai imi pasa cu cine ma cert, pe cine cunosc. Nu mai stiu sa pun pret pe lucruri si persoane. Amintirile mele par parca din alta poveste, a altei persoane. Nu mai gandesc inainte sa vorbesc, pentru ca nu ma mai intereseaza ce gandesc sau spun ceilalati. Nu mai imi pasa daca le ranesc sentimentele, fiindca nu ma mai afecteaza nici pe mine nimic. Nu mai vad lumea in culori. Practic, parca vad prin ochii altora, nu prin ai mei. Nu mai stiu sa rad molipsitor. Nu mai am rabdare sa ascult oamenii, sa ofer sfaturi, sa ii fac sa se simta mai bine. Nu mai iubesc soarele si nu mai urasc frigul. Nu mai sufar , dar nici sensul fericirii nu il cunosc. La rascrucile de drum, inchid ochii si merg oriunde, fiindca nu mai stiu pentru ce lupt. Nu mai am idealuri. Nu stiu ce scop trebuie sa ating. Nu stiu incotro sa merg, pentru ca nu stiu spre ce trebuie sa ma indrept.

Nu mai sunt eu. Sunt goala de mine.

De ce?

Un part 8 tardiv..

Am gasit astazi in calculator un fisier "story part 8". Daca stau si ma gandesc bine, imi amintesc cand l-am scris si ce aveam atunci in suflet. Urma sa-l public dupa ce primeam un raspuns concret.. insa raspunsul a fost mai radical decat m-am asteptat, a fost de fapt o incheiere definitiva pana intr-o oarecare viata de apoi, care sper si banuiesc ca va urma. Totusi, inima nu m-a lasat sa inchid fara sa public aici, desi acum toate acele simtiri si dorinte persista, insa acoperite de cenusa... Pentru cine nu stie inca de ce, sa-l intrebe pe Dumnezeu ;))

"Hei..mi-e dor. Un dor de doare. Nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa afirm asta, insa sufletul imi lacrimeaza dupa vorbele tale linistitoare, pielea imi arde dupa imbratisarile tale si buzele au ramas impietrite, asteptand o sarutare.
Nu o demonstrez prea des, insa, acum, in lipsa ta, constat ca am ajuns sa te iubesc. Imi petrec noptile in oras cu oamenii mei, insa la fiecare minut gandul imi zboara la tine. Vreau sa stiu daca esti bine, daca te distrezi, daca te gandesti la mine macar un sfert din cat ma gandesc eu. Vreau sa cred ca adormi in fiecare noapte cu gandul ca in curand vei adormi cu mine in bratele tale, asa cum si eu, de fiecare data cand inchid ochii ma gandesc ca este cu o noapte mai putin pana cand voi inchide ochii in bratele tale...
Poate nu am avut noroc.. insa norocul ni-l facem singuri si sunt sigura ca atunci cand vom fii unul langa celalalt , vom simti ca suntem cei mai norocosi oameni de pe pamant. Doamne, cat mi-as dori sa simti si tu aceleasi lucruri care le simt eu acum, cat mi-as dori sa privesti spre viitorul apropiat si sa numeri incet zilele pana cand vom fi impreuna..iar acest gand sa nu iti provoace altceva decat zambete, fericire si caldura in suflet, asa cum simt eu.
E nerabdare, e curiozitate, insa in acelasi timp e o gradatie ascendenta spre fericirea pe care o voi atinge atunci, in patul tau, in bratele tale, in inima ta. Pentru ca vreau si sper ca voi ajunge acolo.
Mi-ai spus candva ca Dumnezeu te-a lipsit de suflet, si ca atare Dumnezeu nu te-a invatat sa iubesti. Imi voi permite mai mult decat imi permite religia si credinta spirituala si voi incerca, pas cu pas, sa te invat sa iubesti. Imi voi pune trupul, mintea si mai ales inima in joc. Voi lupta cu toate puterile care le am la dispozitie pentru a te invata sa ma iubesti, treptat, pana cand voi fi sigura ca atunci cand ma strangi in brate simti ceea ce sunt sigura ca voi simti si eu la atingerea ta.
Ai incredere in mine, destinul ne garanteaza magie. Nimeni nu ar fi rezistat atator nopti de certuri, atator contradictii si lacrimi cum am rezistat noi, daca nu ar urma luni intregi de fericire.
Mi-e frica de intalnirea noastra, mi-e frica pentru ca stiu ca fii urmata de o despartire care va durea enorm. Stiu ca imi vei lipsi asa cum nu mi-a lipsit nimeni vreodata, fiindca, in sufletul meu, mi-am impus sa te iubesc neconditionat si sa nu te dezamagesc niciodata. Si cu timpul am ajuns sa simt..
Ceea ce sper e sa nu iti bati joc, sa intri alaturi de mine in acest joc si cu bratele in jurul meu si buzele lipite de trupul meu sa raspunzi tandrei mele provocari de a te invata sa iubesti..alaturi de mine..pe mine.. "

P.S. Se pare ca totusi destinul nu ne-a rasplatit cum ne asteptam toata forta si iubirea de care am dat dovada cand am rezolvat chiar si cele mai urate certuri si situatii. De ce? Poate stii tu, poate voi stii si eu candva...

Marea ma cheama la ea..

Aud marea cum ma striga.. glasul ei ma face sa plang si felul in care il aud tot mai stins ma sperie.. mi-e teama ca nu voi putea sa-i raspund chemarii.. mi-e teama ca voi plange de dorul ei inca un an..
Pe tanti Mare eu nu vreau s-o dezamagesc.. nu vreau s-o las sa ma cheme in van.. nu vreau s-o las sa ma astepte..nu vreau sa permit sa treaca sezonul fara sa ma duc s-o vizitez, sa-i dau o imbratisare, sa-mi plimb tenisii mei vechi prin nisipul ei caldut, s-o las sa ma mangaie, sa-mi vorbeasca, sa ma loveasca cu valurile ei violente, sa creeze amintiri de neuitat..
Si nenea Soare, o daa, si el mi-a soptit acum cateva zile ca abia asteapta sa ne dam "Buna dimineata" pe plaja, cu o bere in mana, cu picioarele in nisip si cu nelipsita felie de pizza.
Si stiti cine si-a facut loc in mintea mea cu chemari misterioase de nopti nedormite si fericite? Domnisorul Cal Balan.. ah, cat ii simt si lui lipsa. Bancile pline, berea la tava, dansul pana dimineata.. alta viata.
Da.. o alta viata care ma cheama la ea cu disperare.. o alta viata pe care o astept de un an de zile.. o alta viata pe care mi-e foarte teama ca in acest an o sa o dezamagesc...

Completare de-a doua zi :)): Da, iubita mea mare, dragul meu soare si white-ul care imi lipsititi atat de mult.. nu va dezamagesc nici de data asta :x. In 4 zile ne vom imbratisa feeric si voi imi veti darui aceea lume magica de care am atata nevoie acum..

"...sa-mi sara in brate, sa-mi spuna "te iubesc, tati.""

Dragul meu,

Stateam astazi si ma gandeam departe..incercam sa vad lumea aceea pe care noi am fii conturat-o, colorata in cele mai vii nuante , care nu s-ar fii sters curand. Am privit in viitor, undeva peste 15 ani. Am incercat sa ne vad pe noi doi imbatraniti de ani, maturi in minte, inca aceeasi copii in suflet.. Si in peisajul nostru am mai strecurat un suflet. Astfel, am creat o imagine de trei.
Am incercat sa pun imaginile cap la cap doar pentru ca astazi mi s-a trezit o noua dorinta: mi-ar fii placut sa te vad tata. Tu, omul violent, mare, care impune frica tuturor... cu un bebelus in brate. Nu ai idee cat de frumoasa a fost imaginea. Ceva magic, un om mare cu o galma mica si plangacioasa care zambea angelic in bratele tale. Si tu, topindu-te la reactiile micului pui de om. Marele erou adus pe culmile sentimentelor de o fiinta cat palma lui.
Inaintand in ani, am gasit acelasi tu , cu acelasi zambet mare, cu cateva fire de par alb ratacite, sarind mereu in apararea copilului tau, invatandu-l sa fie tare, sa nu cedeze niciodata, sa nu se lase mai prejos decat tatal lui.
Imi imaginez 2 saltele pe jos , unite si pe ele o fiinta de 1 90 cu o fiinta un pic mai mult de-un metru luptandu-se in joaca. Imi imaginez o cina fericita in familie, intr-o camera semi-intunecata, acoperita de rasete si glume, imbratisari si magie. Imi imaginez o canapea si pe ea doi oameni ce i-as fii iubit, uitandu-se la te miri ce film cu multe gloante, foc , lupte si eu in usa , rugandu-ma sa se termine odata.Din camera alaturata se aude o voce linistita de fetita, pierduta in lumea ei cu papusi cu parul balai si barbati plasticati cu rol de cavaleri ai micilor zane cu rochii care de care mai colorate. Te vad ridicandu-te de pe canapea la finalul filmului, ducandu-l dupa cap pe fiul tau spre camera lui, unde el iti spune fericit "Tati, de data asta nu trebuie sa mai lasi lumina aprinsa. Acum sunt mare. Astazi am implinit 7 ani. Poti s-o stingi.". Te indrepti apoi spre camera roz, plina de jucarii si de lucruri pufoase. Acolo o iei in brate pe mica ta minune si o asezi in pat. Ea riposteaza ca trebuie sa se intoarca la jocul ei, ca micile papusi pregateau nunta si trebuie sa o termine. Cu glasul bland ii spui "Micuta mea, trebuie sa se odihneasca si ele inainte de ziua cea mare. Tu, marea organizatoare, ai nevoie de mult somnic dupa cat ai muncit sa fie o nunta perfecta. Asa ca inchide ochii si maine vei vedea roadele muncii tale.". O gadili apoi pana ea nu mai poate de ras si te roaga dulce sa o lasi. Atunci tu ii inchizi incet pleoapele, o saruti pe fiecare ochisor, pe varful nasului si pe frunte, o invelesti in plapumioara ei cu ursuleti si ii urezi noapte buna. Iesind din camera, vii spre mine, ma iei in brate si imi oferi linistea pe care am cautat-o toata ziua.
Da, stiu, am o imaginatie foarte bogata.. insa iti spun .. cu siguranta ai fi fost un tata perfect de care micul tau supererou si eleganta ta printesa ar fi fost mandri. Foarte mandri.

Joc.

De la un necunoscut. :D



Zodia - Rac

As vrea - Sa invat din nou sa iubesc.

Pastrez - Amintiri :x

Mi-as fi dorit - Sa nu moara nimeni drag mie.

Nu-mi place - Sa fiu singura.

Ma tem - De moarte. A celorlalti, nu a mea. Si de insecte. Si de singuratate.

Aud - Si ce n-ar trebui s-aud :))

Imi pare rau - ca nu am fost in anumite momente unde ar fii trebuit sa fiu.

Imi place - Sa visez, sa scriu, sa ma pierd in muzica, sa imi iubesc prietenii.

Nu sunt - Increzatoare in fortele proprii.

Dansez - Cand am chef.

Niciodata - Injectabile.

Par - Timida si Cuminte.

Plang - Des in ultima vreme. De dor.

Nu-s intotdeauna - Fericita.

Nu-mi place la mine - Fizicul.

Sunt confuza - Cand trebuie sa iau decizii importante.

Am nevoie - De EL.

Ar trebui - Sa merg acum sa dorm. :))

Zaruri pentru natura.

Printre zilele senine tulburate cu picaturi suparacioase de ploaie si noptile intunecate, stralucind in lacrimi si zambind in stele… mi-a venit o idée. Noi doi am putea invata ploaia sa rada cu 'lacrimi de soare'. Zambetele triste ale cerului pot deveni lacrimile de bucurie ale norilor negri. De cand ai plecat, am invatat ca poti gasi miracole in orice loc comun, am invatat ca banalitatea poate deveni speciala prin faptul ca simti, am invatat sa zambesc atunci cand plang de dor si sa invat din ce candva ignoram.
Atunci inseamna ca totul e posibil. Eu intocmesc un regulament, tu ii dai naturii niste zaruri. De cate ori va da cu amandoua peste trei, va fii soare. De cate ori va da cu amandoua sub trei, va ploua.. mohorat si inchis, gri si deprimant. Dar atunci cand un zar va fii sub trei puncte si unul peste trei.. atunci ploaia va trebui sa invete de la noi sa rada cu lacrimi de soare.
Imagineaza-ti... transpune pentru fiecare om intr-o imagine aceasta idee nebuneasca. Ploaia inseamna picaturi.. iar soarele aduce stralucire si culoare.. lacrimile de soare vor fii niste jocuri halucinante de culori care ii vor uimi pe oameni atat de tare incat vor uita pentru cateva momente de durerea pe care fiecare o are in suflet.. Apoi, cand lumea va privi in substratul acestui proiect magic, va intelege ca totul nu este de fapt o demonstratie a vechii zicale ca imposibilul poate deveni posibil. Si care va fii rezultatul? Oamenii vor incerca tot pentru a deveni fericiti, le vom reda optimismul, ii vom invata sa rada atunci cand plang, sa caute alinare pentru sufletul lor atunci cand cei dragi pleaca prea sus sa ii mai poata atinge chiar in magia prezentei acestora langa ei, ii vom invata sa auda vorbele nespuse, sa citeasca randuri nescrise, sa asculte o muzica angelica atunci cand boxele au obosit.
Astfel, vom avea mica noastra contributie pentru o lume mai buna.. fiindca...la finalul oricarui film, un final fericit aduce zambetul pe buze, in ciuda incercarilor prin care trec personajele... Si viata pe care o traim nu este altceva decat un film.. Doar ca in timp ce suntem actori, ne putem permite din cand in cand sa fim si regizori..
Da, stiu, visez cu ochii deschisi pentru prima data in ultima luna.. Poate undeva chiar exista o lacrima de soare pentru fiecare. Ajuta-ma doar sa le impart...

We'll be together one day.. I promise. :D

Mi-e dor de tine, bine? Nici nu stiu daca pot folosi sintagma “mi dor de mi se rupe sufletul”, fiindca mi-ai luat sufletul sus cu tine atunci cand ai plecat. SI atunci ce ma doare, daca suflet nu mai am? Ma doare ca nu am apucat sa-ti mai spun o data “te iubesc”, nu am apucat sa-ti spun “bun venit”, nu am apucat sa te mai strang in brate, sa adorm si sa ma trezesc langa tine, nu am apucat sa-ti spun “ramas bun”. Dar nu voiam sa fiu nevoita sa-ti spun ramas bun! Nu asa!!!
Stiu ca acum te uiti de sus la mine si stiu ca-mi repetai mereu sa nu plang orice ar fii, dar spune-mi,spune-mi cum sa nu plang cand mi-ai fost luat fix in momentul in care , poate, mai mult ca niciodata voiam sa fiu langa tine?
Am gresit, stiu, am fost slaba si proasta. Am lasat timpul sa treaca pana a fost prea tarziu. Si da, trebuia sa fiu acolo! M-am saturat sa-mi spuna lumea ca poate nu schimbam nimic daca eram acolo, cand stiu prea bine ca schimbam tot. Si tu stii asta la fel de bine ca mine si stiu ca nu ai vrea sa ma simt vinovata, insa ma simt. Spune-i acelui Dumnezeu crud de care nu mai vreau sa aud curand ca imi dau 10 ani din viata doar sa dau timpul inapoi sa demonstrez tuturor ca eu am dreptate, ca totul era bine daca eram acolo si astfel as reusi sa fac sa fii in continuare langa mine , langa ei..
Mai tii minte seara in care ti-am spus plangand ca eu nu pot merge mai departe daca nu am pentru ce sa lupt, pentru cine sa lupt? SI mi-ai zis ca te am pe tine, merg mai departe pana la ultima putere pentru tine. Acum ce fac? Pentru cine mai lupt? Pentru ca nu mai vreau sa lupt pentru nimeni si nimic,vreau sa vii inapoi. Am nevoie de tine, chiar am.
Nu mai pot sa ma prefac fata de parinti si de prieteni si de toata lumea ca sunt bine. Nu mai vreau. Daca vrei sa fiu tare, iti spun ca singurii oameni de pe planeta asta pentru care vreau sa fiu tare in momentu de fata sunt fratii tai. Sopteste-mi cumva, tu intotdeauna ai gasit o solutie..cum sa-i ajut, cum sa fiu langa ei si de ce au ei nevoie acum.
Nimeni inafara de tine nu stie cat ai insemnat pentru mine, nimeni nu ar intelege de ce doare asa rau. Si nici nu sunt sigura ca vreau sa treaca. Nu sunt sigura de nimic. Sunt sigura doar ca toate paginile de vise ce ni le-am facut trebuiau sa prinda contur. Si eram atat de aproape sa le conturam! Ai spus ca o sa ajungem la 30 ani si nu o sa stim cine a facut primul pas. Nu am prins nici macar 20...
Deci nici nu pot scrie randurile astea pentru ca nu vreau sa cred ca nu mai esti. Inca vreau sa sper si sa astept ca o sa intri si o sa-mi zici ca a fost o gluma, ca totul e bine, ca pot veni la tine cand vreau. Si atunci peretii se aduna pe mine, inima-mi urla, lacrimile o iau razna si mintea imi aminteste ca tu chiar nu mai esti.
A fost prea brusc!!! Nu ma asteptam la asta, chiar daca adormeam nopti la rand cu lacrimi de ingrijorare ca stiam ca iar esti implicat in nu stiu ce batai sau alte chestii, am avut mereu incredere ca o sa treci si o sa trecem peste toate si o sa fie bine. Chiar tu ai spus ca vei pleca peste vreo 50 ani... Chiar ma gandeam zilele trecute daca sunt in stare sa aleg o relatie in care 60 la suta din timp sa fiu ingrijorata. Si cand stiam ca e vorba de tine, nu aveam nici cel mai mic dubiu ca asta vreau sa aleg. Insa nici macar nu mi-a mai fost lasat dreptul de a alege, dreptul de fii fericita alaturi de tine, de a trai viata aceea alaturi de “smenarul meu”, ca tot te-am terorizat saptamani la rand cu melodia aia..
Ce pot sa-ti mai spun? Pentru ca intotdeauna ai stiut mai bine ca mine ce e in sufletul meu, sunt sigura ca de acolo de unde esti te descurci si mai bine sa ma ghicesti.. Imi e dor de tine, la toti ne e.. Si , sper ca stii ca in ciuda tuturor reprosurilor si certurilor provocate la nesfarsit de mine, chiar te-am iubit foarte mult. Sa ai grija de noi de acolo de sus..oricum stiu ca o vei face.. Ai grija de baieti, nu ii lasa sa faca vreo greseala si nu-l mai lasa pe Dumnezeu sa mai ia pe vreunul acolo. Fii la fel de curajos cum ai fost mereu si infrunta-l, inainte sa provoace mai multa suferinta..Cat despre mine, decizia iti apartine.. ajuta-ma doar sa fiu langa ei, daca au nevoie de mine..Sa nu-ti gasesti vreo alta domnisoara pe-acolo pe sus pana vin eu, chiar daca poate va dura o vreme :-w. Adica stii tu de intelegerea noastra, ramane valabila. Pana venim si noi care am ramas pe-aici, tu fa un pic de ordine pe-acolo. Sa ma astepti cu Chuppa Chups verzi,asa cum ne-am inteles. Si nu, nu gandi porno. Te iubesc. P.S. Te simt cand imi stergi lacrimile si imi redai optimismul ca ne vom desena visele intr-un mod mai special decat au facut-o ceilalti, nu esti asa smecher cum crezi >:P Multumesc :D

Offline catre Dumnezeu: pentru Tine suntem niste numere la loterie?

In general , timpul ca notiune de viata isi anunta startul, mai mult sau mai putin precis. Uneori sugereaza si finalul...insa, de cele mai multe ori ii scoate pe cei dragi din scena fara nici un avertisment. In secunda asta ii ai langa tine,razi, glumesti faci planuri de viitor, creezi iluzii si astepti sa trasezi conturul..in secunda urmatoare toate se indreapta spre un haos general, unde tot isi pierde din sens, oamenii varsa multe lacrimi si in fiecare zi se mint cate putin singuri,pentru a alina durerea,cauta pretexte false gen Dumnezeu a stiut ce face, ca asa e mai bine , ca voia sa fie langa nu stiu cine sau ca asa trebuia sa se intample. Spune-mi atunci,Doamne, cum iei la tine atatea suflete tinere in fiecare an? Ti se pare tie correct ce faci? Poate fac greselile lor, insa din cate stiu timpul schimba multe asa ca poate in timp situatiile se imbunatatesc. Si bun, mergand pe ipoteza pedepsei asa-numita divina, cei din jur merita nopti de lacrimi , durerea sfasietoare si creearea unei noi iluzii ca se vor intalni in viata de apoi? Sa nu zic imediat ceva despre toate astea…
Un exemplu? Foarte bine, Imi rup nu bucata din suflet, ci sufletul sa-ti ofer exemplul. Ai luat la tine pe copilul asta pe care-l iubesc eu asa. El n-a avut viata usoara, eu nici atat. Am facut amandoi tampenii in timp. Insa, poate erai intors cu spatele si nu ai vazut ca in ultimele 4 luni ne-am schimbat amandoi in bine, ne-am facut promisiuni pe care le-am respectat, mai mult sau mai putin, am invatat reciproc sa iubim , sa iertam , am incercat in masura in care am putut sa fim alaturi unul de celalalt in ciuda distantei pe care apropo, daca tu le faci pe toate, tot tu ai pus-o intre noi. Si uite, venea luna august. Era o chestie pe care amandoi o asteptam de mult timp, stiam cu siguranta ca fericirea noastra adevarata incepe atunci si doar gandul ca ziua aia se apropie m-a ajutat sa trec peste tot. Dar ai stricat tu tot , cu un moment de neatentie in care l-ai lasat pe dracusor sa-si vare coada. L-ai facut pe el sa dispara, m-ai distrus pe mine tocmai cand eram mai sus, mai plina de speranta si iti multumeam mai mult pentru ca in sfarsit, toate merg bine, i-ai distrus familia,prietenii care erau fratii lui.. nu crezi ca au suferit destul anul asta? Trebuia sa-l iei si pe el dupa inca o lupta cu moartea pe care a dus-o? De ce acum si nu atunci? Explica-mi!!!!!!!! Nu poti, pentru ca niciodata nu te cobori la nivelul nostru sa ne raspunzi la intrebari. Si pentru ca nu cobori aici , intre noi, nu stii cum doare gandul ca nu-I vom mai auzi niciodata vocea, nu-I vom mai vedea niciodata zambetul, nu-I voi simti imbratisarile si nu ma voi trezi langa el dimineata. Asta in cazul meu, cand nici nu ne leaga atatea amintiri…
Daca pe mine ma doare de innebunesc, ei cum sunt? Ei, fratii lui. Cum crezi ca se simt cand se intalnesc si vad ca , abia impacati cu ideea lipsei unora dintre ei, trebuia sa treaca din nou prin asta? Cum crezi ca se simte sufletul lor cand oameni alaturi de care au crescut nu mai sunt acolo cu ei? Cum intra in locurile unde-si pierdeau noptile si cum fiecare scaun, fiecare perete le vorbeste despre el? Cum se simt ei cand pun mana pe telefon, dau in agenda peste nr lui si ar vrea sa-l sune sa vada ce face, unde e , dar dintr-o data ceva de mii de ori mai dureros decat o lovitura fizica le aminteste ca nu mai pot suna? Cum o sa fie si peste luni de zile, cand intamplator o sa dea peste o poza cu el si o sa-si aminteasca tot, asa intr-o secunda, o sa le treaca prin cap tot prin ce au trecut, precum si faptul ca e..the end? Explica-mi si mie, e un fel de loterie a sortii si de data asta ei au avut mai mult ghinion? Cati dintre ei ai rapit anu’ asta si de ce? Scuza-mi intrebarea, pentru moment aveam senzatia ca meritam si noi astia ce-am ramas aici o explicatie.
Din pacate, tot tu te ocupi si cu minunile. Atunci, da-ni-l inapoi. Nu vreau pe altcineva in schimb, nici ei nu vor, il vrem pe el. O persoana din milioanele care le ai acolo. Ia-ne 10 ani din viata la fiecare care am plans dupa el si da-l inapoi. De ce nu exista cale de mijloc, daca noi suntem dispusi sa sacrificam? Nu te inteleg , Doamne. Deloc. Insa stiu ca mai e un singur lucru pe pamant pe care ai avut ocazia sa mi-l iei si nu mi l-ai luat. Stii la cine ma refer, iti multumesc pentru asta. Insa.. sper ca loteria asta nu s-a mutat in jurul meu, pentru ca daca pierd si persoana aceasta in viitorul apropiat, o sa poti considera ca m-ai pierdut si pe mine de tot.

P.S. Daca cumva tot ce ai facut sa-l tii departe de mine era un fel de avertisment ciudat si mult prea dureros, afla ca in general imi place sa dau singura cu capul si sper pana-n ultima clipa ca pot ocoli zidul de care-mi striga toti ceilalati ca e in fata. Si, apropo, in majoritatea cazurilor reusesc sa-l ocolesc.

Offline catre Dumnezeu : Unde ne e vara?

Asculta mai multe audio Muzica
Fara suparare, Doamne, dar vreau sa te intreb si eu ceva... Ce ai de gand cu vacanta noastra de vara? Ii spune "de vara", asa ca oamenii se asteapta sa le mangaie razele soarelui chipul, sa nu stie ce haine sa mai arunce de pe ei, sa-si planifice calatoriile lungi doar noaptea pentru a nu muri de cald, sa fie liberi sub cerul senin... Insa, in schimb, cei mai norocosi dintre noi ne plangem de ploaia care cade zilnic, de temperaturile scazute care ne fac sa credem ca e toamna si timpul sa ne intoarcem la scoala a venit deja, de dureri de cap din cauza presiunii si de raceli si alte cele din cauza inadaptarii organismului la asemenea conditii in acest anotimp. Cei mai ghinionisti se lupta cu moartea printre valuri interminabile create in propriile lor orase , asteapta ajutoare pentru ca nu mai au nimic fiindca totul le-a fost luat de ploile zilnice de care vorbeam mai sus si sunt sigura ca acei copii nici macar nu mai stiu ca e vacanta.

Stii, am terminat cu examene, licente, sau simplu doar scoala.. iar noi, tinerii, am vrea sa ne aflam pe o plaja unde soarele sa ne zambeasca viclean, sa simtim doar uneori picaturile racoritoare ale unei ploi calde de vara, sa stam noaptea intinsi pe nisipul inca fierbinte sau pe iarba umeda si sa privim cerul, imbracati sumar, fiindca nici macar noaptea nu poate aduce frigul. Am vrea sa luam un ghiozdan in spate, un cort si un sac de dormit si sa plecam undeva unde sa nu stie nimeni de civilizatie, sa ne distram nopti la rand si sa plecam doar cand simtim lipsa unui pat adevarat. Dar nu putem,nu? Nu putem fiindca ploaia ne-ar izgoni acasa in prima noapte, urmand blistere de paracetamol si sticlute de sirop de tuse.

Si ce e de facut, Doamne? Sa ne gandim ca vacanta asta e doar una din-aia dintre semestre in care ne luam pe noi gecutele groase si fugim repede prin oras, fara sa privim sau sa ne oprim decat acolo unde ni se poate servi ceva cald? Sa uitam de noptile cu cortul, de dormitul pe plaja, de diminetile cand la 8 ne trezeam uzi de soarele care incalzea materialul cortului si sa bem o bere rece ca sa ne racorim? Sa uitam de momentele in care ziceam "Ma plictisesc, hai sa facem ceva. Da, hai, cati bani ai? Uite atatia. Bine, hai la mare, hai in Sibiu, hai in Timisoara, hai oriunde. Hai sa mergem in gara si vedem unde este tren." . Sa uitam de toate astea doar fiindca jumatate de tara e sub ape si cealalta jumatate evita sa plece in calatorii de teama schimbarilor de vreme? Ce sa facem? Sa stam in casa, sub plapumioara ca iarna? E vara, Doamne, e vara. E momentul nostru de libertate, rebeliune,distractie. E clipa in care ne conturam amintiri de neuitat, in care ne aruncam in gol fiindca stim ca suntem prea puternici sa picam jos, ca putem zbura oriunde vrem, chiar si cu putini bani in buzunar? Soarele verii ne dadea aripi si ne desena amintiri. Dar pana si asta parea prea mult, nu? Acum am pierdut tot. Pentru niste tineri obisnuiti sa isi petreaca verile cat mai departe de casa, e cea mai grea pedeapsa. Pentru niste tineri care pana acum au dat ce a fost mai bun din ei si au asteptat cu nerabdare aceasta binemeritata independenta e aproape o crima sa nu poata sa simta sub talpi atingerea nisipului fierbinte sau pe obraji roua diminetii atunci cand ies din cort.

Te-am suparat toti, Doamne, stim.. insa... chiar sa ne iei vara?:(

Story part 7

Nu mai avea nici o veste de la el de cateva saptamani. Era ingrijorata .. atat de starea lui, cat si de starea ei.. nu obisnuia sa se consume atat pentru un aproape-necunoscut, insa ceva din ea nu ii putea oferi linistea de care avea nevoie. Simtea ca e ceva cum nu a mai simtit niciodata, nu cunostea sentimentul. Sau.. poate doar se ferea sa recunoasca. Ceva in inima si mintea ei nu-i dadea pace, o rascolea incet pas cu pas, precum un baietel de 3 ani care se joaca cu lopatica in nisip, precum valurile nestapanite ale marii.. Insa acum.. cand nu mai avea nici o veste de la el...era ca si cum vantul se chinuia in disperare sa creeze valuri pe mare, insa marea ramanea mereu intr-o liniste eterna, imuna la eforturile vantului. Si ce rezulta? Un vant incompetent.. si o mare incompleta.. Da.. ea era vantul, ea simtea ca bate in nestire degeaba, simtea ca el e incomplet fara ea insa nu putea face nimic mai mult. Nu isi putea gasi echilibrul interior pana nu afla ceva despre el, isi petrecea noptile cand cu ochii deschisi si cu gandul la el, cand cu ochii inchisi, visandu-i pe ei.. ei doi.. impreuna, iubindu-se neconditionat, fara limite, intr-o armonie perfecta, care parea rupta dintr-un basm ..

Asa, cufundata in gandurile ei, cu imaginatia zburand departe..insa nu mai departe de bratele lui.. fu surprinsa cand auzi soneria sunand.. Merse incet spre usa, suparata la gandul unor posibili musafiri, deschise usa si vazu postasul.Avea in mana un plic intins spre ea. Il lua, isi lua ramas bun si inchise usa...Nici nu isi imagina ca era de la El. Tocmai EL. Il deschise banal si incepu sa citeasca ca intr-o rutina straveche, insa atentia ii fu acaparata in curand de cuvintele care parea rupte din inima Zanei Dorintelor..
"Iubita mea, nu am vrut sa-ti dau nici o veste fiindca am asteptat sa ma fac bine. Acum sunt bine, am realizat in timpul petrecut aici ca trebuie sa profit de fiecare clipa, asa ca incep prin a-ti spune ceva ce poate trebuia sa-ti spun de mult: TE IUBESC. Te iubesc, inger, cum nu am iubit pe nimeni si senzatia imi e ciudata, o simt confuz, precum o ceata care nu vrea sa se ridice de pe inima mea si totodata, pe care eu vreau s-o tin acolo. Maine voi iesi din spital. Astept sa termini scoala si voi veni dupa tine, te voi lua la mine.. Nu trebuie sa le spui nimic parintilor tai, nu trebuie sa iei nimic la tine... ne vom avea unul pe altul. Nu vreau sa te sochez cu scrisoarea asta, insa vreau sa nu mai pierd nici o clipa din idealul de fericire ce simt ca l-as putea atinge alaturi de tine. Pe curand.. ".

Cand impatura scrisoarea simti in coltul ochilor cum se prelingeau lacrimi.. in coltul gurii se contura un zambet.. Se temea de gandul ce prindea contur in mintea sa, de bataile amplificate ale inimii, de zambetul ei plin de fericire, de senzatia de speranta ce ii inunda corpul.. se temea mai ales de dorinta de a-l avea aproape, langa ea, sa adoarma in bratele ei , dimineata sa se trezeasca si sa-l sarute pe frunte, grijuliu precum o mama, gingas precum o iubita.., sa piarda ore intregi in bucatarie gatind , printre zeci de minute de intreruperi pline de dragoste.. sa umble cu el pe strazi pline de alti oameni, insa in jurul lor sa para ca nu mai exista nimic, ca totul e acolo , atunci, pentru ei. Doar pentru ei. Totul parea de vis.. insa parea realizabil alaturi de el.

Inchise ochii zambind, era prima seara in ultimele saptamani cand adormea cu o senzatie de implinire sufleteasca.. Si era bine.. atat de bine. Parca simtea deja atingerea lui.. doar cateva zile pana vor fii din nou impreuna. Era indragostita. Da. Si acum nu se mai temea sa recunoasca. Poate ca in sfarsit soarele a rasarit si pe strada ei...

Completare [20 iulie 2010]: Soarele nu rasarise, era doar o iluzie. In scurt timp afla ca el murise, luand cu el astfel toata speranta, visele, iluziile, planurile, fericirea. THE END!

Story part 6.

Timpul in spital trecu grabit , era din nou acasa, era din nou singura si inca nu stia daca ceea ce vazuse fusese un vis sau realitate. Ii era frica sa creada si sa isi lase sufletul sa simta din nou, asa ca se consola cu ideea ca fusese doar un vis frumos. Timpul se scurgea incet, ea vorbea des cu el insa niciodata nu indrazni sa-l intrebe direct nimic legat de ei doi. Era prea frumos totul. Apoi , intr-o zi, dupa o saptamana intreaga in care nu vorbisera.. primise un telefon care o lasase cu lacrimi in ochi si cu maini tremurande.. el suferea de o boala, care acum se inrautatea. Mai grav decat starea sa fizica era starea sa psihica..la telefon parea atat de trist, debusolat si lipsit de speranta incat fata simti o incredibila dorinta de a fii langa el , sa-i fie alaturi si sa-i sopteasca aceleasi cuvinte pe care el i le soptise cand ea fusese internata. Insa , cu lacrimile siroind pe obraz si inca cu speranta in suflet, ii scrisese o scrisoare pe care nu stia daca i-o va trimite vreodata..

"Iubitul meu ,

Stii ... ai aparut in viata mea cand aveam mai multa nevoie de o iluzie in care sa cred. Nu am inceput cu dreptul, insa in timp mi-ai aratat o fata a ta care mi se pare imposibil sa existe in realitate, insa esti tu.. mi-as dori atat de mult sa fiu singura care ti-a cunoscut aceasta parte si care ti-o va cunoaste vreodata. E aproape inacceptabil pentru altii cum o persoana poate iubi o iluzie, cum poate spera neconditionat ca va prinde contur si cum isi poate lasa lacrimile sa curga incet pe obraz la gandul ca nu ii e bine, ca nu e langa el, ca isi doreste enorm sa fie acolo, sa traseze cu mainile ei un contur negru puternic la aceasta fantezie si apoi, de mana cu el , sa o coloreze impreuna in orice culoare doresc. Sa sopteasca cuvantul "acasa", apoi sa inchida ochii si "acasa" sa nu fie locul unde a crescut, oamenii pe care ii cunoaste de o viata, ci sa simta ca "acasa" va fii doar in bratele lui. Sa ramana treaza pana la ore tarzii in noapte asteptand un semn, iar apoi sa inchida ochii cu pleoapele incarcate de grija si dragoste, de dorinta si speranta.

Ti-am spus intr-o seara ca eu nu pot merge mai departe daca nu am un tel spre care sa ma indrept, un lucru sau o persoana pentru care sa sper, sa lupt mereu si care sa-mi dea forta de a gasi in mine puterea de a merge mai departe. Mi-ai raspuns ca .. cu tine cum ramane? Intotdeauna mi-ai facut inclusiv sufletul sa zambeasca cu replicile tale care nu sunau a fi gandite, ci sunau ca spuse din suflet , simtite. Nu te-am crezut niciodata pe deplin, insa inimii mele ii placea sa te asculte, sa te creada, sa te iubeasca in fiecare zi mai mult. M-ai certat cu atata dragoste cand am gresit incat mi-a fost imposibil sa nu-ti promit ca, de dragul tau, nu voi mai gresi a doua oara. Mi-ai redat stralucirea din privire si mi-ai creat in minte o imagine atat de perfecta incat parea ireala. Poate, fara sa-ti dai seama.. in timp .. ai fost tu sursa mea neconditionata de speranta, de putere, de zambete.

Stii..eu nu mai stiu sa iubesc. Ranile din trecut au lasat cicatrici adanci, persoanele mi-au taiat aripile si eu am incetat sa simt, sa sper, sa caut. Insa, cand inchid ochii si imi las mintea sa mearga departe..pana la tine, sa creeze portrete in care eu, imbracata cu tricoul tau care mi-e mare stau la tine in brate, iar tu iti lipesti buzele de umarul meu dezgolit.. atunci simt ca as putea iubi, ca as putea crede, as putea spera si as putea visa din nou.

Acum e randul meu sa te fac sa mergi mai departe. Nu imi pot alege cuvintele prea bine, insa iti spun ca asa cum eu am promis ca voi merge mai departe pentru tine.. tu trebuie sa promiti si sa crezi mai mult decat orice ca trebuie sa lupti pentru tine, pentru mine si mai ales pentru noi. Nimeni nu poate garanta ca iluzia nu se va spulbera cand vom trasa conturul, insa nimeni nu poate contesta ca , daca totul e asa cum e acum, avem pentru ce lupta, pentru ce merge mai departe. Eu simt, ceva din mine imi spune , imi zbiara in urechi ca totul va fii bine si vom putea gusta din paharul pe care il umplem impreuna de atata timp.. Trebuie doar sa crezi in mine, in tine si in noi. Doi..."

Ajutati-o pe Beatrice!

http://mariabeatrice.wordpress.com/

Beatrice are nevoie de ajutorul vostru! Ajutati-o pe Beatrice!

Story part 5, IN SFARSIT! [recititi 1 2 3 4, ca a cam trecut mult timp..]

Intr-un final, ea ridica usor capul. Luase o decizie..era timpul sa se ridice si sa plece. Poate ca ramanand , putea urma ceva frumos, insa durerea care ii amortea sufletul acum era insuportabila. Respira adanc , parca strangand putere si cu glasul stins ii spuse: "Dragul meu, mi-ai lipsit si tu. Probabil o sa-mi lipsesti mereu, dar e mai bine ca un punct odata pus sa incheie propozitia pentru totdeauna. Sa ai grija de tine. Te iubesc.". Se ridica de pe scaun, se apleca asupra lui si il saruta pe frunte. Pentru ea, acesta era gestul suprem de afectiune. Si simtea nevoia sa i-l mai arate o data, astfel parca sublinia tot ceea ce i-a spus inainte. Nu il lasa sa raspunda, nu dorea o discutie, nu putea intretine o discutie. Se intoarse cu spatele, picioarele ii tremurau..de fapt tot trupul ei tremura. Se intoarse la masa ei, unde prietenele ei amutisera. Isi luase la revedere si de la ele, fara a oferi vreo explicatie si iesi repede pe usa localului. In coltul ochilor ei deja se strangeau lacrimi pe care dorea sa le verse doar cand era singura. Mergea pe drum plangand, grabita, fara sa acorde atentie oamenilor de pe strada, luminilor intermitente ale semafoarelor, masinilor care se indreptau spre ea...
Si atunci o frana brusca si asurzitoare ii intrerupse gandurile pentru o clipa. Apoi totul deveni negru...
Se trezi apoi intr-o mare de culori monotone si forme saracacioase. Auzea voci care rasunau puternic in urechile ei, insa precum un zgomot de fond. Intregul decor rabufnea a agitatie, dar ea, calma precum o zi insorita de vara, nu intelegea ce se petrece. Se simtea atat de epuizata incat nici macar psihicul nu ii permitea sa se agite sau sa se gandeasca unde se afla. Ii trecu apoi prin minte un gand razlet : Cam asa vedeau oamenii in filme cand se trezeau in spital. Da, poate asta e. Dar oare de ce? In fine, era obosita, va inchide ochii. Si din nou totul deveni negru si tacut.
Nu stia cat timp trecuse cand deschise ochii din nou. Insa de data aceasta, totul era perfect conturat, in jur domnea o liniste morbida iar culorile erau intunecate. Privi speriata in jurul ei si realiza ca se afla intr-un salon intunecat de spital. Pe geam putea zari stelele pe un fundal negricios. Era noapte. O noapte la spital. Oare de cat timp se afla aici? Incerca sa isi miste piciorul, insa o durere ii inunda trupul, dar trecu repede. Apoi, cand incerca sa-si ridice mana stanga simti o atingere calda pe mana ei. Brusc, isi aminti de tot ce se petrecuse. In mintea ei se realizasera legaturile. Avusese un accident, din cauza lui. Privi spre calendar, era 12 martie. Zacea aia de 4 zile, inconstienta. Din cauza lui. Imediat ce se va putea misca, ii va arata ea. Insa vocea care o intrerupse din visare nu era a lui..
O recunoscu repede. Desi il vazuse doar de doua ori in viata ei, vorbisera enorm la telefon, deci ii era poate cea mai familiara voce. L-a cunoscut in urma cu un an la un concert. S-au inteles perfect din prima clipa si in discutiile care au urmat se completau reciproc. I se parea mereu ca totul e ca un film si ca parca sunt complementari. Nu locuiau in acelasi oras , ci la mare departare. Desi nu il cunostea foarte bine, in ultimele saptamani parea sa-l doreasca enorm, sa-i simta lipsa, sa-l vrea langa ea. Si acum era acolo..langa ea.. nu stia cum aflase de accident, cum de el era singurul care era cu ea si cum de ii pasa atat de mult de starea ei. Dar nici macar nu contau toate astea.. Important era ca el se afla acolo cu ea. Acum atat durerile fizice cauzate de accident, cat si ranile vechi sufletesti, parca pierdeau din intensitate, devenind suportabile...

Un interviu: Lecart

New. By me. Click here.

Un interviu diferit: Vescan

Interviu Vescan.Made by me. Click aici.

Un interviu diferit: Dj Twist

1. Gandesti si actionezi sau actionezi si abia apoi te gandesti la consecinte?
Twist: Actionez gandind :)) nu ma prea gandesc la consecinte, dar in general fac alegerea corecta


2. Crezi in destin sau consideri ca viata ne-o facem singuri, fara sa fie scris undeva ce urmeaza sa se intample?
Twist: M-as contrazice singur daca as incepe sa-ti spun parerea mea despre astea.. pana la urma cred ca e scris undeva


3. Cum ar trebui sa fie femeia langa care vrei sa imbatranesti ?
Twist: Exact asa cum e a mea !

4. Pe ce pui cel mai mult pret in viata?
Twist:hmm cu asta m-ai blocat... sunt multe lucruri pe care pun pret, n-as putea sa zic ca pun pret doar pe un lucru in viata

5. Spune-mi povestea celei mai frumoase intamplari din viata ta.
Twist: Sincer nu stiu care a fost cea mai frumoasa intamplare din viata mea !

6. Cu ce gand te confrunti cel mai des?
Twist: Cu tot felu de oameni de-am pixu :)


7. Ce efect a avut asupra ta prima dezamagire din viata ta?
Twist: am inceput sa beau mult


8. Exista vreo melodie in care te regasesti in totalitate?
Twist: nu neaparat, am un playlist de "cantece" in care ma regasesc


9. Consideri ca in ziua de astazi oamenii au uitat sa lupte pentru realizarea viselor?
Twist: cunosc oameni care continua sa lupte si oameni care lupta sa-si traiasca viata


10. Fericirea e in lucrurile marunte sau e conditionata de bani?
Twist: jumi-juma

Acid pe rani

E momentul in care dau foc la tot si plec. Momentul in care trag adanc aer in piept, inchid ochii si odata cu aerul ce-mi explodeaza din plamani, scot din mine tot, tot ceea ce tine de tine, tot ceea ce tine de lume. Raman doar eu cu mine. Si asa se incheie totul. Incursiunea mea prin viata ta ia sfarsit, rup in mii de bucatele tot ceea ce am fost NOI pana acum. Clipa in care pun un punct hotarat dupa o fraza lunga..mult prea lunga..
Cartea sufletului meu nu mai suporta o continuare. Nu mai vrea sa inscrie in paginile ei nici macar o alta fraza. Nu las in urma mea pagini albe, ci pagini pline de cuvinte transparente, vorbe atat de firave, purtate de vant in lumea asta mare..
E ultima picatura din pahar, o sorb cu deliciu , ca si cum as gusta pentru prima oara din nectarul acesta. Apoi paharul ramane gol, patat de urmele bauturii in care am ascuns vise, am furat fericiri si am mintit destine.
Las armele jos, refuz sa inchei tratate si sa semnez aliante. Devin neutra la tine, la mine, la noi, la tot. Pentru mine razboiul s-a incheiat, privesc pentru ultima data campul de lupta unde zeci de vise zac moarte pe jos. Zaresc pe alocuri dorinte care inca sangereaza si printre cadavre, vad cum cu ultimele puteri se plimba o fantasma a sperantei. Dar e tot mai slabita si in curand va cadea si ea.
Cu ochii atintiti spre apus, cu o carte cu pagini invechite in mana, las sa curga ultima picatura de ploaie pe obrajii mei, ascult in minte ultima nota a cantecului, privesc marea nepieritoare apoi cu maini tremurande inchid cartea si o arunc in valuri.

Poate isi va scrie altcineva destinul in paginile ei..

Un interviu diferit: Kazi Ploae

1. Spune-mi o metafora care crezi ca s-ar potrivi cel mai bine vietii.
Kazi: E doar o perioada , si spunem asta pana cand ne dam seama ca viata e doar o ''perioada ''


2. Cu ce gand te confrunti cel mai des?
Kazi: Cu gandul ca incercand sa-i ajut (pe oameni), am nenorocit generatia " foarte genial " .

3. Ce "remedii" folosesti pentru a-ti gasi raspunsurile la intrebarile care te macina?
Kazi: Trebuie doar sa pui intrebarile corecte .


4. Ce esti in stare sa faci pentru a obtine ceea ce doresti?
Kazi: Probabil orice . Dar fiecare dorinta se va transforma eventual in regret, sa stii asta .

5. Ai vreun anumit principiu dupa care te ghidezi mereu in viata si pe care nu l-ai incalca niciodata?
Kazi: Ma leg intotdeauna la sireturile de la piciorul drept inainte de sireturile de la piciorul stang .

6. In ce ai masura timpul daca nu ar fii secunde,minute etc.?
Kazi: In zambete .


7. Din ce cauza crezi ca majoritatea oamenilor sunt atat de "redusi" in actiunile lor?
Kazi: Din cauza globalizarii . E un sat planetar , internet si retribalizare . Individualism mutant .


8. Ce loc crezi ca mai ocupa preocuparea pentru cultura in randul tinerilor de azi?
Kazi: Nu ocupa absolut nici un loc . Reperele sunt false , fanteziile sunt impuse , cultura e de consum .

9. Spune-mi cateva lucruri esentiale in formarea caracterului unui om
Kazi: Parintii , Educatia , Anturajul , Suferinta si Nebunia , pe care trebuie sa o gusti inainte sa devii om .

10. Ce ai face sa dispara din lumea asta, daca ai putea?
Kazi: Generatorul de particule de la Geneva . Foametea in Africa .


Asculta mai multe audio Muzica

Story part 4. [citeste 1 2 3 inainte :D in ordine, evident.]

In aceasta dimineata se trezi cu greu din pat. Era una dintre cele mai grele incercari prin care trebuia sa treaca, pana acum, de la despartirea lor. Si avea de gand sa-i faca fata cu brio. Astazi ar fii implinit 4 luni. Era o zi timpurie de martie, 7, iar vantul batea puternic crengile salciei in geamul ei. Asa batea si amintirea lui la poarta inimii sale.. putea parca sa auda o sonerie care insista sa i se deschida usa spre nebunia ei..
"Astazi nu va fii o zi usoara , printeso." - isi spuse in gandul ei - "..iar o zi grea, cere o provocare mare.. ". Nu stia ce va face, insa era sigura ca va face ceva memorabil, va depasi un obstacol in lupta cu propriul suflet.
Ziua decursese la fel de banal ca toate de pana atunci, iar apropierea serii ii facea inima sa bata cu viteza. Imbracata exact ca si in ziua in care l-a cunoscut, pasi in intuneric afara. Se intalni la scurt timp cu prietenele ei si plecara spre localul unde mergeau mereu. Era si locul unde s-au sarutat prima data, unde pentru prima data a simtit din nou fiorii iubirii. Intrase in bar cu inima stransa, simtea ca e acolo, insa cu 4 luni in urma. Retraia trecutul. Se aseza la masa si cand isi intoarse privirea , de ce se temea cel mai mult incepea sa prinda contur. Era acolo. Era EL. La aceeasi masa unde s-au cunoscut, unde a inceput totul. Statea gandit, rotind in maini o halba de bere. Dupa expresia fetei lui, cu siguranta nu era prima.. Brusc, un gand o izbi puternic: asa era el si inainte sa o cunoasca, il vedea si inainte sa se intalneasca la o masa in colt, cu berea sau paharele de tarie in fata, pierdut, pustiu.. Nu avea pe atunci o parere prea buna despre el, insa misterul lui o atragea atat de mult incat nu a durat mult pana cand s-a asezat la masa lui si a intrat in vorba cu el. Asa incepuse tot..
Isi comanda si ea niste vodka. Avea nevoie de ceva tare, care sa nu ii mai lase sufletul sa jongleze cu mintea ei, care sa ii opreasca lacrimile si daca ar fii cu putinta si bataile incontrolabile ale inimii. Fetele nu ii intelegeau tacerea sau decizia. Desi cele mai bune prietene ale ei, parea ca niciodata nu inteleg ce e de fapt in sufletul ei si sincer vorbind, nici nu se chinuia prea mult sa le explice. Se obisnuise sa tina totul in ea, sa astepte dupa aceea picatura care sa umple paharul si abia atunci spunea tot, dadea cartile pe fata, fara limite, fara resentimente. Si parea ca acel moment se apropie..Astfel, golea pahar dupa pahar, in speranta ca si "paharul" ei se va goli.
Dupa mai mult de doua ore, isi intoarse din nou privirea catre masa lui. Era inca acolo, insa acum era singur. "Asta e provocarea de care am nevoie", le spuse fetelor, care o priveau nedumerite. Dar nu mai era timp de explicatii, se temea ca va disparea curajul; asa ca se ridica de la masa si porni spre masa lui. Se asezase pe scaun si nu lasase nici macar un moment de tacere. Nu stia ce sa zica, si nu stia de ce, dar primul lucru pe care i l-a spus a fost "La multi ani, dragul meu.". Abia atunci el isi ridica privirea din halba de bere si privi catre ea. Parea o inchipuire, parea ca nu e acolo si incepea deja sa se gandeasca ca poate bause prea mult. Clipi de doua ori, insa ea era tot in fata lui, cu un zambet trist pe buze, un zambet fals. Insa nu avusese nevoie de mai mult de zece secunde sa-si aminteasca ca azi era ziua lor. Sau cel putin trebuia sa fie.. Pierduse ordinea zilelor de cand devenise din nou barbatul gol pierdut in timp, insa aparitia ei ii reaminti tot. Lumea cetoasa in care se invartise in ultimele 3 saptamani (oare atata timp trecuse deja?parea ca e aceeasi noapte la infinit, aceleasi pahare murdare si aceeasi masa lipicioasa si plina de scrum si cercuri de la alte pahare, aceeasi stare, totul parea la fel. Insa nu azi.) incepea sa prinda contur, sa aiba forme si chipuri, culori si sunete clare.
"La multi ani, draga mea. Mi-ai lipsit..". Acesta era un raspuns la care ea nu asteptase. Se asteptase la ironii, replici acide, glume proaste, poate lacrimi, poate cearta. Dar nu sa ii spuna ca ii era dor de ea. Nu. Nu el. El o parasise. El ii distrusese ultimele saptamani , ii vopsise in alb si negru viata, el o determinase sa-si transforme inima in scrum de tigara si in picaturi de alcool. Cum isi permitea acum sa o intoarca inapoi, in acelasi punct mort, spunandu-i ca ii e dor de ea? Cum? Nu avea dreptul sa faca asta. Nici macar nu mai stia acum ce sa raspunda, asa ca isi comanda inca un pahar de vodka, timp in care privea doar spre masa. Asa,privind-o cu capul in jos cu privirea fixa si respirand incet, puteai sa juri ca masa aceea ascunde mii de raspunsuri la cele mai complicate probleme existentiale. Insa ea nu gasea nici un raspuns acolo. Discutia se blocase aici, in capul ei. Doua senzatii contradictorii se luptau in capul ei : sa il ia in brate si sa-l sarute, sa aiba macar pentru o noapte iluzia ca totul e bine.. deoarece noaptea asta trebuia sa fie a lor.. sau sa se ridice, sa plece si sa nu se mai intoarca niciodata aici. Dar nu.. ramanea pe loc, in cautarea unui raspuns, unei posibile teme de discutie care sa nu ii provoace durere. Tacerea lui o enerva si mai tare, ii bloca parca si gandurile ei. Asa ca.. stateau acolo.. de mai bine de 20 minute.. tacuti.. ea privind in jos, el privind-o pe ea.. cu o furtuna de ganduri care parca se invarteau intr-un carusel al torturii mentale.. lent , dar sigur.

Story part 3. [citeste part 1 si part 2 inainte.]

Se trezi dupa cateva ore.. perna ii era uda de lacrimi si urme de rimel.. Se ridica incet din pat, incepuse o noua zi , insa era ploioasa.. nici macar o raza de soare care sa-i impuna un zambet. Cand privi spre oglinda, vazu pozele cu ei. Cata fericire se citea pe chipurile lor. Le dezlipi usor una cate una.. lacrimile ii aparura iar in ochii ei de copil. Simtea ca il sterge usor din sufletul ei. Dar oare asta dorea? Iti doresti vreodata sa stergi fericirea din tine? Nu. Si pentru ea, saptamanile cu el fusesera fericire. Asa ar fii definit ea fericirea, aratand poza pe care acum o tinea in mana. Si daca ar fii trebuit sa defineasca golul si pustiul, trebuia doar sa se priveasca in oglinda. Nu simtea ca sufera, nu simtea ca o doare ci doar nu mai simtea nimic in ea, privirea ii era pierduta , ochii goi, la fel si sufletul.
Dar trebuia sa o ia de la capat, trebuia sa coboare scarile acelea cu zambetul pe buze cum ii obisnuise pe cei din jur, cu ironiile si glumele ei, cu privirea jucausa. Mintindu-i pe ceilalti, se mintea pe ea si asta parea deocamdata cea mai buna solutie. Asa ca se imbraca repede , isi aranjase parul apoi isi transformase fata, sa nu se zareasca cearcanele si ochii rosii. Se mai privi o data in oglinda, arunca un zambet siret si isi spuse in gand concluzia "E bine, arat a om fericit, acum pot pleca spre viata.". Simtea ca trebuie sa inceapa o viata noua, desi totul in jurul ei ramasese neschimbat. Dar pentru ea era un nou inceput, si totul parea diferit. Cobori grabita scarile, isi saluta parintii si iesise pe usa. Se indrepta cu pasi grabiti spre scoala, incerca sa isi repete lectia la franceza, ca sa nu lase spatiu gandurilor. Parea ca functioneaza, astfel ajunsese la scoala , le saluta pe prietenele ei si in scurt timp orele incepura.
Ziua trecuse repede, la fel ca si urmatoarele 3 saptamani. Deja devenise o rutina.. nopti albe si mult prea lungi, dimineti de transformare rapida si zile care goneau incet spre nicaieri. Uneori se chinuia sa gaseasca o cale, cauta un raspuns insa era de negasit.. si continua asa, sa traiasca fara tinta, fara scop. Se refugia uneori in iesiri cu prietenii , sau chiar in bratele altor baieti. Insa in mintea ei mereu si mereu se faceau comparatii. Intreaga sa fiinta facea conexiuni cu trecutul, ochii vedeau un loc care ii imprima in minte o noua amintire, urechile auzeau o noua melodie, mainile simteau o alta atingere.. Ii simtea lipsa mai mult decat recunostea cuiva, mai mult decat isi recunostea chiar sie insasi. Dar mergea mai departe, ora dupa ora, zi dupa zi, saptamana dupa saptamana. Nu era genul care sa abandoneze o lupta, chiar si atunci cand o ducea cu propria persoana. Stia ca mai devreme sau mai tarziu toate trec, insa trebuie sa gasesti o tinta spre care sa te indrepti ca sa stii pentru ce lupti. Inca nu o gasise, dar era acolo undeva.
Uneori il zarea pe drum, parca era alt om. Pasea incet, cu privirea ratacita, mai neingrijit, mai trist. Alteori, il vedea la o masa cu bautura in fata si cu un zambet murdar de alcool, de prea mult alcool. Il privea adesea , insa evita intotdeauna sa ii intalneasca privirea. Era mai usor asa, il privea precum priveste o fotografie, insa daca o privea in ochi si el la randul ei , ochii incepeau sa vorbeasca, sa chinuie, sa tortureze involuntar, sa sape in mintea ei si sa o arunce din nou in pustiu. Si prin asta nu mai putea trece.
Undeva dupa toata sarada asta creata si sustinuta de ea, pentru ceilalti si pentru propria persoana, chiar isi regasise zambetul si acum lupta din rasputeri sa il pastreze. Adormea in fiecare noapte cu acelasi gand in minte "Uneori e bine sa minti.. "

Story part 2 [citeste part 1 inainte.]

In camera ei intunecata, tanara fata incerca sa nu se lase curpinsa de negrul din jurul ei, insa parea aproape imposibil. Mai avea control doar asupra mintii sale, caci inima ii era deja cuprinsa de acel negru devastator. Dar cum putea sa-si controleze aceste simtiri? Daca adormea… Si cum putea face asta, caci deja o cupindea un sentiment de panica. De cate ori inchidea ochii, I se derulau in minte imagini, sunete, vorbe. Simtea atingerea lui, se simtea din nou in bratele lui, ii simtea buzele reci pe umarul ei dezgolit. Il vedea cum statea langa ea si ii aranja parul si ii saruta ochii In timp ce ea dormea. Acum toate parea desprinse dintr-un vis.. un vis frumos care acum devenise un cosmar. Nu intelegea cum in cateva ore raiul lor devenise iadul ei.
Sufeise si inainte, chiar recursese la gesturi necugetate, insa acum parca toata durerea trecutului si prezentului se aduna in sufletul ei. Nu isi putea explica senzatia sumbra care o coplesea: ii era teama sa ramana singura cu ea insasi, singura cu gandurile ei, captiva in amintiri rupte parca dintr-un film. Isi dorea sa adoarma si dimineata cand va deschide ochii intreaga lor poveste de iubire sa fie doar un vis frumos, cu un crai venit de departe, cu chipul nedeslusit si sentimente supreme de iubire. Stia ca durerea va disparea daca uita clipele fericita. Insa si asta era irealizabil. Totul parea imposibil in aceasta noapte, in aceasta clipa a vietii ei.
Aprinsese televizorul in speranta ca va gasi un film bun, care sa-I capteze atentia. Dar orele treceau si ea parca privea in gol. Chiar era acum atat de pustie pe dinauntru?
Se ridica din pat si se privi in oglinda. Pe umar avea inca urmele buzelor lui, urmele clipelor in care se jucau ca doi copii, in care se pierdeau in eternitate unul in bratele celuilalt. “Deci chiar a fost real..” era propozitia care rula acum in mintea sa , precum un film prost care se blocheaza la o replica.
Isi lua telefonul de pe masuta de langa pat, in speranta ca un mesaj de noapte buna va dovedi ca macar noaptea aceasta nu existase. Insa ecranul telefonului nu afisa decat o ora tarziu in noapte. Pierduta intr-o lume in care si-ar fii dorit sa nu se afle, nici macar nu observase ca e aproape dimineata.
Stia ce se spune, ca o noua zi aduce noi sanse si bucurii, ca in fiecare dimineata in care deschidem ochii trebui sa fim recunoscatori pentru o noua zi si sa o facem cat mai frumoasa. Dar mai stia ca atunci cand era copil si nu intelegea ce e dimineata, fratele ei mai mare ii spusese: “Dimineata e atunci cand deschizi ochii dupa somn.Atunci incepe alta zi.”. Pai si atunci cum putea incepe o noua zi daca ea nu dormea? Trebuia sa doarma, ziua de maine aduce speranta , iar “maine” putea fi doar daca dormea un pic din “azi”.
Zambi trista catre gandurile ei.Inca isi pastrase naivitatea din anii copilariei, acolo isi gasea refugiu cand lumea adultilor, in care pasise de curand, nu era nici pe jumatate la fel de colorata precum “lumea ei”.
In lumea ei, soarele zambea fericit catre oameni, norisorii luau forme si ofereau raspunsuri, florile multicolore salutau parca oamenii, iar fericirea era in fiecare detaliu al pamantului.
Reveni din pacate din nou la realitate. Isi aprinse o tigara. Renuntase de mult la acest obicei, insa acum chiar avea nevoie de o picatura de relaxare. Din fericire, un pachet ratacit , colorat la fel de banal precum lumea, in nuante de alb-negru-gri, ii putea oferi aceasta doza de liniste. Privea cum fumul tigarii se inalta spre tavanul camerei, apoi dispare brusc. Asa fusese si iubirea lor.. acum parea ca se inalta deasupra norilor si in momentul urmator, parca norii, cu tot cu iubirea lor, cazusera.
Ea era o persoana optimista de felul ei, de aceea incerca si acum sa vada culoarea in marea de negru. Se gandea ca dupa fiecare fum care dispare, apare altul.. si altul.. Poate ca va aparea o alta iubire care sa inalte norii inapoi pe cer. Desi nu simtea ca dorea un “altul”. Nu stia cum avea puterea de a vedea partea plina a paharului, insa cu siguranta se bucura ca gasea aceasta putere in ea, acum.
Cand stinsese a patra tigara, afara deja se lumina de ziua. “Poate maine noapte, cerul va fii plin de stele..”, isi sopti singura, apoi se intinse in pat si adormi..

Story part 1.

- Ai privit vreodata cerul si el sa fie mai gol ca niciodata? il intreba ea cu lacrimi in suflet pe cel care odata obisnuia sa o conduca la stele.
Privirea ei era mai goala ca si cerul spre care privea in acea noapte friguroasa. Sufletul ii era secat de picturile colorate ale lunilor ce era atat de sigura inainte cu cateva zeci de minute ca vor urma. Statea cu ochii inchisi si se vedea pasind singura pe un drum pietros de munte. Pasii sai erau grei, calea ii era anevoioasa iar privirea mereu in pamant. Reflexia ei din viitor nu ridica fruntea, ascundea ceva atat de bine incat devenea o lupta de orgoliu sa afli misterul. Obisnuia din cand in cand sa intinda incet o mana in dreapta sa, apoi isi intorcea capul , ofta si lasa mainile pe langa corp. Cararea deschisa in fata sa nu parea deloc sa ii usureze mersul, parca ceva o tragea inapoi mereu, mereu.
O trezi din visare vocea lui.
- Nu, draga mea, in aceasta noapte stelele lipsesc de pe cer deoarece se pregatesc sa rasara mai multe, mai luminoase si mai stralucitoare ca niciodata pentru tine, doar pentru tine. Le meriti atat de mult , fiecare dintre ele trebuie sa fie acolo pentru tine, sa-ti calauzeasca pasii , sa aiba grija de tine sa ramai mereu acelasi om minunat care adormea in bratele mele nopti de-a randul...
Se simtea si in glasul lui un tremur ce lasa sa se zareasca o umbra de regret. Nici el nu isi intelegea decizia, insa ceva ii spunea ca asa este mai bine. Stia ca inima ei acum se rupe in mii de bucatele asemeni unor hartii transformate in confetti. Nu avea curajul sa o priveasca in ochi, deoarece si ai lui erau la fel de pustii ca ai ei. Nu pentru ca ar fii iubit-o, ci pentru ca nu o putea vedea suferind si mai ales, sa stie ca el ii provoaca aceasta durere. Isi dorea sa o tina in brate, sa ii stearga lacrimile , sa o sarute incet pe frunte, apoi pe ochii ei tristi, sa o linisteasca, sa ii spuna ca lumea e rea, sa ii aminteasca faptul ca el va fii mereu acolo pentru ea, sa se joace in parul ei si sa se piarda in noapte. Insa nu o mai dorea a lui... In inima lui se dadea o batalie groaznica, un conflict pe care ea il simtea si de aceea nu se indeparta deloc de el, desi poate si-ar fii dorit sa alerge cat mai departe de ceea ce ii provoca atat de multa durere.
Insa ramanea aici, nu putea sa ii raspunda deoarece ii era frica de primul cuvant rostit, se temea ca va izbucni in lacrimi si nu, ea dorea sa para puternica, sa accepte aceasta despartire cu demnitate , cu o putere supraomeneasca pe care in timp, poate, fara sa-si dea seama, a dobandit-o. Nu avea o viata grea, insa inima ei trecuse prin multe , a incetat sa-si mai deschida sufletul in fata iubirii si s-a obisnuit sa fie mereu singura. Si totusi, desi acum suferea, nu regreta nimic. Trase adanc aer in piept apoi ii spuse cu o voce atat de vesela incat nu se recunostea ea pe sine:
- Cea care adormea in bratele tale nopti de-a randul e doar una banala, e una din multele femei de pe lumea asta, fara nimic special. Tot ceea ce ai vazut deosebit in ea, era doar imaginea ta reflectata in inima ei..Poate ar fii mai bine sa plec, insa intr-o lupta stupida care se poarta acum in interiorul meu, mintea imi spune sa ma ridic si sa dispar, insa inima nu vrea sa caute alinare decat in bratele tale. Probabil fac cea mai mare greseala ca iti spun acum lucrurile astea, doar ca nu mai cunosc decat zambetul de dimineata, atunci cand ma trezeai cu sarutari...
Atunci simti o lacrima curgand usor.Inchise ochii din nou, incerca sa isi scoata din minte seara aceasta, dar nu reusea. Era blocata in timp, mintea ii statea in loc , iar inima nu putea cere altceva decat bratele lui. Ridica ochii spre cer in speranta ca undeva, o stea ii va arata calea. Dar pe cer era doar luna, care si ea, mai mica decat altadata parea ca impartaseste tristetea din sufletul ei. Intre cei doi, care odinioara se opreau din vorbit doar pentru sarutari, domnea acum o liniste apasatoare, care lasa prea mult loc dramei...
Ce era de facut acum? Incotro sa o apuce ea? Oare de ce se petrec toate astea , cand totul parea a decurge ca un basm? Ea nu citise niciodata basme cu final trist si de aceea spera ca destinul ii pregateste ceva. Insa basmele mereu se incheie cu uciderea zmeilor si iubirea eterna dintre Fat-Frumos si micuta fata de rege. Pana acum stia doar ca ea e micuta fata de rege si asta e basmul ei. Insa cine e zmeul? Nici macar Fat-Frumos nu mai stia cine era. Trebuia ea sa-l caute ? Nu, intotdeauna ei isi croiesc drumul spre inima printesei... insa ea nu era genul de printesa care putea sa astepte. Ea nu era nici macar o printesa. Ea era fata simpla, cu inima mare, cu zambetul pe buze, care iubeste si asteapta iubire.
- Daca as stii cine sunt acesti zmei, i-as ucide chiar eu!.. rosti ea brusc cu glasul ridicat.
Atunci el se uita la ea parca mai trist ca niciodata, se ridica de langa ea si cu lacrimi in ochi ii sopti:
- Zmeii sunt in sufletul meu. Eu sunt zmeul... Sper sa iti gasesti un Fat-Frumos care sa te merite.
Pleca. Nu intelegea cum a putut-o lasa singura acolo, insa nu mai rezista sa simta durerea emanata de corpul ei prin fiecare suflare. Gonea cu pasi rapizi , fara o directie . II curgeau lacrimi din ochi si isi repeta mereu "Fii barbat. Barbatii nu plang. Oricum nu ai iubit-o, prostule! Ce e cu tine?". O cunostea atat de bine, stia acum ce se petrece in sufletul ei, o putea vedea cum cu capul in maini plangea si nu avea putere sa se ridice. Ceva il indemna sa se intoarca dupa ea, poate grija , insa nu mai putea suporta sa o vada asa. Stia ca va fii de zece ori mai rau decat a lasat-o si gandul asta il obseda. Privea disperat spre cer in speranta ca va aparea o stea. Ea il invatase ca noptile frumoase sunt atunci cand cerul era plin de stele. Nu a iubit-o niciodata, insa a tatuat in inima lui amprente pe care nu le va putea sterge niciodata. A invatat de la ea sa fie copil din nou. Brusc, un nou gand il izbi violent "Ai ranit un copil! Cum poti rani un copil? L-ai trantit la pamant, apoi ai plecat si l-ai lasat acolo." Mergea cu ochii inchisi si plini de lacrimi. Lovea crengile cu putere, parca razbunandu-se pe el insusi , insa inapoi nu se putea intoarce. Parea a fii o cale de ani lumina pana langa ea, o rusine pe care nu o putea suporta. Nu gasea raspuns, nu dorea raspuns , nu mai dorea nimic. Si-ar fii dorit sa nu se fii nascut el, sa nu se fii nascut ea, sa nu se fii nascut nici unul sau macar sa nu se fii intalnit. Insa trecutul nu putea fii schimbat, prezentul era devastator, iar viitorul..ce isi putea dori pentru ea de la viitor? Dar pentru el? Stia ca voia ca ea sa fie fericita, sa isi stearga lacrimile de la ochi si sa mearga mai departe. Insa el? El incotro o va apuca? Nu era asa, niciodata nu cel care paraseste sufera, nu el e pierdut in spatiu si timp, confuz in suflet si in minte. De ce simte ca despartirea e cel mai bun lucru si totusi asta il distruge? De ce nu o iubeste si totusi suferinta ei il doare si pe el? Avea atat de mult intrebari fara raspuns ...
Dupa ore intregi de umblat fara sa stie unde e si nici macar cine mai e, se trezi in fata casei ei. Lumina camerei ei era aprinsa. Se linisti la gandul ca macar e acasa in siguranta si incerca sa nu se lase iar cuprins de iadul pe care il simtea ea in interior si care parca, inexplicabil, i-l transmitea si lui. Pleca spre casa lui, cu mintea golita, fara dorinta unui nou inceput, fara intrebari in minte, fara sentimente in suflet. Desi ii era teama sa recunoasca, acum se simtea el..era din nou el, cel de acum patru luni, care nu mai dorea nimic de la viata. "Totul devine la fel mai devreme sau mai tarziu. Nu pot schimba nimic..". Si resemnarea il linisiti putin. Cel putin pentru noaptea aceasta..
Inainte sa intre in casa, privi din nou spre cer. Aparuse o stea, micuta, insa era acolo.. Zambi trist si pasi in intunericul camerei.

Nu.

Ai simtit vreodata cum culorile dispar in fata ta? Cum totul devine alb si negru? Nu, nu alb si negru, pentru ca alb e puritate si de asa ceva nu poate fii vorba. E negru, totul devine negru.
Te-ai uitat spre cer in speranta ca o stea este acolo pentru tine si cerul sa fie gol? Ai asteptat dimineata in speranta ca macar un nor va lua forma fericirii si norii sa fie mai imprastiati ca un hazard natural? .. sau hazard sentimental.

Timpul nu se opreste atunci cand inima bate mai repede. Timpul nu merge mai repede atunci cand inima ta aproape ca nu mai bate. Timpul curge la fel, timpul iti lasa loc de zambete si mai ales timpul are grija sa iti lase loc de lacrimi. Noptile nedormite nu mai par sa se simta, viata nu pare sa isi mai gaseasca singura sensul. Si trebuie tu sa-l cauti. Ai incercat sa gasesti vreodata sensul intr-o mare infinita de negru? Ai privit in fata ta vreodata si sa nu vezi nimic, desi e plin de oameni, de culori, de zambete? Ai fost vreodata constient ca lumea e exact cum era acum ceva timp, si totusi ochii tai sa nu o pot perceapa la fel? Ai numarat vreodata timpul nu in ore si minute ci in melodii, in ganduri si in tigari fumate? Da.. ai fumat vreodata un pachet de tigari fara sa respiri , fara sa iti pese ce urmeaza, fara sa stii ce e cu tine, de ce esti unde esti si unde te poti indrepta? Ai simtit vreodata ceva invizibil de o mie de ori mai puternic decat ceva vizibil? Adica ranile din suflet fata de ranile din corp. Te-ai simtit vreodata un nimic, trantit in noroi, invartit acolo pana nu mai ramane nimic din orgoliu, demnitatea si ambitia ta? Ti-ai simtit vreodata sufletul rupt in atatea bucati incat parca nu il mai ai deloc? Ai simtit vreodata ca ti-e frig.. un frig incredibil , desi in camera ta sunt 30 grade? Simteai ca nimic nu te poate incalzi... Ai simtit vreodata ca iubesti ceea ce ar trebui din tot sufletul sa urasti? Si ca in loc sa il urasti pe el, te urasti pe tine? Ti-a fost vreodata frica sa inchizi ochii si sa ramai tu cu gandurile tale? Ai stat o noapte intreaga privind filme din care nu stii nimic, doar sa nu ramai "tu cu tine"? Ai sperat ca dimineata aduce soare si cand colo dimineata sa aduca mai mult frig, mai multa ploaie,mai multa durere in tine? Ai simtit vreodata ca efectiv nu vrei sa mai treci prin lupta asta spre fericire, ca vrei sa te batut , ca nu mai ai curaj, ambitie si motivatie si ca cel mai bine e sa ramai acolo jos, pe fundul prapastiei de unde nimeni sa nu te poata ridica ? Ai vrut vreodata sa ridici un zid in jurul tau si sa nu ai puterea?

Da, stiu.. citesti aceste randuri si poate te regasesti.. insa intotdeauna o voce interioara iti sopteste mai devreme sau mai tarziu ca orice infrangere te face mai puternic.. si atunci te ridici si o iei de la capat, traversezi prin zambete si lacrimi pana spre fericire.

Depresie de iarna..

Vreau sa ma pierd din nou in tenisii mei mov cu miros de mare si aroma de nisip, cu parfum de fericire si picaturi de lacrimi, cu stropi de bere din noptile prea lungi. Tenisi imbibati cu oboseala saptamanilor in care ziua si noaptea nu mai aveau limita, somnul era plecat undeva in departari caci la mine si ai mei nu prea ajungea, tenisi pe care atunci cand ii incalt parca ma transpun intr-o alta lume, lumea trecutului meu si aud rasetele, vad chipurile luminate si ochii lucind, vad apa raurilor curgand usor , simt valurile marii lovindu-se de mine in intuneric, simt mangaierea fierbinte a nisipului pe pielea arsa de soare, imi vad parul luminat de raze, vad plaja colorata sau dealurile verzi.. Vad o lume colorata in fericire si parfumata cu rasete , imbracata in nopti albe , care serveste doar pahare de bere la tava , care fumeaza iubire si care se numeste simplu.. VARA...

Prea sus..

taxi-prea sus
Asculta mai multe audio Diverse

Salut, dragul meu >:D<

Ce mai faci? Esti bine? Vreau sa-mi spui cum se vede lumea de acolo. Cum suntem noi? Parem niste furnici mici, mici si tu apesi un buton, dai zoom si te uiti cu ceilalati ingerasi la noi, la greselile noastre si radeti? Fiecare om e ca si un serial de televiziune? Par ridicola de acolo de sus cand iti scriu aceste randuri? Oare tu stii ca iti scriu? Oare esti pe canalul meu acum si vezi cum dau delete pentru ca nu suna bine propozitia si razi de mine? Imi pare rau, nu am adresa ta.. sper ca tu stii blogul meu si poti intra sa citesti caci eu inca nu stiu adresa ta. Dar te voi vizita, iti promit. Vor mai trrece ani, dar te voi vizita. Poate ne vom muta impreuna in acea casa de care vorbeam. Acolo la tine este plaja? Sau de cate ori vrei sa auzi valurile marii cobori pana aici in zbor? Daca asa faci, te rog sa vii si la vara, sa ne intalnim sa stam la o poveste ca pe vremuri.

Ar fii trebuit acum sa iti spun "La multi ani", dar stii ca nu am memoria zilelor de nastere, ai ras de mine vreo doua saptamani cand am sunat pe cineva cu 3 luni inainte doar pentru ca asa credeam ca e ziua sa. Dar am facut progrese, sa stii. Stiu ca e candva saptamana asta. Uite vezi, macar am retinut luna. E iarna si imi amintesc cand te-ai suparat atat de tare ca nu ai vrut sa vii sa ma colinzi :D Dar nu-i nimic, mi-a trecut supararea, desi poate nu am avut niciodata ocazia sa-ti spun asta.

Mi-e dor sa ma tii in brate cand plang, mi-e dor sa-mi stergi lacrimile cu un servetel intr-o oarecare gara. Mi-e dor sa razi de mine mereu, orice zic, orice fac . Mi-e dor sa ma tii noaptea in frig si sa-mi spui apoi ca ai vrut sa arat asa cum ma si port , ca un clown cu nasul rosu. Si iubesc asta, deoarece pentru tine clownii nu erau ceva rau. Mi-e dor pana si de trandafirul ofilit pe care mi l-ai dat cand ma durea spatele si mi-ai zis ca e un batranel pentru o batranica asa ca mine. Eu nu te mai vad acum, dar cateodata cand dorm, tu ma vizitezi. Sa nu crezi ca nu mi-am dat seama ca faci asa cum ai facut intotdeauna, ma trezesc cu tine cand dorm. Atunci imi bateai in geam si-mi zicea "Hai sa mergem in aventura". Acum tu imi arati aventuri si basme minunate. Vreau sa alergi dupa mine cand esti ud pe haine, vreau sa ma tii de mana cand trecem pe pod, vreau sa prindem dimineata pe malul raului, vreau sa te iubesc asa cum niciodata nu am stiut sa o fac.Tu intotdeauna ai gasit ceva amuzant si pozitiv in orice, mi-ai insuflat si mie culoarea asta de fericire in viata, atunci cand iubirea ma deceptiona pentru prima data.

Poate nu stii, dar tu esti primul om care mi-a dat de inteles cat de valoroasa e viata, cat de mult trebuie sa traim clipa... Nu stim cand totul se poate schimba. Sincer, preferam sa nu aflu asta niciodata. Nu de la tine.

Am vrut doar sa iti multumesc pentru tot ceea ce m-ai invatat cand eram inca un mic copil, sa iti spun ca imi e foarte dor de tine si sa iti promit ca ne vom intalni candva, iar atunci, iti promit, voi face alegerea corecta.

Sa ai grija de tine! Si , daca nu exagerez precum un copil intr-o scrisorica catre mos craciun, te rog sa ai grija si de mine. Si daca am un ingeras pazitor intelegator, fa schimb cu el. Spune-i ca ii multumesc pentru toate necazurile din care m-a scos si ca fac o bere [fara alcool] cand vin la voi, dar vreau sa joci tu de acum rolul lui, vreau sa fii tu regizorul filmului meu, sa scoti ceea ce nu e bine in scena iar atunci cand va fii cazul, sa tragi tu cortina dupa marele final ...