Nimeni, niciodata!

Bun, deci acest post e ca un fel de rezultat al unui wannabe studiu personal din ultima luna. Da, fix o luna. Am vrut sa vad daca cel mai bun prieten al meu poate fi inlocuit. Si concluzia e mai mult decat clara: NU, in niciun caz el nu poate fi inlocuit.

Cauzele studiului: Faptul ca in ultima vreme prostiile lui m-au adus in stadiul critic, m-au dus precum un lift de undeva de la mijlocul etajelor unei cladiri pana la subsol, m-au facut sa-mi pierd concentrarea, speranta, fericirea si increderea. Dar nu increderea in el, acea incredere nu poate fi pierduta, ci increderea in conceptul de Best friend si rezonanta pe care o au aceste cuvinte in mintea si sufletul meu.

Perioada si etape: Pai, cam o luna, exact o luna daca nu ma insel. Am incercat sa ma apropii de mai multi oameni, i-am vazut cum se comporta in diverse ipostaze, cum sunt ei cand am nevoie de "o alinare", cat de bine ma cunosc si cat de mult isi doresc sa-mi stearga lacrimile din suflet. Si nu, nu a fost un test, deloc.

Concluzii: Sunt multi care fac lucrurile pe care le face EL, insa nu e absolut nimeni care sa stie CUM si CAND trebuie facute. Desi am pariat cu toata fiinta mea pe faptul ca niciodata nu ma va dezamagi si niciodata nu ma voi indoi de el sau de prietenia noastra, uite ca a venit si momentul cand am avut dilemele mele. Cand am avut nevoie de-o certitudine. Cand m-am simtit acaparata de tot ceea ce se petrecea in jurul meu si mi-am dorit sa pun pun punct, sa inchei o prietenie care ajunsese sa-mi faca rau, sa-mi demonstrez eu mie ca pot fara el. Pai, nu pot. Daca pana acum nu am avut certitudinea ca relatia asta e facuta pentru totdeauna, acum o am. Mai rau decat acum nu e decat moartea. Si nici aia nu ne-ar putea indeparta.

De ce?
Pentru ca el ma cunoaste cel mai bine, pentru ca el stie sa-mi stearga lacrimile, stie sa ma pupe pe frunte, stie sa ma tina in brate si 30 minute daca atat e nevoie, stie sa taca cand tacerea vindeca totul, stie sa vorbeasca aiurea cand trebuie schimbat subiectul, stie ce sfaturi sa-mi dea cand am nevoie...parca inainte de a avea o reactie trece cu un microscop prin sufletul meu si asta il ajuta sa ia decizia cea mai buna.
Pentru ca el stie sa imi dea parul din ochi cand vrea sa-mi aminteasca ca ma iubeste, pentru a ma putea privi.
Pentru ca el stie ce piesa sa ceara la bar cand sunt suparata.
Pentru ca el stie cand trebuie sa ma duca departe de un om, o piesa, un loc.
Pentru ca el stie ca un rasarit pe plaja, un dans pe banca pe o piesa speciala, o pupa pe frunte, un hug strans, doua cuvinte sincere, un zambet specific sau un pahar de bere pe masa la momentul potrivit imi readuce zambetul pe buze. Si stie mereu care din aceste variante sa le aleaga.
Pentru ca el stie cand ma doare ceva si face orice sa-mi alunge durerea din suflet.
Pentru ca el stie cand ma doare din cauza lui si sufera alaturi de mine, sufleteste, daca nu fizic.
Pentru ca el stie sa-mi zica "draga" mereu in mesaje.
Pentru ca el stie sa-mi dea mesaje de "Buna-dimineata si o zi frumoasa,draga" noaptea la 3, ca sa le vad cand ma trezesc.
Pentru ca el stie ca imi place tequilla cu portocala.
Pentru ca el stie cand trebuie sa merg acasa, cand e cazul sa puna o limita, cand trebuie sa urle la mine, cand trebuie sa ma opreasca.
Pentru ca el stie sa ma lase sa fac o prostie din cand in cand, pentru ca nu are consecinte. Dar doar atunci.
Pentru ca el stie ca mi-as da viata pentru el.
Pentru ca el stie ca si-ar da viata pentru mine.
Pentru ca el stie ca sunt paranoica si ma lasa sa ii fac crize si scene apoi ma ia in brate. Pentru ca el e aproape singurul [mai e o persoana] in bratele caruia toate trec, toate devin clare. In bratele lui, orice lacrima devine fericire.
Pentru ca el stie cand vreau sa stau singura.
Pentru ca el stie ca am momente cand vreau doar sa urlu si sa lovesc si atunci sta si tace si ma lasa sa ma descarc. Pentru ca e singurul om din lume pe care il pot suna si sa zic "Vreau sa urlu" si sa ma lase 20 minute sa urlu si sa fac urat la telefon, sau live fara sa se supere, fara sa ma judece.
Pentru ca el stie tot despre mine, tot trecutul meu, toate secretele mele, toata viata mea cap-coada si nu ma judeca pentru greselile facute, nu ma ridica in slavi pentru realizarile mele si nu ii e rusine pentru ca in anumite momente am facut chestii de regretat. El..doar ma iubeste, asa cum sunt eu, neconditionat.
Pentru ca el stie ca si daca nu imi raspunde zile in sir la telefon, atunci cand imi va raspunde voi inghesui ultimele zile in 10 minute de convorbire in care voi vorbi intr-una, apoi voi mai sta inca 10 ascultandu-. Pentru ca stie ca l-am sunat din doua motive: sa-l aud si sa-l pun la curent cu viata mea.
Pentru ca el nu se ascunde sa-mi spuna cand ceva nu-mi sta bine, cand fac un lucru gresit, cand beau prea mult, cand o iau pe cai gresite.
Pentru ca simt ca el chiar regreta ca a facut ceea ce ma doare mai mult si de atunci parca ma iubeste si mai mult.
Pentru ca el stie ca eu sunt geloasa cand altele incearca sa se apropie prea mult.
Pentru ca el ma intreaba mereu ce parere am de fetele din viata lui.
Pentru ca pot sa-i spun cand ii urasc o prietena sau un prieten.
Pentru ca ma dau prietena lui cand vrea sa scape de vreo cucoana.
Pentru ca toata lumea il iubeste.
Pentru ca ma lasa sa dorm in patul lui cand in alte locuri e galagie.
Pentru ca-mi ofera linistea exterioara sau interioara de care am nevoie.
Pentru ca imi ofera echilibru mereu.
Pentru ca imi ofera putere, speranta si echilibru.
Pentru ca stie ce sa imi dea sa citesc.
Pentru ca-i place sa ma faca sa astept, sa sper.
Pentru ca-i place sa nu vina la mine cand il chem , doar pentru a-mi fi mai dor de el.
Pentru ca se spala pe cap "din gresala", cand sunt eu mai grabita.
Pentru ca stie sa fie copil.
Pentru ca stie ca dragostea dureaza 3 ani.
Pentru ca nu ma tem nici un moment atunci cand sunt alaturi de el.
Pentru ca ma face sa zambesc prin simpla prezenta.
Pentru ca ma face sa plang.
Pentru ca imi condimenteaza viata mereu.
Pentru ca nici o clipa cu el nu e banala.
Pentru ca avem tone de amintiri.
Pentru ca noi facem teatru pe VST.
Pentru ca noi cantam impreuna Hotel Cismigiu si Nu am chef azi cat putem de tare.
Pentru ca m-a scos din "cacat" de foarte multe ori.
Pentru ca m-am dus pana la mare doar pentru ca voiam sa ma stranga in brate. Pentru ca destinul a tinut cu mine atunci.
Pentru ca e amuzant.
Pentru ca e dragalas.
Pentru ca lumea crede ca sunt indragostita de el si el imi spune mereu sa nu-i bag in seama.
Pentru ca se joaca cu parul meu.
Pentru ca bea o bere cu mine mereu.
Pentru ca ma suna din toate colturile tarii, noaptea tarziu, sa-i caut mijloc de transport.
Pentru ca a fost acolo, langa mine, in orice moment important din viata mea.
Pentru ca stiu ca daca ma voi casatori, va fii acolo, la nunta mea.
Pentru ca stiu ca va avea grija de copiii mei. Pentru ca ei il vor adora.
Pentru ca nici unul din noi nu concepe viitorul sau batranetea fara celalat langa el.
Pentru ca stie sa fie prieten, frate, tata, coleg.
Pentru ca intre noi exista telepatie. Pentru ca stiu ca atunci cand nu pot sa dorm, el a patit ceva. Pentru ca atunci cand am sau risc sa am probleme, el apare langa mine, oriunde m-as afla. Pentru ca niciodata nu am reusit niciunul dintre noi sa intelegem de ce simtim cand celalalt nu e ok fara a vorbi.


Pentru ca stiu ca lumea ne priveste, ne judeca, ne barfeste, dar ne invidiaza si si-ar dori de o mie de ori sa aiba ce avem noi.
PENTRU CA CEEA CE AVEM NOI E UNIC!

Univers paralel

Mi-e dor de mare. Nu exista medicament mai bun decat marea. Marea, valurile, nisipul, momentele de neuitat, soarele, fericirea aceea specifica, baile dimineata la 5...totul.
La mare nu iti dai seama de limita dintre vis si realitate. La mare totul iti pare un vis continuu. Un vis pe care ai vrea sa-l faci nesfarsit.
Cand esti la mare, Rasa iti incalzeste sufletul, iti lumineaza privirea. Marea spala toata durerea, o duce departe, in intinderea ei pura si albastra, intr-un orizont de unde nu mai poate ajunge la tine.
La mare, nisipul cicatrizeaza ranile din sufletul tau, te mangaie incet cand ai nevoie.
Marea te primeste tot timpul la ea, in ea. Marea te iubeste neconditionat, pentru ca stie cata iubire primeste inapoi. Marea nu te lasa niciodata singur, nici macar iarna. Se strecoara in mintea si in sufletul tau, in persoanele dragi tie atata de adanc incat in fiecare moment poti simti prezenta ei.
Marea are o caldura aparte si nu se teme sa o impartaseasca. Din cand in cand si marea se mai supara pe oameni ca sunt rai cu ea si arunca toate gunoaiele in valurile ei, desi ea ii rasplateste cu atat de multa bucurie. Insa marea stie sa ierte, pentru ca ea stie ca nu toti oamenii sunt rai.
Marea are o muzica proprie de neuitat, care te linisteste atat de mult incat uneori poti cadea intr-o transa adanca... plina de imagini frumoase, incarcata cu fericire.


Doar eu simt ca marea e magie? Doar eu simt ca in zilele in care sunt acolo totul se desfasoara parca intr-o alta dimensiune, unde nu exista timp si unde rautatea mai apare doar in cand in cand ca sa ne trezeasca la realitate? Doar eu simt ca la mare orice suparare, orice durere, orice problema trece mult mai repede? Doar eu... iubesc atat de mult marea?

Instabilitate in metafore

Privire rece, in gol. Privire in care parca se oglindeste un adanc atat de pustiu, incat undeva, in fundul prapastiei, daca ai rabdarea sa privesti atent vezi un singur copac, cu multe crengi incalcite, imbatranit de vreme, parca apasat de toate greutatile vietii, parca batut de prea mult vanturi si care a pierdut prea multe parti din el din cauza furtunilor. Acum parca isi incolaceste intr-o nebunie permanenta crengile de teama a nu mai pierde nimic, de a rezista crivatului care nu-i da pace de atata timp. Si asa a ramas doar el, nu-si permite sa se descompuna la fiecare incercare la care il supune mama-natura.
Insa, ajungi sa te intrebi, oare cand va lumina soarele pe cer si bietul copac va dori sa-si descalceasca ramurile spre a imbratisa razele binefacatoare, spre a primi in totalitate bunatatea iubitului Soare.. va mai stii cum? Va reusi? Sau va ramane pe veci, singur, acolo in abis, copac speriat de vremuri si incapabil de a primi caldura?

Suflet confuz, structurat labirintic. Suflet in care oricine se mai incumeta sa intre intampina multe greutati, e supus la probe dificile, se pierde pe drum de mii de ori, ajungand sa caute in final o iesire. Suflet in care cei ce se aflau deja aici cand a venit cutremurul acela crunt -pe care toti il tin minte, cand toata zona asta care obisnuia sa fie plina de norisori de fericire, neteda, calma si plina de iubire a devenit brusc un labirint de piatra si nisip-, pai.. ei si-au gasit un loc al lor si nu se aventureaza sa exploreze noi zone, stau cuminti si prefera sa taca mereu, acolo in locsorul lor, ca si cum nici nu ar exista. Insa pana si ei, pe bucatele de piatra, cu mintea incordata, creeaza zeci de posibile harti spre iesire. Toti vor sa plece din labirintul acela rece si neprimitor.

Minte disperata. Disperata de faptul ca incearca sa controleze tot. Minte precum o profesoara la o clasa de detinuti, unde lucrurile o iau razna zi de zi iar ea incearca, trista sa le tina sub control. Si nu mai poate si in fiecare zi pleaca plangand acasa si blestemand momentul in care soarta a adus-o acolo unde nimic nu e de inteles, nimic nu poate fi controlat si nimic nu depinde de ea. O femeie care incearca sa aduca stabilitate, care incearca sa duca elevii pe calea cea buna dar e mereu depasita de situatie. Oare cand va reusi sa puna piciorul in prag si sa schimbe ceva?

Cuvinte incoerente.. cuvinte care nu stiu sa exprime ceea ce e in suflet pentru ca nu stiu ce e acolo. Cuvinte precum vremea de afara. O vreme a dracu' de contradictorie. Astazi o tornada care distruge tot in calea ei, care inlatura tot, si bine.. si rau. Maine, o ploaie calda de vara, care aduce alinare. Poate pe saptamana viitoare un soare fierbinte, care arde cu o pasiune de nedescris, iar mai apoi poate totul devine din nou rece si mohorat.

Cam astea patru elemente care definesc un om, din punctul meu de vedere, arata stabilitatea sau instabilitatea pe care o simte. Cand privesti in ochii cuiva si zaresti copacul acela, cand ii simti sufletul labirintic, cand o vezi ca incearca in zadar sa zambeasca si cand nu simte si atunci cand in incercarea de a-ti explica ce are simti doar un amalgam de cuvinte din care de fapt nu intelegi nimic.. pai atunci uita-te bine la persoana respectiva, spune-i c-o iubesti, da-i o pupa pe frunte. Atunci o sa ii dea lacrimile. Si tocmai atunci ia-o in brate si tine-o strans pana se calmeaza, ascult-o si minte-o ca totul va fii bine. Ofera-i siguranta pentru a scapa de sentimentul de instabilitate. Nu te teme sa exprimi in cuvinte ceea ce simti tu pentru ea, pentru lume, pentru viata. Nu te teme sa pari mai slab ca ea, insa nu slabi nici o clipa imbratisarea care ii ofera atata siguranta.

Iubeste-o cand merita mai putin. Iubeste-o cand are nevoie de tine. Iubeste-o, chiar daca ea nu stie.

Pentru ca EA stie.

Astazi voiam sa scriu. Si fiindca am scris despre cativa prieteni, era timpul sa scriu despre cineva care merita sa stie in unicul meu mod mai special de a arata ca e foarte importanta pentru mine si ca mi-e draga de numa-numa.

Ea ma cunoaste deja destul de bine, stie cam tot prin ce am trecut si e poate singura care imi intelege naivitatea, confuzia, depresia si paranoia, intrebarile, gandurile, dorul, dorinta...dintr-o anumita situatie. E departe si totusi o simt in ultimele luni cel mai aproape, adanc acolo in sufletul meu si parca e mereu alaturi de mine, ca un medalion norocos. Stie cum sa ma faca sa rad, stie cand nu vreau sa rad si vreau doar sa repet la infinit ca mi-e dor, ma asculta cand ii povestesc de o mie de ori acelasi lucru, desi deja cred ca ar putea ea spune la fel de bine ca mine povestile mele, de cate ori le-a auzit. Stie, pentru ca trece prin aproape acelasi lucru. Stie pentru ca si ea simte fara sa aiba nici macar o certitudine ca merita sa simta atat si sa-i pese atat. Stie pentru ca si ea a aflat cum e sa te arunci in gol, sperand ca undeva jos e plasa aia de siguranta care ti-a fost promisa in repetate randuri. Si ceea ce ma doare e ca trece prin asta din cauza mea. Si tot ce sper e sa nu sfarseasca ca mine. Dar am incredere in ea, e de o mie de ori mai puternica decat mine. Si o iubesc pentru asta. Pentru ca inca e copil si totusi are in cuvintele si-n atitudinea ei o putere de adult trecut prin viata asta, cu toate problemele ce apar pe drum. Si o iubesc pentru ca poate sa nu le dea atentie lucrurilor care ii fac rau, pentru ca nu se macina pe interior singura cu mii de intrebari mereu. Are doar perioadele ei si e normal. O iubesc pentru ca desi trei sferturi din romancele de pe facebook vor sa fie prietene cu ea, ea stie sa fie o prietena adevarata, stie sa fie acolo atunci cand am nevoie de ea, stie deja mai multe in ceea ce ma priveste decat stiu oamenii care ma cunosc de-o viata. Si stiu, sunt sigura, ca ea o sa fie domnisoara de onoare care o sa puna la cale petrecerea miresei, in cazul in care ma casatoresc :)), Cat despre amintri, o sa avem timpul, sansa si ocazia sa ne facem cu carul. Si nu o sa fie toate de povestit nepotilor :)).
Bebe, iti multumesc si te iubesc.

An Nou Fericit! 2010 pe scurt.

Astazi vreau sa scriu. Insa nu stiu despre ce. Sa scriu despre cuvinte sau sa fac o trecere in revista a anului 2010? Cred ca aleg a doua varianta.

Pai anul 2010 pentru mine a inceput cu unii dintre cei mai dragi oameni din lume, la Splash. Perfect. Apoi in 1 ianuarie am facut pana in drum spre alba. Si atunci am vazut un curcubeu pe cer si un rasarit superb [pentru cei care nu stiu, chiar a fost asta pe cer.]. Da' pe vremea aia credeam ca e semn bun. Anul 2010 a decurs normal, poate mai bine decat normal, cu cabane si chefuri si alte cele. Din martie, am iubit. Da, si Rucsy poate. Putea. Si a fost totul perfect. Bacu' a trecut foarte usor si foarte ok. Apoi in 14 iulie, viata mea a luat o intorsatura ciudata. Intotdeauna pierzi cand iubesti, stiu, insa nu intotdeauna cel iubit moare. Am avut o perioada uratica, am plecat apoi la facultate. Aici viata noua. Prieteni dragi, chefuri multe, un fel de fericire. E frumos la facultate, apropo. E frumos si la BroNews, e ceva asa de suflet. Acum a venit Craciunul pe care nu l-am prea simtit, cu cele doua zile minunate de dupa Craciun petrecute din nou cu Splash :D. E fericire cu ei, mereu. Din pacate, Revelionul nu-l mai petrec cu ei. Da' o sa fie primii pe care-i sun ca sa intru si in 2011 cu ei :X. Cam asta a fost viata mea in 2010. Pentru cate schimbari s-au petrecut, cam putine randuri.
Va strang in brate cu drag si va urez cel mai fericit an de pana acum! Si succes in sesiune studentilor :))!

O sa fie bine totul pe parcurs?

E din nou 21. Ziua asta are un efect cam devastator asupra mea. Gen, trebuie sa fii nebun sau sinucigas sa ma calci pe nervi intr-o zi de 21...
Aveam impresia ca astazi e bine. Pana am dat de o piesa, pe care nu o mai ascultasem de mult timp. Si mi-am dat seama ca e atat de "EL". Am sters din posturi ca sa nu par depresiva si exagerata ca si la 5 luni dupa ce a murit inca imi lipseste enorm. Dar m-am saturat. Da, asa e, imi lipseste si dupa 5 luni la fel cum imi lipsea a doua zi. Inca o parte din mine e blocata in zilele alea din martie cand un om mare se chinuia sa fie copil si un copil incerca din rasputeri sa fie destul de matur. Era un joc care aducea fericire. Inca stau si numar momentele pe care le-am ratat din cauza incapatanarii, nervilor, deciziilor proaste si mai ales faptului ca nu mi-am ascultat inima. Ca tot va zic tuturor sa faceti asta si eu n-am fost capabila. Inca nu am gasit numaru', tot numar, pentru ca vad greseli ale mele in fiecare zi cand ma suparam. Puteam face sa fie mai bine. Puteam face totul mai frumos. Era si datoria mea. Era. Si stiu ca regretele nu ajuta la nimic, nu spala fapta si nici nu il aduc inapoi, dar le simt. Le simt si asta e.

"In fiecare zi sa construim cate un vis..."
Daca nimic nu a fost bine pe parcurs, daca visele s-au spulberat intr-un singur moment, de ce sa mai construim vise? Eu nu mai construiesc nimic. Ma las in voia sortii, nu mai depun eforturi pentru viitorul meu, o sa continui sa ma detasez de oamenii din viata mea pentru ca atunci cand pleaca, sa nu simt ca ma lasa in urma. People always leave, cum zicea si Peyton.
Am incercat sa construim lacrimi de soare, sa facem oamenii fericiti, insa nu am putut, pentru ca oamenii sunt intr-atat de rai incat nu stiu sa zambeasca sincer si nu pot pretui ceva care nu e material. Oamenii stiu zambi doar cand numara banii si inca nu au gasit pe "acel cineva" care sa-i invete iubirea si fericirea. Si e doar un singur suflet care poate face toate astea pentru alt suflet. De-aia noi nu mai putem face pentru nimeni, pentru ca am facut unul pentru celalalt. Pentru ca tu m-ai ridicat de jos si m-ai adus undeva pe o culme a sigurantei de unde, daca te aveam alaturi, nu aveam cum sa cad. Tu mi-ai redat increderea in mine, mi-ai deschis noi viziuni si mi-ai aratat ca ceea ce imi doream din copilarie exista. Eu te-am invatat pas cu pas ca exista si altceva inafara de lucrurile materiale, te-am invatat sa-ti pese, am incercat sa fiu alaturi de tine chiar si atunci cand greseai, sa fiu acolo cand simteam ca ai nevoie de mine. E ciudat ca am continuat sa fim NOI, desi eram destul de diferiti fata de persoanele care obisnuiam sa fim pana sa ne cunoastem.
Dar amandoi am gresit teribil in acelasi punct. Nu am pretuit atat de mult prezentul, pentru ca ne-am increzut in viitor. Si viitorul si-a batut joc de noi cum a stiut el mai bine.
E ciudat, stii filmul cu Melinda, tipa ce elibereaza spiritele sa treaca dincolo? Sa presupunem ca asa sta treaba si-n realitate. Atunci... Am senzatia ca eu, cu dorul meu cretin care nu mai trece nu te las sa fii linistit si impacat acolo sus. Nu te acuz ca m-ai lasat singura. Bine, poate te acuz un pic, insa sunt suta la suta sigura ca oriunde ai fi acum regreti chestia asta. Nu am crezut in chestia asta cu simtitu' prezentei unor persoane care au murit, dar, puii mei, de multe, foarte multe ori chiar am senzatia ca tu ma scoti din situatii dubioase, nu stiu, te simt asa langa mine aproape mereu. Si e enervant ca nu stiu cum sa reactionez. Sa continui sa ma complac in situatia asta de dor si durere? Sa incerc sa te uit? Incerc sa iau clipele frumoase, da' stii cum e? Amintirile mereu aduc lacrimi, fie ele frumoase sau urate. Nu e ok nicium. Ma simt si asa destul de vinovata ca nu am fost acolo, nu vreau sa ma mai simt vinovata si de faptul ca nu te poti odihni in pace din cauza mea. Nu m-ar mira sa apara vreo melinda la usa mea sa-mi zica ca vede spirite si ca trebuie sa zic/fac te miri ce. Ce sa zic.. o sa fie bine totul pe parcurs.. See u in heaven, luv.

P.S. 9 luni.

Recenzia zilelor recente :D

Hello, dragii mei cititori [daca mai existati sau daca nu v-am pierdut pe parcurs]! Imi cer iertare pentru lipsa mea indelungata din ale "bloggaritului", dar cum le spun si cunoscutilor care se iau de mine ca uit sa dau semne.. la Cluj ori nu ies si fac proiecte si dorm, ori ies si a doua zi doar dorm ca altceva nu-s in stare sa fac.
Poate tocmai de-aia mi se spune atat de des in ultima vreme ca m-am schimbat. Dar nu.. sunt aceeasi eu, numai ca absenta mai mare din lumea astea virtuala cu emoticoni galbeni pare-se ca ma schimba.
Nu stiu de ce, dar ma simt datoare sa va pun la curent cu ce am mai facut. Pai... lucrurile merg mai bine, cred. Pe de o parte e facultatea asta care mi-e tot mai draga datorita colegilor mei care sunt caaaaaam la fel de nebuni ca mine :X Mentionez: Oana, Silvia, Teo, Teo Mica, Spit, Andrei, Luci, Ale, Cosmin, Cristina, Gigi, Mihai si toti ceilalti nou-veniti care maresc gasca in fiecare...marti :D. Va pup si deja mi-e uite atat de dor de voi >:D< [imaginati-va ca acum intind mainile in lateral si va arat cat de dor, adica maxiiiiim :D]. Totusi, permiteti-mi sa urasc facultatea pana in februarie. Pana scap de sesiune, atat, promit :D.
Pe de alta parte e faptul ca in sfarsit ii am pe oamenii mei dragi din Aiud aproape mai dees :X [pentru cei care inca nu sunt in Cluj, sunteti aproape oricum :X], apoi vin bia, deea si ade care sunt niste cele mai 3 dragi speciale si care fac seri magice in Stuf :x. A, am zis de Stuf. Inca nu v-am spus de el. Pai Stuf e acasa, e un loc asa minunat, in care e Revelion in fiecare zi. Adica muzica buna, bautura relativ ieftina, mai si mananci asa traditional din cand in cand o "pita cu unsoare sau zacusca" si in primul rand iti faci prieteni noi si cunosti oameni foarte ok. E un loc.. MAGIC.
Pe urma e faza cu BroNews-ul care face asa "multe dreams sa come true" si e foarte ok sa poti merge la un concert si in alta ipostaza decat cea de fan, sa poti merge acolo, sa vorbesti cu oamenii, sa le zici ce ai de zis, sa .. nu stiu.. sa poti sa vezi si alta fata a oamenilor pe care ii admiri.
Mi-e mai bine ca nu mai stau asa mult in camin si o am mereu pe Mia aproape si e asa, ca o sora mai mare pe care nu am avut-o niciodata si.. it feels good. Sa mergem la cumparaturi impreuna, sa barfim, sa facem de mancare, sa iesim la tigara,sa ne plimbam prin Cluj cu muzica tare, sa comentam reclamele si toate chestiile alea dragute care de fapt sunt foarte marunte..da' vorba aia..fericirea e in lucrurile mici.
Nu mai stiu de ce e bine, pur si simplu simt eu ca e mai bine, ca pe undeva e o oarecare stabilitate, una haotica totusi, de care aveam nevoie. Stiu, suna ciudat, eu inteleg ce am vrut sa zic, sper ca si voi.
Bineinteles, sunt si partile proaste. Sunt momentele in care mi-e dor de casa, de prietenii mei de acasa, in care ii vreau pe toti cei dragi langa mine, in care sunt bolnava, in care constat ca n-am cursuri si imediat e sesiunea [cel mai de actualitate], in care injur spiritul sarbatorilor ca ma face sa ma simt asa izolata, cum am avut perioada asta din iulie incepand, in care din frica de a nu mai suferi dupa o pierdere, m-am detasat de oamenii din viata mea. Sunt momentele alea in care pune in Stuf The lost song, Love the way you lie, Airplanes, 8 Mile si alte piese care continua sa-mi aminteasca la nesfarsit de Marius. Momentele alea care nu trec fara minute de lacrimi: momentele de dor..


Acum poate vedeti ca sunt aceeasi eu, putin instabila psihic, optimista si depresiva in acelasi timp, care vorbeste, gandeste si simte in contradictii.

Blogule, sa-ti spun si tie ceva? Pai.. MI-AI LIPSIT!

O seara placuta tuturor :D

Interviu si poze GW si Spike

Ok, deci, joi am luat primul meu interviu face2face. Si cum deja v-am obisnuit sa-mi pun si munca pe-aici, dau un link si de data asta. Ca informatii suplimentare, inainte de concert deliram cu de-alea ca cine ma rapeste? pentru ca aveam o tona de emotii. Mi-era rusine sa ma duc sa vorbesc cu baietii, ma gandeam ca sigur ma incurc, ca o sa rada de mine, ca poate nu o sa mai vrea sa dea interviu si tot felul. Dar, in final, pot spune ca a fost o mega experienta, m-am si distrat de numa', baietii au fost foarte ok si mi-a placut foarte tare tot. A iesit si bine, se putea si mai bine dar sunt multumita. Mai jos aveti doua linkuri. Unul cu interviul si celalalt cu poze de la concert. Astept voturi si opinii.
Interviu: http://bronews.com/hip-hop/piesa-urmatorului-videoclip-guess-who-este-intitulata-manifest-interviu/

Poze: http://bronews.com/hip-hop/guess-who-si-spike-au-ajuns-si-in-cluj-napoca-poze/

P.S. Tin sa precizez ca pozele sunt facute de draga de Roxy si desi si ea a avut emotii aproape la fel de multe ca mine, au iesit extraordinare. Multumesc pentru tot, Rox.:*

Scriu asta doar pentru ca am inceput sa simt blogul asta ca un fel de posta directa catre tine. Stiu ca tu vezi,citesti si simti ceea ce scriu eu aici.
Asa ca vreau doar sa-ti spun: Te iubesc, imi e dor de tine si imi lipsesti enorm. A, si inca ceva: As avea atata nevoie de tine acum... Un nou inceput suna mult mai bine cu tine langa mine, fie el la cluj sau bucuresti. Capata un sens, culoare. Acum e totul alb si negru, iar sensul l-am pierdut candva in momentele din 14 iulie. Doar de asta nu-mi place caminul, fiindca stiam ca nu trebuia sa fiu acolo. Doar de asta nu-mi place Clujul, fiindca nu trebuia sa fiu acolo. Sau daca eram, eram cu tine. Doar de asta imi doresc sa fiu acasa, pentru ca e primul, ultimul si singurul loc unde te-am avut si te-am simtit aproape. Si fiind acolo, ma simt mai departe de tine. Desi cerul e doar unul si tu esti pretutindeni acolo unde sunt si eu si ai grija de mine. Altfel nu imi explic cum scap din tot felul de situatii. Iti multumesc, dar preferam sincer sa fii fizic aici, sa-ti simt atingerile , nu doar actiunile. Nu sunt nerecunoscatoare oricum, prin tine mi-a fost dat sa simt tot ce n-am mai simtit, inainte si chiar dupa moartea ta. Asa ca te rog cu sufletul sa ramai langa mine mereu. Si sa-mi apari in vise. Si sa imi calauzesti pasii. Pentru ca daca nu vei mai fii macar spiritual langa mine, voi simti si voi fii cu totul pierduta. Te iubesc.

In pasi de dans

Sangre - In Pasi de Dans
Asculta mai multe audio diverse
E ora doua, intr-o noapte rece de toamna. Parca iti e frica sa respiri, de teama ca aerul rece sa nu te inghete. Drumul e pustiu. Pe alea din parcul odata verde si plin de viata doar frunzele care plutesc incet spre pamant, parca in pasii unui dans lent, romantic, dau viata peisajului. Ele valseaza cu vantul, care totodata canta o muzica sublima, fermecand intreaga natura.
Ea e acolo, pe banca din mijlocul parcului, priveste spectacolul si evita sa se miste pentru a nu strica magia. Se teme ca poate vantul se va rusina si va pleca. Atunci, frunzele vor ramane cu inima franta, vor muri triste fara a cunoaste iubirea vindecatoare a celui care le poarta in bratele sale pana pe pamant. Sau poate frunzele, timide din fire, nu vor mai accepta invitatia la vals, iar el, impulsiv cum e de obicei va deveni violent si peisajul de vis se va transforma intr-un cosmar.
Desi ochii ii sunt deschisi, lumea asta parca toata e a ei. Cu privirea zambind printre lacrimi, viseaza si ea o viata ca a frunzelor… Sa isi petreaca intreaga existenta simbolizand viata, iar spre moarte sa fie purtata in brate de puterea iubirii.
E intrerupta din visare cand aude langa ea: “Te-am vazut aici si m-am gandit ca poate vrei o ciocolata calda. Ma tem sa nu racesti, pentru ca e foarte frig afara.”. Nu il cunoaste, insa strainul acesta pare sa fie iubit atat de vant, cat si de frunze, care nu se rusineaza sa-si continue dansul in prezenta lui…

Cine stie, poate e inceputul unei povesti frumoase..

Regasire?

... zambea tacuta intre asternuturile colorate ale micutului pat..copilul fantastic privea in gol , cu un licar pueril in privirea-i inghetata. Prinsa in fantezia ei, nu simtea daca e treaza sau viseaza. Fata ii era luminata chiar si atunci cand era trista. Incera sa numere in minte oamenii care au iubit-o, care inca o iubesc, pe care ii iubeste..incerca sa faca bilant, raport, sisteme..insa mereu ajungea doar la ecuatii, cu una..cu doua necunoscute... Si plus de asta, un visator stie ca nu e loc de matematica in lumea sa.

I se spusese candva ca parca are stele prinse in par.. de aceea fata ei era luminata mereu... insa stelele mai si cad, iar lumina era tot mai slaba. In plus, de cate ori cei din sufletul ei isi doreau ceva ea isi arunca stele din par, sperand ca zicala este adevarata si dorinta se va implini.

Astazi cateva stele luminau slab spectacolul nebunesc din micul copil fortat sa coboare de pe norisori. In spatele cortinei de zambete se desfasura o cautare disperata a Templului Viselor, al Gradinilor Copilariei. Stia ca a stiut candva sa iubeasca, sa viseze, sa rada, sa zboare. Copil zburand spre Soare, plutind in spuma de nori albi si veseli , imbratisand cu foc venirea noptilor de magie. Nisip fierbinte sarutandu-i trupul ud. Da, aici era. Undeva in noptile la mare s-a regasit. Trebuia sa ajunga din nou acolo, sa caute in nisip urme de ea, sa intrebe valurile tot ce sufletul ei confuz vrea sa stie si apoi sa lase rasaritul sa o tina in brate pana adoarme...

No,cluj

In ultima vreme, intrebarea "cea mai la moda" care mi-e adresata "Cum e la Cluj?". O sa raspund aici in cateva cuvinte. S-o luam pe rand.

1. Facultatea. Cu subpuncte.
a) Profii - majoritatea okei,mi-au lasat o impresie buna si sper sa ramana asa.
B) Cursurile - unele mi se par inutile si alaturi de colegi, ma fac sa am impresia ca nu am ales facultatea care trebuie. Adica .. nu inutile..ci asa.. neatractive. Dar trebuie sa invatam si sa vorbim si de unde sa luam interviuri si sa facem articole inainte sa trecem la treaba propriu zisa. Desi cred ca ne-am descurca sa facem asta si fara o facultate :)) . Am calculat acum. In saptamana plina am 14 cursuri/sem/atelier dintre care 8 obligatorii. Si in sapt goala am 8 dintre care 3 obligatorii :)). deci lejer.
c) Colegii - Deci, sunt cativa MAXIMI, da MAXIMI. Asa, nebuni cum sunt eu. Ca-n orice "clasa" e prezenta setea de afirmare. Da' eu nu ma prea omor cu asta ca nici sa fii prea-n centru atentiei nu e bine.

2. Caminu'. Camera de 4 in care dormim 5. adica 2 paturi suprapuse si inca trei simple. Si 4 dulapuri. Eu dorm sus, chiar imi place desi sunt ferm convinsa ca pe colegele mele le scoate din sarite cand fac eu gimnastica sa ajung in pat [ca n-am scarita] cand pe-afara ora inregistrata e mai aproape de dimineata decat de seara. A,da,colegele de camera. Sunt..cuminti. Mult prea cuminti TOATE. Si pentru cei ce ma cunosc de ceva timp, stiu ca ma simt prost ca eu sunt situata la polul opus si ca le deranjez noptile. Adica ma simt prost ca le deranjez, nu ca-s nebuna, ca aia n-as schimba, doamne feri. Stiti ca eu m-am lamurit din liceu ca se-mbina bine de tot scoala cu chefurile. Si nu renunt, AZI NU. Si-n fiecare zi e azi. Da' nu-i vina mea asta. E ceva cu ordinea lumii, univers, Dumnezeu, chestii de-astea, nu stiu exact cine o denumit azi azi,maine maine .

3. Viata de noapte, localuri,etc - No, aici, jos palaria. Nu comentez. Si tin sa multumesc in mod special lui xty,alex,oana , cristina si mihai. A,da, si geos, pista , ionica. Chiar si diti si bubu da pe ei i-am vazut cam pe sarite. Ca eu cu ei imi pierd noptile. Vorba vine pierd. Ca nu-s pierdute.

Deci e fain la cluj, no. Mai ca m-as bucura daca n-ar fi facultatea :))))

Si ca o concluzie de final, pe bune ca-s copil de bani gata. Ca mi-s gata banii. Pentru donatii, caminu' 4, camera 82. Accept si carduri, da sa-mi dati pinu.

Scrisoare catre un Fat-Frumos

Intreaga vara m-a bantuit sentimentul ca nu sunt acolo unde ar fi trebuit sa fiu. M-am consolat cu gandul ca un nou inceput va schimba totul. Am asteptat acest inceput, am numarat zile, ore, minute. Si acum.. iata-ma aici, parte componenta a acestui capitol al vietii mele si totusi straina de tot.. simtindu-ma mai demoralizata ca niciodata. Am cunoscut oameni noi, oameni care mi-au intrat in suflet din prima clipa, oameni pe care i-as tine 24 din 24 de ore cu mine, am cunoscut si oameni pe care mi-ar placea sa nu-i mai vad niciodata,am ras, am golit pahare, am plans, am dansat, am dormit, am umblat, am vazut, am auzit... insa nu am simtit nimic.

Cred ca punctul la care vreau sa ajung e acela ca , incercand sa fug de tot, sa ma ascund, am ramas doar eu cu mine. Si asta .. ei, asta .. e cel mai rau. Sunt confuza, incerc sa ma decid cine e cel mai mare dusman al meu ...

Initial credeam ca e timpul... fugea mereu de mine, gonea ca un nebun pe strazi pline de oameni dezorientati, nimeni nu il vedea, dar toti eram constienti ca e acolo.. cateodata nu pleca singur, lua cu el pe cineva.. pai si atunci cum sa nu-l consideri dusman? El fura clipe, te amageste cu amintiri, se face nevazut, neauzit, insa e mereu , mereu acolo, nu face nici o exceptie pentru nimeni si e un egoist cu o pofta inimaginabil de mare de viata... asa ca, pas cu pas, ne ia pe toti cu el..

Apoi mi-am dat seama ca timpul lucreaza in colaborare cu Dumnezeu. Am inceput atunci sa-l urasc si pe El. Mi-a trimis o boala, o moarte, nu m-a lasat sa fiu fericita si intr-un final mi-a luat pana si sentimentele.

Acum.. pai.. acum cred ca cel mai mare dusman al meu sunt chiar eu. Eu nu ma mai las sa iubesc, nu mai vreau sa zambesc, nu mai stiu sa fiu copil si in incercarea de a fugi de toata durerea din ultima perioada, mi-am refugiat sufletul intr-un adapost mai rece decat o casutza de eschimosi si mi-e teama sa-l mai scot de acolo. L-am ascuns bine, sa nu-l mai gaseasca nimeni, la capatul unui labirint interminabil, am inchis usa cu multe lacate, am aruncat cheile, am inchis ochii si am plecat fara sa-mi pese ce las in urma.

Insa acum vreau din nou sa-mi pese, chiar daca ma tem prea mult. Dar nu mai am cheile lacatelor, nu mai stiu pe unde sa imi gasesc sufletul in acel labirint inghetat, nu mai am puterea sa-l caut si lacrimile mele de foc nu topesc nicicum gheata. Si incep sa cred ca nimeni nu va mai avea interesul, puterea, curajul sa plece in cautarea sufletului meu pierdut , sa deschida usi, sa topeasca ghetari, sa il gaseasca, sa se lupte cu mine si sa ma invete din nou sa zambesc sincer, sa imi redea sclipirea de copil din privire, sa-mi fie iubit, frate, tata, prieten , sa ma tina in brate pana adorm , sa-mi stearga lacrimile si sa rada cu mine, sa ma certe, sa ma doreasca, sa ma iubeasca...

Altfel spus... Indragosteste-ma de tine... Nu trebuie sa vii pe un cal alb, nu trebuie sa imi aduci stele de pe cer, ci doar sa-mi gasesti sufletul, sa ma inveti sa iubesc, sa zambesc, sa visez si sa fiu copil.

2

Doua luni.. la noi totul s-a legat mereu de 2... din doua in doua secunde.. raku-2.. o data la 2 zile.. Astazi si la mine se rezuma totul la 2.. doua luni de cand am clipit si atunci cand am deschis ochii, umbra pierderii tale mi-a inchis pleoapele din nou. Si de atunci nimic nu mai e la fel..
De atunci, totul se reduce la dor, la comparatii, la ... tine. Banuiesc ca astazi m-ai privit intreaga zi, ai vazut cum am incercat sa uit ce zi e, cum am incercat sa fug de durere, cum m-am refugiat in tot ceea cu ce tu ai fii sau nu ai fi fost de acord.. si tot degeaba.. la finalul zilei am ramas tot eu cu mine, cu dorul, cu amintirea..
Poate uit sa iti spun in fiecare noapte "Noapte buna", poate rad mai mult, poate ma bucur mai mult, poate reincerc sa fiu eu.. insa stii, vezi, simti ca nu este zi in care sa nu ma gandesc la tine... Am spus candva ca viata mea nu merge inainte fara tine..Pai.. chiar nu merge. Uite, zilele trec, eu imbatranesc cu fiecare clipa, dar mereu mereu esti CU MINE, chiar daca poate doar in gandurile mele..
Doamne, dupa doua luni nu s-a schimbat nimic.. ba da, s-a schimbat : iti simt lipsa mult mai mult.. in rest, mi-e inca dor de tine, te iubesc la fel de mult, te vreau inapoi la fel de mult, sunt la fel de revoltata pe Dumnezeu, pe destin sau pe orice mi te-a luat..Si inca ma intreb "de ce destinul a decis sa ne intalnim si mai apoi ne-a ucis fiecare vis, facandu-ne sa suferim.."

Spre infinit.

Stand in tren zilele trecute si cunoscuta fiind obsesia mea pentru trenuri, gari si tot ce se poate vedea cu ochiul sufletului in ele, mi-a trecut prin cap ideea ca durerea si dorul sunt doua trenuri.

Merg in directii opuse, la un moment dat se intersecteaza, in unele zile poate chiar stationeaza mult timp in aceeasi gara. In acest timp pasagerii se urca in ele... Nu asa e si treaba cu dorul si durerea dupa ce pleaca cineva? Momentul cand pleaca e momentul cand trenurile sunt in aceeasi gara.. si stationeaza.. tot stationeaza mult timp. Pasagerii nu se pot decide in care tren trebuie sa urce, seamana atat de mult incat pot fii confundate. Se urca asadar in trenul Durerii, merg un timp cu el , privesc pe geam, vad multe trenuri care seamana cu Dorul. Si isi dau seama ca se indreapta in directia gresita. Atunci, se urca disperati intr-un tren oarecare, poate mai fac greseli, poate nimeresc in Alcool, Dependenta, Nebunie, Izolare , insa intr-un final ajung din nou in gara de unde au plecat, cu Dorul si Durerea in stationare.

Se urca de aceasta data in Dor, ii asteapta un drum lung, spre infinit, fiindca dorul nu trece. Si odata cu trecerea zilelor, ei se indeparteaza de Durere, insa Dorul devine parte din viata lor.

Pentru ca timpul le vindeca pe toate, insa mereu lasa cicatrici. In traducere, chiar daca durerea resimtita dupa pierderea unei persoane dragi se atenueaza in timp, dorul parca se intensifica cu fiecare zi..

Si am decis sa public aceasta postare, fiindca la intamplare, am dat "Urmatorul blog" si am citit ce am gasit pe-acol. Pe 6 din blogurile citite [care erau vreo 10-11] autorul/autoarea pierduse pe cineva drag de curand.