Se trezi dupa cateva ore.. perna ii era uda de lacrimi si urme de rimel.. Se ridica incet din pat, incepuse o noua zi , insa era ploioasa.. nici macar o raza de soare care sa-i impuna un zambet. Cand privi spre oglinda, vazu pozele cu ei. Cata fericire se citea pe chipurile lor. Le dezlipi usor una cate una.. lacrimile ii aparura iar in ochii ei de copil. Simtea ca il sterge usor din sufletul ei. Dar oare asta dorea? Iti doresti vreodata sa stergi fericirea din tine? Nu. Si pentru ea, saptamanile cu el fusesera fericire. Asa ar fii definit ea fericirea, aratand poza pe care acum o tinea in mana. Si daca ar fii trebuit sa defineasca golul si pustiul, trebuia doar sa se priveasca in oglinda. Nu simtea ca sufera, nu simtea ca o doare ci doar nu mai simtea nimic in ea, privirea ii era pierduta , ochii goi, la fel si sufletul.
Dar trebuia sa o ia de la capat, trebuia sa coboare scarile acelea cu zambetul pe buze cum ii obisnuise pe cei din jur, cu ironiile si glumele ei, cu privirea jucausa. Mintindu-i pe ceilalti, se mintea pe ea si asta parea deocamdata cea mai buna solutie. Asa ca se imbraca repede , isi aranjase parul apoi isi transformase fata, sa nu se zareasca cearcanele si ochii rosii. Se mai privi o data in oglinda, arunca un zambet siret si isi spuse in gand concluzia "E bine, arat a om fericit, acum pot pleca spre viata.". Simtea ca trebuie sa inceapa o viata noua, desi totul in jurul ei ramasese neschimbat. Dar pentru ea era un nou inceput, si totul parea diferit. Cobori grabita scarile, isi saluta parintii si iesise pe usa. Se indrepta cu pasi grabiti spre scoala, incerca sa isi repete lectia la franceza, ca sa nu lase spatiu gandurilor. Parea ca functioneaza, astfel ajunsese la scoala , le saluta pe prietenele ei si in scurt timp orele incepura.
Ziua trecuse repede, la fel ca si urmatoarele 3 saptamani. Deja devenise o rutina.. nopti albe si mult prea lungi, dimineti de transformare rapida si zile care goneau incet spre nicaieri. Uneori se chinuia sa gaseasca o cale, cauta un raspuns insa era de negasit.. si continua asa, sa traiasca fara tinta, fara scop. Se refugia uneori in iesiri cu prietenii , sau chiar in bratele altor baieti. Insa in mintea ei mereu si mereu se faceau comparatii. Intreaga sa fiinta facea conexiuni cu trecutul, ochii vedeau un loc care ii imprima in minte o noua amintire, urechile auzeau o noua melodie, mainile simteau o alta atingere.. Ii simtea lipsa mai mult decat recunostea cuiva, mai mult decat isi recunostea chiar sie insasi. Dar mergea mai departe, ora dupa ora, zi dupa zi, saptamana dupa saptamana. Nu era genul care sa abandoneze o lupta, chiar si atunci cand o ducea cu propria persoana. Stia ca mai devreme sau mai tarziu toate trec, insa trebuie sa gasesti o tinta spre care sa te indrepti ca sa stii pentru ce lupti. Inca nu o gasise, dar era acolo undeva.
Uneori il zarea pe drum, parca era alt om. Pasea incet, cu privirea ratacita, mai neingrijit, mai trist. Alteori, il vedea la o masa cu bautura in fata si cu un zambet murdar de alcool, de prea mult alcool. Il privea adesea , insa evita intotdeauna sa ii intalneasca privirea. Era mai usor asa, il privea precum priveste o fotografie, insa daca o privea in ochi si el la randul ei , ochii incepeau sa vorbeasca, sa chinuie, sa tortureze involuntar, sa sape in mintea ei si sa o arunce din nou in pustiu. Si prin asta nu mai putea trece.
Undeva dupa toata sarada asta creata si sustinuta de ea, pentru ceilalti si pentru propria persoana, chiar isi regasise zambetul si acum lupta din rasputeri sa il pastreze. Adormea in fiecare noapte cu acelasi gand in minte "Uneori e bine sa minti.. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu